„Din culisele cinematografiei“. Cum l-a propulsat Corneliu Vadim Tudor pe cascadorul Szoby Cseh în rolul „Buză de Iepure“ din seria „Mărgelatu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Szoby Cseh şi Traian Stănescu
Szoby Cseh şi Traian Stănescu

Viitorul preşedinte al Partidului România Mare a avut un rol decisiv în influenţarea deciziei scriitorului Eugen Barbu de a accepta sugestia regizorului Doru Năstase de a-l distribui pe cel mai cunoscut cascador român în filmul „Trandafirul galben“. Ulterior, Szoby Cseh, care a devenit, alături de Florin Piersic şi de Marga Barbu, una dintre principalele atracţii ale seriei, şi-a dorit enorm şi să regizeze unul dintre filmelele „Patronului“.

„Nu ştiu dacă se poate spune despre mine că sunt actor. Sigur, este o meserie care se învaţă, ca oricare alta, şi dacă ai puţin bun simţ nu poţi rata un rol. Dar de aici până la a avea har, flacără, e o mare distanţă, iar eu nu cred că am har de actor. În schimb, ştiu precis, sunt sigur că am har de regizor“, declara cascadorul Szoby Cseh în numărul din luna mai 1986 a revistei „Cinema“.

Interviul i-a fost luat la scurtă vreme după premiera celui de-al cincilea film din seria „Mărgelatu“, „Colierul de turcoaze“, exact în momentele în care Eugen Barbu, scenaristul seriei, nemulţumit fiind de cum decursese colaborarea cu Gheorghe Vitanidis, căuta un nou regizor pentru următorul episod, „Totul se plăteşte“.

„Pe ce vă bazaţi când spuneţi: pot să fac film? Numai senzaţia că ai har nu ajunge, sunteţi de acord, nu?“, a fost următoarea întrebare pe care autoarea interviului, Eva Sîrbu, i-a adresat-o cascadorului care-l interpreta pe „Buză de Iepure“ în cadrul serialului. „În primul rând ştiu că am un potenţial, deloc neglijabil, verificat în zeci de filme, de a inventa şi de a regiza scene de acţiune care să fie parte componentă din dramaturgie, nu spectacol în sine. Multe filme de acţiune - în lume, nu de la noi - sunt făcute la minima rezistenţă pe ideea: este de acţiune, place publicului. Este o idee în care eu nu cred, chiar dacă uneori funcţionează. Eu cred că un film de acţiune poate fi realizat cu artă. Există exemple şi la noi, şi aiurea. El poate să fie construit pe o bază psihologică foarte serioasă şi realizat cu toate mijloacele artistice de care beneficiază celelalte genuri. Pe acest crez mă bizui în primul rând. Pe urmă, am şi avantajul de a şti foarte bine ce înseamnă mişcarea. Predau, de vreo 20 de ani, actorilor de teatru şi în film, iar de vreo şase ani studenţilor de la IATC ce e mişcarea, dar nu în sfera virtuozităţii, ci mişcarea scenică pură. Expresia. Deci, eu nu aş putea rata, ca indicaţie regizorală, gestul, atitudinea, pauza, ritmul interior al unui personaj. Un personaj care să se poată reţine chiar dacă l-ai văzut doar câteva secunde“, replica Szoby Cseh.

„Trebuie să aşteptăm momentul potrivit, pentru că regizorii vor turba“

Cum a ajuns cascadorul ajuns actor să-şi dorească să fie în acelaşi timp şi regizor? Provocat de autorul articolului la o discuţie despre seria „Mărgelatu“, în urmă cu câţiva ani, interpretul lui  „Buză de Iepure“ povestea: „Am luat-o «în bot» cu banii, asta m-a deranjat. Deşi eram la IATC şi aveam posibilitatea să încasez mai mulţi bani, ziceau că nu-mi pot face mai multe contracte, aşa că-mi plătesc doar rolul. Adică luam 40.000 de lei impozitabili şi rămâneam cu jumătate în mână, pentru că te băgau la câştig ocazional. Deci lupte gratis, cascade gratis. Singura posibilitate era să fiu regizor. Aşa că i-am zis lui Gheorghe Vitanidis, după ce murise Doru Năstase, cel care făcuse primele trei filme din serie: «Eu oricum îţi fac jumătate din film. Dacă nu semnăm împreună, nu mai lucrez, doar nu-s dement». Pierdeam un an de zile cu munca la un film, pe când Piersic îşi facea rolul şi apoi filma în altă parte. Dar eu aveam de făcut şi montaj, şi sunet, plus pregătirile dinainte să înceapă filmările. Aşa am şi făcut. N-am mai vrut să lucrez, iar Corneliu Vadim Tudor mi-a ţinut partea. Eugen Barbu ne-a ameninţat pe amândoi, dar i-a zis ăsta: «Patroane, dar ce, ăsta-i sclavul studiourilor?». L-a convins. A venit şi tovarăşul Mihai Dulea, vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, de-i ziceau ăştia «Odiosu»l. A fost foarte corect. El i-a zis lui Barbu: «Trebuie să aşteptăm momentul potrivit, pentru că regizorii vor turba». La început, trebuia să demonstrezi printr-un film de 20 de minute că ai capacitatea de a fi regizor de film, până să-ţi dea pe mână un lungmetraj adevărat. L-am făcut, dar ce credeţi? Tot nu m-au trecut pe generic ca şi coregizor. Au vrut să mă treacă ca şi regizor secund. Nici n-am vrut să aud. Păi secundul n-are muncă artistică, el se ocupă mai mult de figuraţie. Mi-a dat ţeapă Vitanidis la primul film, «Masca de argint», mi-a dat ţeapă şi la următorul, «Colierul de turcoaze». Până la urmă l-a dat pe el afară Eugen Barbu“. 

„Patroane, nu e obligat să vină, pentru că nu e sclavul cinematografiei“

Aşadar, Szoby Cseh spera, la momentul apariţiei interviului din revista „Cinema“, că poate fi regizorul următorului film, „Totul se plăteşte“, dar în cele din urmă Eugen Barbu a decis să meargă pe mâna unui cineast mult mai experimentat, Mircea Moldovan. „Mi-a zis Mircea: «No, Szoby dragă, ai încredere în mine, suntem amândoi ardeleni». Barbu mi-a zis că e treaba mea, că trebuie să mă înţeleg cu Mircea. I-am zis că da, o să ne înţelegem, că e ardelean. La care Barbu a avut un răspuns pe măsură: «Lasă-mă dracu’ cu ardelenii, că eu alt ardelean cinstit în afară de tine n-am cunoscut». A zis apoi şi Vadim: «Nu îndrăzneşte ăsta, Patroane, să-i dea ţeapă lui Szoby». Adevărul e că am lucrat mai bine cu Moldovan decât cu Vitanidis, care se mai băga să-mi mai taie câte o scenă, deşi la mine lucrurile erau gândite, ca să existe consecvenţă, iar filmul să aibă greutate, nu să zică lumea că e un ghiveci trântit acolo. Am muncit o grămadă pentru «Totul se plăteşte», am avut mai multe lupte ca niciodată. Şi gândiţi-vă că lucram în paralel şi la IATC. În fine, ce-a făcut la sfârşit Moldovan? În timp ce Vitanidis mă trecea exact la finalul genericului, ca maistru de lupte, pe lângă recuziteri, Mircea a fost mai corect. Noi stabilisem să fiu trecut ca regizor al secvenţelor de acţiune, iar Moldovan să fie regizor artistic. Dar totul să apară la începutul filmului. Ei bine, Mircea m-a trecut ca regizor al scenelor de acţiune, dar aruncat tot pe undeva pe la sfârşit, scris mărunt. Şi atunci am zis că s-a terminat, nu mai fac niciun film. Plus că nimeni nu mi-a dat cinci bani în plus, că se mai discuta despre împărţitul tantiemelor, adică tot ce se încasa după ce se trecea pragul de un milion de spectatori“, povestea cascadorul. „Am plecat cu Vadim la mare, ne-am luat câinii. Am stat trei luni pe litoral. Eugen Barbu ne suna disperat, ne sunau şi cei de la Casa de Filme: «Să ştiţi că noi începem filmările». Le-am zis că n-au decât să le înceapă. Cornel a fost foarte corect atunci. I-a zis clar lui Barbu: «Patroane, nu e obligat să vină, pentru că nu e sclavul cinematografiei. Toată lumea o duce bine de pe urma serialului, numai Szoby n-are bani. M-am săturat să-i ţin eu copiii, că el n-are niciun ban. Îi dăm benzină ca să meargă zi de zi la Buftea». Era săritor pentru toată lumea Vadim. La el la bloc se făcea mereu coadă ca la Alimentara, le rezolva problemele tuturor. Până la urmă s-a terminat cu «Mărgelatu», iar Barbu s-a hotărât să înceapă un alt serial cu haiduci. «Martori dispăruţi» se chema primul film. Era în 1988. Se ştia că eu voi fi de fapt regizorul, dar că trebuie să existe un paravan. Tovarăşul Dulea a vrut să mă pună chiar pe mine regizor, de două ori a dat ordin să se intre în producţie. S-a aflat manevra şi s-au răsculat marii regizori, au ameninţat că pleacă din ţară dacă fac eu filmul ăsta. Atâta frică aveau de mine. Am înţeles cum stă treaba, aşa că m-am hotărât să-l ajut pe Dan Mironescu, că-l credeam băiat bun. El mai făcuse un singur film, «Jachetele galbene», în 1979. Anii trecuseră, făcea cu totul altceva la momentul respectiv. Trebuia să intrăm în producţie, iar în două-luni Dan se îmbolnăvea şi se retrăgea, aşa era înţelegerea. Ei, a fost invers! Când a văzut ăsta că a pus mâna pe film, nu i-a mai drumul. De exemplu, fixam eu camerele, pentru că ştiam ce scenă trebuie să-mi iasă. Îmi vedeam apoi de treabă, cu actoria, cascadorii, caii. Şi la sfârşit îmi dădeam seama că-mi mutase ăsta camerele. La montaj nici n-am călcat. Mi-am dat seama că o să iasă o porcărie, nu ştiam cum să părăsesc proiectul mai repede la un moment dat. Mi-am dus rolul până la capăt, dar nu mă reprezintă nimic altceva din acest film, a fost singurul eşec cinematografic din viaţa mea. Nu am putut să mă ocup de nimic! Credeam că o să mă asculte Dan, dar am tras un loz necâştigător cu el. Am fost foarte dezamăgit, nici n-am vrut să mai aud de o eventuală continuare. S-a făcut încă un film fără mine, extraordinar de slab, «Lacrima cerului». Regizor a fost unul, Adrian Istrătescu Lener, pe care l-a pus Nicolae Paul Mihail, coscenaristul lui Eugen Barbu, pe motiv că a fost coleg în armată cu taică-su. Te doare mintea!“, susţinea Szoby Cseh.

„Tu te pricepi la bancuri fizice, eu am fost băiat cuminte“

Dacă de scenele de acţiune ale primului film din serie, „Drumul oaselor“, s-a ocupat un alt cascador, Adrian Ştefănescu, care a şi interpretat unul dintre personaje, Sfrînciog,  Szoby Cseh a fost cooptat în cadrul celui de-al doilea episod, „Trandafirul galben“, unde l-a interpretat pentru prima oară pe „Buză de Iepure“. Anterior, pentru acest rol fuseseră luaţi în calcul acelaşi Adrian Ştefănescu, dar şi un alt cascador celebru, Vasile Popa, zis „Ţeavă“. „A venit Doru Năstase la mine şi-mi zice că vrea să facă «Trandafirul galben». El deja terminase «Drumul oaselor», la care eu n-am vrut să lucrez, pentru că abia ajunsesem la IATC şi am vrut să-mi iau rolul de profesor în serios. Vadim Tudor, cu care eram ca fraţii, se tot ruga de Eugen Barbu: «Patroane, dă-i rolul ăsta lui Szoby, că e cel mai bun». Până la urmă l-a convins Vadim. Mi-a zis Barbu: «Ai trei apariţii în film. Numai de tine depinde ce-o să iasă». I-am zis că o să dau lovitura. Şi aşa a fost.  Când am filmat prima apariţie a personajului «Buză de Iepure» eram undeva pe malul Dunării. Ţin minte că era chiar pe 11 decembrie, de ziua mea. Şi era cam frig. Erau – 10 grade. În sfârşit. A ieşit filmul. M-a văzut şi Suzana Gâdea. A spus ceva de genul: «În sfârşit, avem şi noi un actor ca la Hollywood, atletic, ştie să şi vorbească. Tovarăşu' Barbu, mai daţi-i roluri, tovarăşe!». Din clipa aia am fost vedetă. Le-am luat minţile tuturor. A dat ordin doamna ministru ca în filmul următor să fie rolul «Buză de Iepure» egal ca întindere cu cel al lui «Mărgelatu». Şi aşa a fost, începând cu «Misterele Bucureştilor». Problema era că vorbea un dobitoc în locul meu, era să-l şi bat. Venea pe bicicletă la studio, punea vocea la post-sincron şi dispărea. Avea o voce spartă, nu se lipea deloc cu personajul. M-a dublat în «Trandafirul galben» şi în «Misterele Bucureştilor», următorul film. Groaznic! Aveam de ce să fiu supărat. Când am văzut că nu se lipeşte deloc vocea, i-am şi zis actoraşului ratat: «Te bat de-ţi întrept cocoaşa, chiar la premieră, pe scenă, ca să te vadă toată lumea». N-a mai venit, vă daţi seama. Dar s-au prins şi directorii că eu mă descurc mult mai bine, aşa că nu m-au mai dublat niciodată apoi.  Barbu mi-a zis: «Tu te pricepi la bancuri fizice, eu am fost băiat cuminte». Aveam mână liberă, nimeni nu se băga la partea de acţiune. M-au şi înviat, după ce dădusem colţul în «Misterele Bucureştilor». Toată lumea era la pământ, nu puteau să conceapă spectatorii continuarea seriei fără mine“, povestea cascadorul Szoby Cseh. 

Szoby Cseh l-a interpretat de cinci ori pe „Buză de Iepure“ în seria „Mărgelatu“: „Trandafirul galben“ (1982), „Misterele Bucureştilor“ (1983), „Masca de argint“ (1985), „Colierul de turcoaze“ (1986) şi „Totul se plăteşte“ (1987)
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite