„Din culisele cinematografiei“. Cum a încercat Mircea Daneliuc să-l învingă cu propriile-i arme pe Sergiu Nicolaescu

Regizorul Mircea Daneliuc a acceptat să realizeze un film după un scenariu scris de Beno Meirovici, proiect care data de cel puţin 15 ani şi care implica urmăriri şi multe împuşcături, atribuindu-şi rolul unui inspector la Siguranţa Statului. Pelicula „Ediţie specială“, filmată în 1976, a ieşit pe piaţă abia doi ani mai târziu din cauza numeroaselor probleme pe care le-a avut cu cenzorii vremii.

Al doilea lungmetraj din cariera lui Mircea Daneliuc, „Ediţie specială“, a fost realizat la sugestia celui care-i fusese producător delegat la primul film, „Cursa“, ieşit pe piaţă la 22 decembrie 1975. Proiectul data de cel puţin 15 ani, însă Beno Meirovici, autorul scenariului, nu găsise conjunctura favorabilă pentru a-l introduce în planul tematic al Casei de Filme nr. 1, al cărei angajat era. În romanul autobiografic „Pisica ruptă“, regizorul a rememorat culisele realizării acestui film, explicând cum a acceptat să se angajeze în acest proiect care nu-i surâdea iniţial.

„În ziua aia, când m-a înghesuit Beno lângă lift şi se uita la prohab, în ziua aia «s-au pus bazele». La început a fost «Foc în iarbă». «Ediţie specială» i-au zis mai târziu, când s-au urcat cu picioarele pe el şi au început să-l piseze. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că m-aş putea exersa în gen: împuşcături, cascadori, tâmpenii, fasole bătută... Puteau să pună gheara pe mine, am fost la un pas să mă lase cu infirmitatea asta, să fac toată viaţa urmăriri de maşini, nici nu ştiam pe lângă ce trec. «Nu fac, domne, filme cu pistoale. Ia-l pe Colonnescu (n.r. − Sergiu Nicolaescu)». «Îl faci ca să-i dai la coiţe», îmi şuieră Beno. «I-o tragi unde se crede el mai tare.» (...) «Dă-l dracului de cretin. Nu mă interesează», mi-am permis să vituperez. Beno Meirovici aşeză linguriţa fără zgomot şi împinse ceaşca. Eram la bufetul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Aveau cafea de la Partid, dar o făceau subţire, pentru că furau. Rezemat de spătar, mă privea tăcut. «Ai să dai de dracu’. Nu ştii câteva lucruri elementare.» «Zău?» «Nimeni nu-i cretin. De la mine în sus, eu sunt baza ierarhiei. Dacă spui despre un ştab chestia asta e ca şi cum ai spune despre Tovarăşul. Ştii ce grad are Colonnescu? Poţi să spui că-i corupt, că-i ticălos, nu se întâmplă nimic, dă chiar bine. Dar cretin să nu spui, că fiecare ţine să pară deştept şi cu simţul umorului. De numele şi de mintea cuiva să nu te legi. (...) Colonnescu s-a urcat în copac ca scroafa, şi nu el trebuie să comande aici.» «Dar cine?» «Dacă eşti deştept, ai să afli. A intrat în cinematografie pe uşa din dos, ăsta-i deja un atu. Are talent cât pompierul de la Buftea, dar nasul e bun. Şi-a dat seama imediat că nouăzeci de procente sunt mediocri, dacă nu chiar mai rău... Pe ceilalţi zece la sută îi foloseşte ca negri. Cu Partidul în spate. Copiază filme occidentale şi încă n-a avut de cine să se teamă. Spiţeru (n.r. − Dan Piţa) e prost ca un lemn, leneş, pentru asta garantez eu, şi unde simte puterea se aşază singur în patru labe. Coroiu (n.r. − Mircea Veroiu) nu contează, face un cinema deacum cincizeci de ani. Chiar dacă n-ai să-l încaleci, o să-i stai ca sula-n coaste şi-o să fie destul ca să aibă o grijă. E cu ilegalişti, dar şi cu pistoale»“, nota Mircea Daneliuc în cartea sa.

În cinematografie, ca să ajungi o certitudine, trebuie să fii mai întâi o speranţă, şi mai apoi o promisiune. Mircea Daneliuc a ars etapele. La prima apariţie, debutantul a dovedit brusc că este nu numai un artist personal, ci o personalitate. La a doua apariţie, a provocat o reacţie extrem de semnificativă; în mod simulat, cronicarii, chiar cei mai divergenţi, au simţit nevoia situării pe o orbită mai largă, au simţit nevoia amplasării filmului într-o familie spirituală reprezentând o referinţă universală.   Ecaterina Oproiu redactor-şef al revistei „Cinema“

Foto: Mircea Daneliuc a avut şi rolul de regizor, şi pe acela al unui inspector la Siguranţă

„Numai Colonnescu avea dreptul să fie şi actor...“

Regizorul Daneliuc a încercat să se eschiveze folosind fel şi fel de tertipuri, însă toate condiţiile i-au fost acceptate. „«Beno, dragă, accept cu o condiţie. Îl fac, naibii, numai dacă eroul nu-i comunist. Înţelegi? Solo! Vede o porcărie, vrea să facă un reportaj şi i se dă în gură. Ca peste tot... Aprobă cineva chestia asta?» Începu să-şi lingă buzele. Mă privea rânjind. Ştia c-am dat şah. Cine dracu’ să aprobe un film despre viaţa dură şi plină de sacrificii a celor trei sute de comunişti prăpădiţi, câţi existau în România prin ’45, în care personajul principal să nu încerce să-i umple şi pe alţii cu pecinginea lor şi să nu recite din tezele Bărbatului şi Carpatului? «Am să vorbesc cu Puberu (n.r. − Ion Bucheru).» «Nu aprobă.» «Am să vorbesc cu Puberu...» «Vorbeşte!» (...) «E-n regulă.» «Zău?». «A fost greu, dar am făcut-o. Nu-i comunist.» «Vorbeşti serios?» Se hlizea la mine cu un aer posesiv, de-mi venea să-l iau la palme. «Vezi că eşti descheiat la...». Peste câteva minute, Puberu se ridica de la birou, mătăhălos cum era, cu pantalonii ăia prea scurţi şi cu faţa aia prea lată şi plină de coşuri. Întinde mânuţa spre mine − avea mâinile mici − ca să-nţeleg că-i okay. «Te felicit.» «V-a spus tovarăşul Meirovici despre ce-i vorba?» «Da, stai jos.» Îmi spunea să stau jos pentru că probabil mă albisem. M-au prins. Gata. Ce dracu’ să fac? Mintea mi se bulucea în toate direcţiile căutând gaura, dar nu se mai vedea nimic. Nu mai eram în ziua aia bună, de la bufet. Am scremut totuşi ceva. «Ştiţi care-i treaba? O să-l joc pe agentul de Siguranţă, n-am încotro.» Poate ne opream aici... Numai Colonnescu avea dreptul să fie şi actor... N-a ţinut!“, mai scria Mircea Daneliuc în romanul autobiografic.

1.722.198 de spectatori au vizionat în cinematografe filmul „Ediţie specială“.

„Complet şi disperat“ alt film

Distribuţia peliculei „Ediţie specială“ i-a inclus pe Ştefan Iordache (Olaru), Ioana Crăciunescu (Ada), Costel Constantin (Ştefan), Mircea Albulescu (Dinescu), Paul Lavric (Reimann), Mircea Daneliuc (Săvescu), Zaharia Volbea (Garcea), Constantin Dinulescu (Burcea), Dinu Ianculescu (Patronul), Dem Niculescu (Gorovei) şi Elena Bog (Prezentatoarea). Filmările au început la 1 septembrie 1976 şi au fost încheiate la 16 decembrie, desfăşurându-se la Bucureşti şi fiind realizate în priză directă. O primă vizionare cu cei din conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste a avut loc la 21 martie 1977, iar în urma observaţiilor, sau mai filmat anumite secvenţe noi. La 18 iunie s-au solicitat modificări de montaj, iar o nouă vizionare, care a avut loc la 16 iulie, s-a soldat cu cererea de scurtări şi modificări de dialog şi montaj. Deşi a refuzat iniţial să opereze modificările, regizorul a cedat până la urmă presiunilor, iar filmul a fost predat în copie standard la 30 septembrie 1977: „În final mă consolam cu gândul că poate tot rămâne ceva. Dar când m-am uitat din nou la el, era alt film. Complet altul. Complet şi disperat altul“.

Scenă periculoasă executată de cascadorul Paul Fister

Regretatul cascador Paul Fister povestea cum, înainte de 1989, era nevoit să dubleze şi femei, nu doar bărbaţi, fiindcă în perioada aceea nu exista nicio femeie-cascador de elită. În filmul „Ediţie specială“, el a trebuit să execute o astfel de secvenţă. „Era un film cu ilegalişti. Pe Tora o prinseseră cei de la Siguranţă şi o torturau. Era legată cu mâinile la spate şi cu mască de gaze pe figură. Într-o cameră de hotel. Şi, la un moment dat, profitând de neatenţia celor care o păzeau, ea reuşeşte să deschidă uşa, dar ratează intercepţia cu scările, cade printr-un luminator aflat pe culoar şi se face ţăndări până jos. Aici i-a plăcut lui Daneliuc de mine, apoi m-a luat şi la «Iacob», unde l-am dublat pe Dorel Vişan. La 80 de metri deasupra pământului, eu sunt cel care se ţine cu mâinile de cablurile alea... La Zlatna am filmat. Tot pe Dorel l-am dublat şi în «Cel mai iubit dintre pământeni». La Slănic-Prahova, atunci când personajul lui, «Duiosul», e aruncat în prăpastie“, mărturisea Fister în „Weekend Adevărul“.

IMB SECURITATE

STRICT SECRET

SURSA: „Demea“ PRIMEŞTE: Lt. Maj. MĂRGINEAN DOREL LOC: locul de muncă

Cum a reieşit din discuţiile purtate în şedinţa de joi, 11 august 1977, a biroului executiv din Centrala „RomâniaFilm“ cu privire la filmul „Ediţie specială“ (titlu provizoriu) în regia lui Mircea Daneliuc, situaţia producţiei acestui film reprezintă un caz cum n-a mai fost de mulţi ani în cinematografia română. În rezumat povestea este următoarea: Filmul se axează pe lupta ilegaliştilor, deci s-a aprobat intrarea în producţie cu un film despre clasa muncitoare. Când filmul a fost gata, conducerea C.C.E.S. (care aprobă toate filmele înainte de a se da spre difuzare) a găsit că filmul nu corespunde întru totul imaginii pe care o dădea lectura scenariului, mai ales datorită unor secvenţe de o violenţă nejustificată de dramaturgia lui, deci secvenţe nerealiste, gratuite, care modifică chiar mesajul filmului. Întrucât devizul de cheltuieli şi planul calendaristic nu permiteau refilmarea acestor secvenţe, singura soluţie de a salva filmul era numai prin remontarea materialului filmat şi eliminarea scenelor în cauză, astfel ca să se transmită mesajul pentru care s-a aprobat producţia acestui film. Aceste discuţii s-au purtat cu regizorul prin conducerea Casei de Filme respective nr. 1 (director Ion Bucheru), lăsându-i-se timp să reflecteze pentru găsirea unor soluţii artistice în sensul indicat. După mult timp (cca. 3-4 luni) aceste „crestături“ în montajul filmului n-au fost efectuate. În mod normal aceste operaţii puteau necesita 1-2 săptămâni de lucru, dar s-a dovedit că regizorul nu vrea să le facă, argumentând că cei care-i cer aceste modificări nu se pricep la partea artistică şi că el va cere conducerii ACIN alcătuirea unei comisii de cineaşti care să vadă filmul şi să-i aprecieze calităţile artistice. Având în vedere că terminarea unui film constituie o problemă de plan de producţie şi plan financiar, cazul a fost dezbătut în şedinţa menţionată, condusă de directorul general al Centralei, prezente fiind conducerile caselor de filme şi conducerea studioului Buftea unde se lucrează filmul. S-a convenit că Centrala „România-Film“ i-a lăsat regizorului suficient timp de reflecţie, s-a comportat faţă de el cu respectul datorat unui creator, dar din moment ce el refuză să găsească soluţii artistice unor indicaţii politico-ideologice ale conducerii C.C.E.S. nu poate fi aşteptat la infinit şi s-a hotărât ca observaţiile conducerii să fie executate de Casa de Filme împreună cu regizorul secund.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 903, vol. 1, f. 6)