Top şase afecţiuni de care poţi scăpa cu laser, iarna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pielea frumoasa vara se pregăteşte în sezonul rece
Pielea frumoasa vara se pregăteşte în sezonul rece

Ce au în comun alopecia areată, steluţele vasculare, varicele, cicatricile şi foliculita? Toate pot fi tratate cu laser! De ce iarna este cea mai bună perioadă pentru a face tratament?

Dacă ne dorim o piele frumoasă vara, atunci trebuie să începem să lucrăm încă de pe acum în această direcţie. O serie de probleme dermatologice şi nu numai se pot trata iarna pentru că pielea astfel tratată nu trebuie expusă la ultraviolete din pricina riscului de hiperpigmentare.  

Dr. Lucian Russu, medic specialist dermato-venerolog în cadrul Spitalului Bioderm Pipera, explică mai jos care sunt afecţiunile care pot fi ameliorate cu terapia laser.

1.Alopecia areată – de la chelie, la frizerie!

Alopecia reprezintă principala cauză de pierdere a podoabei capilare în cazul bărbaţilor şi a femeilor. Până acum câţiva ani, tratamentul se făcea doar cu câteva medicamente, care acţionau local, dar care erau iritante şi puteau avea şi o serie de efecte adverse. Chirurgia estetică, pe de altă parte, adică implantul de păr, este încă o opţiune foarte scumpă şi invazivă, aşa că în ultimul deceniu, tratamentele non-invazive au câştigat teren.

Terapiile laser de joasă frecvenţă reprezintă, la ora actuală, cea mai eficientă metodă de tratament noninvazivă şi nonchirurgicală a alopeciei, lucru dovedit şi de un studiu publicat în 2018 de prestigioasa publicaţie „Journal of The European Academy of Dermatology and Venerology”. Una dintre aceste terapii laser de joasă frecvenţă folosit cu succes în tratarea alopeciei este laserul Sunetics, o metodă sigură şi fundamentată ştiinţifică - aprobată de Agenţia Americană a Medicamentului şi Alimentului, ce stimulează creşterea părului în cazul persoanelor cu alopecie, care încă mai păstrează foliculi de păr.

Imagine indisponibilă

Cum funcţionează acesta? „Laserul emite o lumină roşie de joasă intensitate, cu o lungime de undă de 650 nm, care nu produce disconfort sau durere. Lumina pătrunde la aproximativ aproximativ 4 milimetri în profunzimea pielii, stimulând metabolismul celular, regenerarea celulară şi circulaţia sângelui”, explică dr. Lucian Russu, medic specialist dermato-venerolog în cadrul Spitalului de Dermato-Venerologie Bioderm Pipera. Pentru combaterea alopeciei, sunt necesare aproximativ 50 de şedinţe cu laserul Sunetics în cursul unui an. O şedinţă durează 20-30 de minute, timp în care pacientul stă sub aparatul care acoperă întreaga arie a scalpului, acţionând în profunzimea pielii scalpului. „La doar trei luni de tratament cu Laser Sunetics, se observă stoparea pierderii excesive părului, apoi, la 4-5 luni de tratament, părul existent devine mai gros, mai lucios şi vizibil mai sănătos”, adaugă medicul Lucian Russu.

Laserul Sunetics este contraindicat doar în cazul pa­cienţilor care suferă de glaucom, cataractă, dezlipire de retină, fotosensibilitate oculară, per­soanelor cu boli sistemice  - lupus, infecţii active cu herpes, infecţii cutanate bac­teriene, sensibilitate cutanată sau tulbu­rări neuropsihice.

2.Steluţe şi alte leziuni vasculare

Vasele de sânge sparte sau steluţele vasculare reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme care le împiedică pe femei să îşi expună picioarele. Vasele sparte sunt, în general, moştenite din familie şi apar fie din cauza unei fragilităţi capilare, fie din cauza unor probleme mai serioase legate de o insuficienţă venoasă, care determină şi apariţia varicelor.

În prezent, cea mai bună metodă de tratament a vaselor sparte şi steluţelor de sânge este cea cu laserul, Nd:Yag şi Dioda fiind doar câteva exemple de lasere. „Laserul vascular se aplică pe vasul respectiv, absorbind hemoglobina, iar astfel vasul de sânge se resoarbe. Laserele utilizează o lungime de undă prestabilită pentru a ţinti şi distruge capilarele şi vasele nedorite, lăsând însă intacte ţesuturile normale din jur”, explică medicul dermatolog Lucian Russu. Pentru vasele sparte de pe faţă, recomandarea medicului este laserul Dioda, care determină coagularea selectivă a vaselor superficiale. „Tot cu ajutorul laserelor vasculare se pot trata şi alte probleme conexe, precum hemangioame, angioame, rozacee, puncte rubinii, eritem facial sau al decolteului”, adaugă dermatologul.

O procedură durează 20-30 de minute, în funcţie de câte vase cu probleme sunt. În total, este nevoie de 3-4 şedinţe pentru aceeaşi zonă, cu pauze de o lună între ele. Intervenţia nu necesită perioadă de recuperare. Întrucât acţionează în profunzime, laserele nu lezează pielea şi nu lasă în urmă cicatrici, iar vestea bună e că odată tratate cu laserul, vasele sparte nu mai reapar. În schimb, pot să apară noi vase sparte în alte zone, dacă există predispoziţie genetică. Pentru vasele sparte mai mari şi mai evidente, medicii recomandă şi un tratament medicamentos, alături de terapia laser.

Imagine indisponibilă

3.Varice

Varicele reprezintă o problemă estetică, dar mai ales medicală, întrucât complicaţiile acestora pot afecta semnificativ calitatea vieţii pacienţilor. Din fericire, în prezent, există metode moderne de a scăpa de varice într-un mod minim-invaziv, fără a mai fi nevoie de bisturiu. Una din metodele moderne de a scăpa de varice este tot terapia cu laser. Laserul emite fascicule luminoase pulsatile, care au ca efect creşterea temperaturii peretelui vasului afectat şi a sângelui, urmată de închiderea lui. Procedura se realizează cu un laser vascular care este pus în legătură cu vasul respectiv printr-un cateter.

„Există două forme ale terapiei cu laser: simplă, care se adresează pacienţilor cu dilataţii venoase superficiale, şi cele care se adresează varicelor profunde. Procedura variază în funcţie de vasul căruia i se adresează (superficial sau profund), adaptând lungimea de undă: la cele superficiale, laser Dioda (o lungime de undă de 940 nm), sau la cele profunde, o lungime de undă de 1.064 nm. La vasele profunde, procedura se realizează printr-o fibră optică, ce, prin supraîncălzire, închide axul venos. Procedura se realizează ambulatoriu, cu anestezie locală sau generală”, spune dr. Lucian Russu.  Cea mai bună terapie este cea potrivită propriei probleme, şi, de aceea, ea trebuie stabilită de medic.

4.Cicatrici post-acneice

Acneea poate lăsa în urmă cicatrici la fel de inestetice ca afecţiunea în sine. Din fericire, acestea se pot atenua semnificativ cu ajutorul terapiilor laser. Unul dintre acestea este laserul CO2. „Arsura superficială produsă de laserul CO2 fracţionat stimulează sinteza de colagen a pielii, determinând ameliorarea evidentă a texturii şi tonusului pielii, cu reducerea ridurilor fine, precum şi tulburărilor de coloraţie (pete roşii sau maro)”, explică medicul dermatolog. Laserul CO2 are indicaţii dovedite în resurfacing, îndepărtarea cicatricilor post-acnee, cicatricilor cheloide, cicatricilor post-intervenţionale.

tatuaje autografe rus foto captura video euronews

5.Tatuaje nedorite

Fie că aţi contactat diverse boli sau aţi dezvoltat reacţii alergice în urma acestora, fie că nu vă mai reprezintă, tatuajele pot fi şterse de pe piele cu laserul în cabinetul medicului dermatolog, cu risc minim de a dezvolta cicatrici vizibile, inestetice. „Fasciculul de lumină emis de laser fragmentează pigmentul în mici particule, care sunt eliminate ulterior de organism, sau realizează un peeling profund al pielii care stimulează regenerarea celulară şi estomparea desenului”, adaugă dr. Lucian Russu.

Medicul dermatolog este cel mai în măsură să recomande laserul cel mai potrivit pentru îndepărtarea tatuajului, în funcţie de tipul de piele, de tatuajul ales (culoare, dimensiune, tipul de vopsea folosit), dar şi de istoricul medical al pacientului. „În urma unei testări pe o porţiune mică de piele, care are şi rolul de a depista eventualele reacţii cutanate adverse, medicul elaborează un plan de tratament personalizat, care cuprinde şi numărul de şedinţe necesar şi frecvenţa potrivită pentru eliminarea respectivului tatuaj”, adaugă medicul Lucian Russu.

La ora actuală, există mai multe lasere destinate eliminării tatuajelor nedorite.

Laserul Nd: YAG Q-Switch emite lungimi de undă specifice fiecărei culori - mov, verde, galben, dar şi alte nuanţe, şi elimină toate tipurile de tatuaje corporale sau faciale, inclusiv pe cele de la nivelul sprâncenelor, buzelor sau ochilor. Fasciculele de lumină fragmentează pigmentul în mici particule, care sunt înlăturate apoi de celulele sistemului imunitar. „Procedura se poate face cu anestezie locală. Sunt necesare 4-10 sedinţe, cu pauză de 4-6 săptămâni între ele pentru ştergerea unui tatuaj. Riscul de apariţie a unor cicatrici este minim”, spune medicul dermatolog.

Laserul Erbium YAG efectuează un peeling profund, prin care se îndepărtează un strat superficial al pielii, pentru a stimula regenerarea celulară cutanată. „În urma procesului de vindecare, se estompează tatuajul, iar pielea îşi recapătă treptat culoarea iniţială“, adaugă Dr. Lucian Russu.

Laserul CO2 Fractional SmartXide DOT, unul dintre cele mai avansate lasere dermatologice, produce o arsură superficială la nivelul pielii, care stimulează sinteza de colagen, ducând la regenerarea pielii şi, implicit, ştergerea tatuajului.

epilare

6.Foliculită şi alte neplăceri cauzate de epilarea clasică

Dincolo de raţiunile estetice, epilarea semipermanentă este şi un tratament eficient pentru firele de păr crescute sub piele. De exemplu, pentru foliculită, care este o afecţiune întâlnită la nivelul pielii. Mai exact, firul de păr nu mai iese la suprafaţă şi se încolăceşte în straturile tegumentului. Este atât o problemă de natură estetică, pentru că femeile tind să poarte haine care ascund zona iritată şi nu se simt confortabil, dar şi medicală, deoarece afectează sănătatea pielii, iar în unele cazuri, este posibil să apară şi febră, pustule cu puroi şi o stare de rău generală. Pe lângă prezenţa infecţiei cu stafilococul auriu, foliculita poate să apară în urma epilatului clasic cu ceară, cu depilatorul sau cu aparatul de ras.

„Cazurile de foliculită care nu răspunde la tratament şi afecţiunile mai severe determinate de disfuncţii ale foliculului pilos pot fi ameliorate şi chiar tratate cu ajutorul epilării semi-permanente cu laserul sau lumina intens pulsată. Spre deosebire de alte metodele tradiţionale de îndepărtare a părului în exces, în cazul epilării semipermanente, fasciculul luminos pătrunde în tegument şi distruge rădăcina firului de păr, fără a afecta pielea. Astfel pot fi tratate şi alte afecţiuni dermatologice“, explică medicul dermatolog.

În urma unei evaluării, medicul stabileşte dacă pacientul se califică pentru această procedură şi numărul de şedinţe necesar, care poate depinde de mai mulţi factori: zona unde se face epilarea, suprafaţa acesteia, fototipul pielii etc. De asemenea, înainte de procedură, este foarte important să se facă un test cu aparatul  pe o mică porţiune a pielii, pentru a descoperi eventuale efecte adverse (alergii, iritaţii etc.), care contraindică această procedură. Cele mai bune rezultate se obţin în cazul persoanelor cu pielea albă şi fire de păr negre, la care pot dispărea complet până la 90% dintre foliculii piloşi.

Pentru a scăpa de firele de păr nedorite, este nevoie de trei până la zece şedinţe, efectuate la un interval de patru-şase săptămâni, în funcţie de zona pe care se face epilarea, dar şi de gradul de pilozitate al acesteia. Procedura nu este dureroasă, disconfortul este minim, sub forma unor pişcături discrete, care variază în funcţie de intensitatea luminii folosite. „Intensitatea luminii folosite se alege în funcţie de tipul de piele (cât de puternic este pigmentul), culoarea părului, grosimea firului de păr, dar şi tipul de epilare anterioară. În majoritatea cazurilor, firele de păr se răresc, devin mai subţiri şi depigmentate, cu aspect de puf”, adaugă medicul dermatolog.

Epilarea cu laser nu este definitivă (fiind incorect denumită astfel), ci semipermanentă, pentru că sunt necesare şedinţe de întreţinere suplimentare o dată sau de două ori pe an. De asemenea, este posibil chiar să fie nevoie de repetarea protocolului întreg de şedinţe la doi-patru ani, pentru că pielea are memorie, iar foliculul de păr nu a fost eliminat complet din organism.  Pentru rezultate optime, fără neplăceri, medicul recomandă să începeţi şedinţele de epilare cu laser în sezonul rece. Aceasta pentru că pe parcursul perioadei de tratament, este interzisă expunerea la soare. Atunci când se fac tratamente laser sau cu lumină intens pulsată, pielea trebuie ferită de soare şi se aplică produse fotoprotectoare, chiar şi în sezonul rece.

 „Epilarea semipermanentă este contraindicată dacă există infecţii locale, formaţiuni pigmentare foarte mari, inflamaţie la nivelul pielii, tatuaje, sensibilitate la soare, boli autoimune. De asemenea, epilarea cu laser trebuie efectuată de medici dermatologi, nu în saloane de înfrumuseţare fără certificare în acest domeniu”, atenţionează medicul.


 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite