CRONICĂ Şansa unei noi întâlniri

Dirijorul Juraj Valčuha, alături demembri şi solişti ai Orchestrei Sinfonica Nazionale della RAI FOTO: Sergiu Iczkovits

În cel de-al doilea concert de marţi, 10 septembrie, protagoniştii serii au adus la rampă un program de „apă şi lumină“, creaţii compuse în primele două decenii ale secolului al XX-lea, lucrările unor compozitori, Respighi, Debussy, Ravel, ce sunt aproape de sufletul dirijorului Juraj Valčuha.

Cronică realizată de Mioara Bâscă

Mărturisesc: acum un an, independent de voinţa mea, am ratat prima întâlnire în Bucureşti cu el şi ei dar acum l-am găsit şi i-am regăsit pe scena Salii Mari a Palatului în două concerte. El – este tânăr, clam şi surâzător, preocupat de arta sunetelor, atent la textul muzical şi la detalii, este autoritar şi bun conducător, prietenos şi amabil – este dirijorul Juraj Valčuha. Ei – sunt muzicieni adevăraţi, profesionişti de mare clasă, fascinaţi de ceea ce fac, inventivi şi disciplinaţi, neîntrecuţii modelatori de sunete care formează Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI din Torino. 

Ce avantaj să poţi asculta două seri la rând aceeaşi orchestră şi acelaşi dirijor! Este o aventură a cunoaşterii, căci ai ocazia să-ţi faci o părere cât de cât completă asupra muzicienilor, să descifrezi care le sunt strategiile abordate, care este drumul ales şi încotro se îndreaptă.

Ca mulţi tineri ai generaţiei sale, Juraj Valčuha este cu adevărat un cetăţean al lumii: este slovac, a studiat la Sankt Petersburg şi Paris, a debutat în Franţa atât pe teritoriul simfonic, cât şi în domeniul artei lirice, este dirijorul principal al orchestrei din Torino şi este invitat pe multe scene importante din lumea întreagă. 

TÂLC ŞI SUBTILITATE

La sfârşitul acestei stagiuni ce tocmai a început, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI va aniversa 20 de ani de existenţă. La o eventuală retrospectivă poate să puncteze câteva dintre reuşite: formarea unei orchestre cu muzicieni de valori egale, închegarea lor într-un tot unitar, un ansamblu omogen, viu, de mare calitate ce are capacitatea de a se exprima cu uşurinţă, de a interpreta orice partitură. 

Poemul simfonic Fântânile Romei de O. Respighi, Marea, trei schiţe simfonice de Cl. Debussy şi Daphnis şi Chloé, fragmente din baletul în trei părţi de M. Ravel pe un subiect imaginat de M. Fokin. Alegerea acestor opusuri a fost făcută cu tâlc şi subtilitate, căci au pus în evidenţă, fără ostentaţie, calităţile orchestrei: acel legato, peste care intervenţiile instrumentelor de suflat din lemn au picurat sunete de o incredibilă acurateţe, culoarea instrumentelor de alamă, prezenţa consistentă a secţiunii ritmice, omogenitatea ansamblului, forţa palpabilă a sinergiei tuturor.

MĂIESTRIA LUI JURAJ VALČUHA

Tânărul dirijor degajă o tulburătoare pace şi linişte interioară ce provin dintr-o cunoaştere aprofundată a creaţiilor prezentate. Ştie să-şi conducă muzicienii şi le dă suficientă libertate să se desfăşoare pe parcursul solo-urilor. Are o gestică sigură, clară şi eficace, eficientă şi deosebit desugestivă.

Este ponderat în atitudine, dar viu în fiecare moment. Muzica sa este plină de sens, frazele fiind conduse cu măiestrie. Culorile lumii sale interioare sunt extrem de nuanţate, fiecare găsindu-şi locul optim în varianta sa interpretativă.

Cu incredibile pianissimo-uri, cu rafinament şi culoare, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI a descris strălucirea şi jocul apei în cele patru fântâni 

ale Romei din muzica lui Respighi. Se cer evidenţiate degajarea, mişcarea agilă, prezenţa egal valorică a fiecărei partide instrumentale, capacitatea de a povesti cu sunete istorii dramatice, dincolo de a descrie tablouri impresioniste.

Marea de Debussy, în viziunea dirijorului Juraj Valčuha, este astfel interpretată încât pare să crească în mod natural şi spontan din ea însăşi. „Din zori până la amiază pe mare“, ce începe ezitant şi cu moderaţie, îşi intensifică culoarea şi dinamica constant până la sfârşitul mişcării. „Jocul valurilor“ este format dintr-o figuraţie intermitent agitată, susţinută de schimbarea tempo-urilor, rezultând un fluid continuu mişcător, strălucitor şi aerisit. „Dialogul vântului cu marea“ este mai mult o luptă decât un dialog, mai curând o iminentă furtună decât un simplu vânt. Dirijorul nu a căutat să descrie, să imite ceea ce poate fi văzut în natură, ci a reuşit să capteze ceea ce este ascuns privirii, nevăzutul.

Ce ofertantă este muzica lui Ravel din Daphnis şi Chloé în varianta interpretativă a orchestrei din Torino! Ansamblul are maturitatea şi capacitatea de a o înţelege în profunzimea ei, de a-i contura luminiscenţa. Acurateţea intervenţiilor solistice, participarea omogenă la densitatea sonoră, accentele bine plasate şi încărcate de energie, consistenţa formulelor repetitive peste care evoluează solo-urile instrumentelor de suflat, participarea conştientă la voluptatea sonoră creată, sunt doar câteva dintre calităţile acestei interpretări.

Ce bucurie! A fost un concert de mare clasă, o interpretare strălucitoare, construită cu fineţe şi echilibru, cu eleganţă şi  rafinament.