FOTO Copie sau original? Celebrităţi care au statuie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrităţile au fost mereu o sursă de inspiraţie, dar şi de idolatrie. Poate tocmai din acest motiv multe dintre ele s-au ales chiar cu o statuie: de la Bruce Lee, care are o „copie“ în Bosnia, până la John Lennon, în memoria căruia a fost ridicat un monument în Cuba.


1. Arnold Schwarzenegger în Austria

Statuia care-l înfăţişează pe „cel mai iubit fiu al Austriei“, aşa cum a fost numit actorul, a fost construită în 2011, în apropierea localităţii Thal, unde s-a născut starul. Monumentul reprezintă un omagiu pentru „stejarul austriac”, comandat special pentru a marca deschiderea unui muzeu cu obiectele ce îi aparţin fostului guvernator al statului California. Supranumit „the Guvernator“ (o combinaţie între cuvintele „governator“ şi „terminator“, după seria de filme „Terminator“ în care a jucat - n.r.), Arnold Schwarzenegger rămâne unul dintre cei mai influenţi actori ai lumii.

2. Statuia lui Bob Marley din Serbia

Muzicienii din fosta Iugoslavie au ridicat această statuie în cinstea lui Bob Marley - pe care îl vedeau ca pe un simbol al păcii - la mai puţin de un deceniu după războiul civil din regiune. Cântăreţi de origine sârbă şi croată au prezentat statuia cu inscripţia în sârbo-croată: „Bob Marley – luptător pentru libertate înarmat cu o chitară”. Inaugurarea statuii s-a făcut în cadrul festivalului „Village Rock” din micuţa localitate sârbă Banatski Sokolac.

3. Bruce Lee din Bosnia

Zona balcanică şi-a făcut un obicei din omagierea celebrităţilor. Nu există un alt motiv pentru care pe 26 noiembrie 2005 primul monument public dedicat actorului Bruce Lee a fost dezvelit în Bosnia. Totuşi, la o zi distanţă, Hong Kong, locul unde Lee a stat până la 18 ani, şi-a arătat la rândul admiraţia prezentând o statuie asemănătoare. În urmă cu o săptămână, în Los Angeles, a fost ridicată o altă statuie pentru omagierea unuia dintre cei mai influenţi artişti de arte marţiale din secolul XX, chiar în Chinatown.

Bruce Lee rămâne cunoscut până în zilele noastre ca fiind întemeietorul categoriei de artă marţială cunoscută sub numele de Jet Kune Do, dar şi pentru rolurile din cele cinci filme de lung-metraj în care promova naţionalismul chinez: „Marele şef“ (1971), „Pumnul de fier“ (1972), „Calea dragonului“ (1972), „Intrarea Dragonului“ (1973), „Jocul morţii“ (1978). Lee a murit pe 20 iulie 1973, la vârsta de 32 de ani.

4. Elvis din Nashville

Regele Rock 'n' Roll-ului, este, probabil, cel mai idolatrizat personaj al lumii, motiv pentru care monumentele care îl omagiază sunt răspândite pe întreg globul, din Memphis până în Japonia şi din Israel până în Louisiana. Una dintre cele mai impresionate lucrări de artă dedicate lui Elvis este cea din capitala muzicii country, Nashville. Presley a jucat în filme precum „Love Me Tender“ sau „Loving You“. A murit pe 14 august 1958, la doar 46 de ani.

5. Statuia lui Jean-Claude Van Damme din Bruxelles

Jean-Claude Van Damme, actorul şi expertul în arte marţiale cu origini belgiene, şi-a primit tributul permanent în urmă cu un an, odată cu aniversarea a 40 de ani a Bruxelles Westland Shopping Mall. Printre cele mai de succes filme ale sale se numără „Kickboxer“ (1989), „Soldatul Universal“ (1992), „Street Fighter“ (1994) sau „The Expendables 2“ (2012).

6. Idolul John Lennon din Cuba

John Lennon, unul dintre fondatorii trupei The Beatles, are propriul parc dedicat în Havana, Cuba. Însuşi Fidel Castro a prezentat statuia fostului muzician pe 8 decembrie 2000, la 20 de ani de la asasinarea lui Lennon. Monumentul are gravat, în spaniolă, unul dintre versurile melodiei „Imagine“: „You may say I'm a dreamer, but I'm not the only one“ (Poţi să spui că sunt un visător, dar nu sunt singurul - n.r.). La cerere, paznicii parcului pot asorta statuia cu o pereche de ochelari cu ramă rotundă, marca înregistrată a lui Lennon, dacă turiştii vor să fotografieze.

În 2002,  BBC l-a votat pe John lennon al optulea dintre cei mai mari 100 de britanici, iar în 2008 revista „Rolling Stone“ l-a votat al cincilea dintre cei mai mari cântăreţi al tuturor timpurilor. După moartea sa, a fost inclus în Songwriters Hall of Fame (în 1987), şi în Rock and Roll Hall of Fame (în 1994).

image

Statuia din Havana FOTO Reuters

7. Johnny Depp din Serbia

Una dintre cele mai stranii încercări de a omagia o celebritate vine din partea regizorului sârb Emir Kusturica, care a colaborat cu Johnny Depp în filmul „Arizona Dream“ (1992). În urmă cu trei ani de zile, Kusturica a inaugurat statuia lui Johnny Depp la festivalul de film Kustendorf.

Primul său film de succes este „Edward Scissorhands“ (1990), ca mai apoi să continue în filme precum „Spaimă şi scârbă în Las Vegas“ (1998), în seria „Piraţii din Caraibe“ (2003) sau „Charlie şi Fabrica de Ciocolată“ (2005). Cea mai longevivă relaţie a actorului a fost cu cântăreaţa Vanessa Paradis, cu care are doi copii.

image

Originalul şi statuia FOTO Reuters

8. Michael Jackson în Londra

De departe, cea mai bizară amplasare a unui monument dedicat unei celebrităţi este cea a statuii lui Michael Jackson din faţa stadionului de fotbal al echipei londoneze Fulham. Mohammed Al Fayed, magnatul egiptean care deţine clubul de fotbal şi un prieten al familiei cântăreţului, le-a declarat fanilor echipei că ar trebui să aprecieze faptul că îl au imortalizat pe Regele muzicii pop chiar în faţa stadionului, fie că le convine sau nu. Michael Jackson este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile potrivit Guiness World Records.

9. Sylvester Stallone în Belgrad

Statuia înaltă de trei metri din satul Zitiste, din nordul Belgradului, a fost construită cu un scop precis: aceea de a le reda încrederea şi speranţa locuitorilor din acest sat puternic afectat de inundaţii şi alunecări de teren.

image

Stallone are o "copie" în Belgrad FOTO Reuters

10. Kobe Bryant în China

Imagini cu statuia din bronz a superstarului Kobe Bryant de la echipa de baschet L.A. Lakers au început să circule pe Twitter de o săptămână încoace. Statuia se află în faţa Academiei de Arte Frumoase din Guangzhou şi nu este prima de acest fel. Chinezii sunt înnebuniţi după baschet, şi i-au ridicat şi lui Shaquille O'Neal, fost jucător la aceeaşi echipă, o statuie într-un parc din Beijing.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite