Emil Hoştină, la Adevărul Live, de la „Harry Potter“ la Attila: „Poate suna tâmpit, mai ales în România, dar actoria e o pasiune, nu un mod de a face bani“

Emil Hoştină îl interpretează pe Atilla Hunul, în serialul „Vremea Barbarilor“ FOTO Eduard Enea

Interviu Emil Hoştină. Emil Hoştină (40 de ani) a venit la Adevărul Live pentru a detalia rolul lui Attila Hunul, supranumit şi „biciul lui Dumnezeu“, din serialul „Vremea Barbarilor“, care urmează să fie difuzat pe canalul History, din 4 septembrie. Totodată, actorul vorbeşte despre cariera lui, în care intră şi un rol în celebra serie „Harry Potter“.

„Vremea barbarilor“ spune povestea ridicării şi căderii Imperiului Roman din punctul de vedere al liderilor rebeli. Este o incursiune viscerală în inima revoltelor contra puterii absolute a Cezarilor.

Romanii le spuneau „barbari“ - triburi considerate la hotarele civilizaţiei, care duceau o viaţă violentă. Dar ei sunt unii dintre cei mai mari războinici din istorie, bărbaţi şi femei care au opus rezistenţă pentru a trăi liberi sau a muri.

Cele opt părţi ale docu-dramei prezintă povestea adevărată a luptei de 700 de ani pentru supremaţie, o luptă pentru libertate care avea să schimbe faţa lumii. „Vremea barbarilor“ îi prezintă pe câţiva dintre cei mai mari războinici din istorie, întruchipaţi de actori de renume. Printre ei, Hannibal, care la nouă ani a făcut jurământ de sânge contra Romei, Arminius, fiul răpit al Germaniei, Spartacus, sclavul devenit rebel care a condus o revoltă a barbarilor, Boudica, regina războinică a celţilor, Attila, „biciul lui Dumnezeu“ venit de la Est, goţii, un popor de războinici curajoşi trădaţi de Imperiu şi vandalii, nomazii care au dat Romei lovitura de graţie.

Emil Hoştină a studiat la Academia de Teatru şi Film, Bucureşti, România, la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti şi a urmat cursuri post-universitare de film şi televiziune.

Emil Hoştină este cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele „The Fall“, „Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I“, „The Imaginarium of Doctor Parnassus“ şi „The Wolfman“, dar are şi apariţii spectaculoase în teatru, în piese precum: „Trilogie antică“ (Teatrul Foarte Mic), „Prima iubire“ (Teatrul National), „Un animal ciudat“ (Sudio Casandra), „Don Juan e moartea“ (Studio Casandra), „Măsură pentru măsură“ (Theatrum Mundi), „Billy mincinosul“ (Studio Casandra), „Cum vă place“ (Teatrul Mic), „Metroul“ (Fundaţia Culturala Athon şi Teatrul Una), „Un tramvai numit dorinţă“ (Teatrul Una) etc. Recent a regizat „Am iubit, am purtat, am pierdut“ (ARCUB Gabroveni).

Cele mai importante declaraţii: 

Un rol dificil 

„Adevărul“: Cum ai perceput rolul lui Attila Hunul?

Emil Hoştină: Da, e un rol foarte important. A fost, cumva, dificil. Attila e un personaj fabulos, deşi istoric nu există multe date despre el. E o intersecţie plăcută cu acest rol, dar şi una foarte grea. Vorbim de compoziţie, da, în măsura în care e dificil de pus în coordonatele secolului cinci. Attila conducea o armată de 100.000 de oameni, vorbea latină, era un personaj care conţinea paradoxuri, era crud, dar tandru cu copiii. Ca actor sunt nevoit să judec altfel personajul, trebuie să îl înţeleg în măsura în care pot.

Scenariul a fost foarte bine scris. Am avut o colaborare excelentă cu regizorul, iar în ciuda ritmului de filmare am avut timp de exprimare. Sunt poveşti de bucătărie şi de intimitate profesională, am avut probleme cu încălţămintea, de exemplu. Ce am găsit mă făcea să alunec în noroi. Costumul m-a pus într-o postură de a emite o energie prin care să explorez personajul.

Cum ai ajuns la acest rol?

În meseria asta se întâmplă o gramadă de coincidenţe. Eram la Londra pentru un alt proiect, acolo am fost contactat pentru acest serial. La început am zis „Da“, dar au intervenit dubiile. Eram în Londra vineri, apoi am ajuns în Bulgaria pentru filmări într-o zi de marţi, după ce vorbisem şi cu actorul Nicholas Pinnock, care joacă în serial la rândul lui.

Nu ţi-ai fi dorit să fie un film de cinema?

Diferenţa între TV şi cinema s-a diminuat, datorită acestor sisteme de redare a imaginilor. Televiziunea a tras înspre ea, datorită posibilităţii de a explora poveşti şi personaje de-a lungul unor ore. Televiziunea trăieşte o epocă de aur, deshisă de seriale precum „Twin Peaks“, „Clanul Soprano“. Când pleci la un asemenea proiect ajungi la o anumită pregătire, de luptă, de călărie. Deşi am cunoştinţe pentru a întreţine actul artistic a fost greu la calărit, de exemplu, pentru că nu am avut timp de exersat. În timpurile noastre lucrurile stau altfel, există şi CGI (n.r. - efecte speciale generate pe calculator). De exemplu, în „Urzeala tronurilor“ s-au folosit doar 100 de cai. 

Rigorile meseriei de actor 

Cum te-ai înţeles cu echipa?

Echipa a fost mixtă, britanico-bulgară, a fost o echipă super! Cu multă muncă, dar nimeni nu s-a dat înapoi. Eu am venit la ultimul episod, după ce ei filmaseră trei luni. Am filmat în Bulgaria, într-o Sofie tomnatică. Am avut cascadori extraordinari, sentimentul de siguranţă a fost crescut. Eu am lucrat mult timp cu cascadori români, am învăţat limitele mele de actor, iar pe ei îi respect mult. Ritmul foarte alert, mâncarea foarte bună. A fost plăcut pentru că m-am revăzut cu un vechi prieten britanic.

Rutina este aceeaşi peste tot. După ce înveţi structura echipei, procesul actului de filmare, responsabilităţile şi limitele sarcinilor e totul uşor. Ni se dă o mapă cu toate detaliile în care se scriu datele meteo, cine te ia cu maşina, ore de filmare. O armată în miniatură. Dacă se respectă ce e scris acolo totul decurge bine. Există peste tot trena gloalizării şi toţi vorbim aceeaşi limbă, profesionist vorbind. N-ai dreptul la foarte multe duble şi greşeli, trebuie să te ajustezi repede. Singurele cârje, conceptual vorbind, pentru Attila Hunul au fost Richard al III-lea şi Vlad Ţepeş. Mă feresc să judec. E dificil să îţi pui cizmele şi să zici că acum eşti personajul acela. Stai pe un cal, vezi dealurile Sofiei şi trebuie să te afli în secolul cinci. Apoi, te duci şi bei o cafea sau comanzi un meniu. Sunt rigori, dar de-asta m-am apucat de actorie. Shakespeare va rămâne mereu preferatul meu. Naraţiunea din episodul cu Attila conţine şi teme şi subteme din opera lui Shakespeare. 

FOTO Eduard Enea 

„Hibridul e din ce în ce mai căutat“ 

Există diferenţe între acest produs pentru TV şi unul produs pentru cinema?

Diferenţele actuale dintre TV şi cinema ţin de buget şi de timp. Dimensiunea financiară contează cel mai mult. Din ce în ce mai puţine filme se trag pe peliculă. Produsul denumit „docu-dramă“ realizat de History a fost consistent, mai ales pe partea de dramă. Scenariile sunt foarte bune, actorii din celelalte episoade îşi fac treaba foarte bine. Televiziunea experimentează în zona hibridă, nu mai sunt de un anumit fel de puritate. Am lucrat într-un serial britanic care trece de la un episod la altul de la dramă, crimă şi thriller. Hibridul e din ce în ce mai căutat, ambiţia produsului final a fost atinsă. Există un angajament total, nimeni nu face pasul înapoi. Acesta este tipul de noutate. Aici, sunt specialişti din zone diferite, care au încercat să dea o privire interioară mai puţin întâlnită personajelor ilustrate. Această luptă dintre Imperiul Roman şi barbari are vibraţii până în zilele noastre. Faptul că Hanibal a fost înfrânt e interesant. Dacă dispărea Imperiul Roman nu ştim ce limbă vorbeam acum.

Te putem vedea şi în vreo producţie românească?

Nu am colaborări cu cinematografia românească. Acum mă împart între familie şi răspunsul la nişte probe în afara României. Dacă nu le trec urmează alte probe. Am intrat într-o epocă în care nomadismul e accentuat. Înainte plecai cu teatrul la Slobozia, acum te duci la Londra. Limba e diferită, dar devine aceeaşi pentru toată lumea, împărţim aceleaşi interese şi sensibilităţi. Nu e uşor, o autoironie mă îndeamnă să demontez miturile din jurul Hollywood-ului. Doar pe un deal e scris Hollywood. Când mă urc în avion nu mă duc la Hollywood, mă duc la un job, pe care vreau să îl fac bine. 

„Masterclass-ul“ de pe platourile de filmare „Harry Potter“ 

Cum a fost pe platourile de filmare de la „Harry Potter şi Talismanele Morţii“?

Experienţa de la „Harry Potter“ a fost plăcută, erau peste 40 de actori, mai mici sau mai mari, în ultima scenă. A fost ca un masterclass pentru mine, puţin plictisitor că nu aveam mare lucru de făcut. A fost interesant să îl văd pe Alan Rickman. E un film de buget mare care impune alt timp de atenţie, de substanţă. Toţi actorii din „Harry Potter“ erau simpli, care ştiu igiena profesională, fiecare îşi vede de treaba lui. Ultimativ, ai nevoie de energie să faci ce trebuie, orice altceva poate distruge elanul. Pe platouri nu am văzut derapaje. 

FOTO Eduard Enea 

Financiar vorbind a fost în regulă această experienţă?

Pentru mine, fiecare proiect înseamnă libertate, posibilitatea de a-mi cumpăra cărţi, de a-mi susţine familia, de a duce o viaţă decentă. Mi se pare în regulă exact aşa. Fiecare îşi poate imagina ce înseamnă un buget împărţit pentru fiecare. Poate suna tâmpit, mai ales în România, dar actoria e o pasiune, nu e un mod de a face mulţi bani. Afară, sistemul ăla mare... nu cred că cineva face doar bani. Oamenii vor să trăiască cu pasiune. 

Emil Hoştină, despre cinematografia românească 

Cum priveşti cinematografia românească?

Aş face un pas în afara competenţelor încercând să dau un răspuns. Mi se pare că piaţă există, succes şi vizibilitate există. Există şi o raţiune pentru care cinematografia trebuie ajutată pentru că aduce beneficii, poate egale cu industria de maşini. E o problemă despre sistemul de distribuţie, poate că sălile de cinema nu mai sunt utile şi e mai simplu să faci altceva. Aş putea avea păreri, dar nu oficiale, dar nu e în competenţa mea. America vede cinematografia ca pe o industrie, în Europa se vedete totul sub formă de mozaic. Mă gândesc cum ar arăta o producţie ungaro-româno-bulgară, o piaţă din trei ţări. Cum să aduci omul în sală? Televiziunea e o soluţie. Îmi doresc cât mai multe filme româneşti, europene şi americane. Îmi doresc ca publicul să fie mulţumit şi actorii să aibă de lucru. Mircea Eliade avea un dubiu, dacă cinematografia o să omoare imaginaţia, interiorul. Acum e un moment fertil, în România există un val de cineaşti care au ce demonstra.