Articol publicitar

Să cunoaştem mai bine homeopatia! „Agresorii“ sistemului imunitar, ţinuţi la uşă cu ajutorul homeopatiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gripa şi răceala pot fi tratate şi cu ajutorul remediilor homeopatice
Gripa şi răceala pot fi tratate şi cu ajutorul remediilor homeopatice

Gripa şi răcelile se instalează cu uşurinţă în anotimpul rece. Cum stăm mai mult în spaţii închise, acasă sau la birou, virusurile trec cu uşurinţă de la o persoană la alta. O imunitate bună este însă o barieră greu de trecut de către germeni, iar medicamentele homeopatice sunt printre soluţiile care o pot menţine la nivel înalt.

Tusea, strănutul, nasul înfundat, durerile de cap fac, pentru unii dintre noi, parte din „arsenalul“ cu care îşi face apariţia iarna. Nici nu scăpăm bine de un virus că altul îşi face apariţia. Asta pentru că avem un sistem imunitar slab care nu face faţă asaltului „agresorilor“ din exterior.

Această situaţie se poate schimba însă printr-un antrenament al sistemului imunitar al cărui nivel se poate creşte şi cu ajutorul homeopatiei. „În homeopatie, nu există vaccinuri. Vaccinul constă în a inocula în organism un germen, un virus atenuat sau numai „poza“ unui asemenea organism în corp, determinând astfel sistemul imunitar să producă anticorpi specifici. Prin tratament homeopatic se modulează specific şi se „pune în stand-by“ sistemul imunitar în ansamblu, astfel încât acesta să reacţioneze mult mai rapid în situaţia în care  „un agresor“ încearcă să îl atace“, punctează dr. Dan Sorin Cadar medic primar ORL, cu competenţă în homeopatie.

Iar această reacţie în cazul homeopatiei vine rapid, în circa 12-24 de ore de la „atac“.

Reacţie rapidă şi eficientă

Specialistul adaugă că tratamentul homeopatic determină o activare a sistemului imunitar pe zona virală/bacteriană sau parazitară, astfel încât în momentul în care organismul este atacat de unul dintre aceşti agresori sistemul imunitar să reacţioneze rapid şi eficient în mod specific şi adaptat. „Pentru a fi eficient, ar fi util să se înceapă un tratament homeopatic specific, în acest sens, cu 14-21 de zile înainte de perioada de expunere“, recomandă specialistul (foto jos).

Imagine indisponibilă

Fiind o acţiune de  „maturizare“ globală şi specifică a sistemului imunitar, tratamentul homeopatic determină creşterea reactivităţii sistemului imunitar pe perioade lungi, în funcţie de vârstă, afecţiuni concomitente şi starea metabolică a pacientului.

Odată maturizat sistemul imunitar nu are nevoie să mai fie stimulat anual. Este suficientă o verificare  - prin analize sanguine -  la doi-trei ani a status-ului sistemului şi se va interveni numai la nevoie, adaugă dr. Dan Sorin Cadar.

Specialistul explică modul în care se poate întări imunitatea în sezonul rece cu ajutorul medicamentelor homeopatice. „Starea de „stand-by“ a sistemului imunitar se face utilizand medicamente specifice perioadei sezoniere de expunere. Hepar sulfuris sau Mercurius solubilis pentru infecţiile amigdaliene, Influensinum şi Sulfur iodatum pentru agresiunile virale, Calcarea carbonica sau Cina pentru parazitoze.

Medicamentele homeopatice trebuie administrate numai după consultarea unui medic cu competenţă în homeopatie. Maniera de administrare este specifică fiecarei forme de prezentare, dar şi vârstei pacientului.“

Principiu similar vaccinurilor

Şi totuşi o paralelă cu vaccinurile clasice se poate face. Întâmplător sau nu, anul 1796 reprezintă anul oficial al descoperirii homeopatiei, dar şi al primei vaccinări. „Acesta a fost anul în care, în Anglia, Edward Jenner (17491823) a încercat să protejeze un tânăr împotriva variolei inoculându-i conţinutul unei pustule prezentate de o femeie bolnavă de vaccină (variolă bovină). Hahnemann  (Samuel Hahnemann (1755-1843), fondatorul homeopatiei – n.red.) a considerat că această descoperire era în perfectă coerenţă cu principiul similitudinii, că fusese obţinută pe baza unor protocoale analoage: şi el utilizase  ca remediu curativ o cantitate mică dintr-o substanţă  medicamentoasă susceptibilă să inducă simptome similare  - ceapa ˗ în rinite, deoarece produce secreţii  lacrimale şi nazale; veninul de albine ˗ în cazuri de edeme şi inflamaţii, pentru că este susceptibil să le provoace; Ipeca ˗ în tratamentul vărsaturilor, fiindcă e  un vomitiv. Jenner utilizase ca leac preventiv o cantitate mică de serozitate patologică indusă de o maladie similară cu cea pe care dorise să o prevină“, notează Christian Boiron în cartea sa „Viitorul homeopatiei“.

Exemple de similitudini

Aşadar, metoda terapeutică homeopatică utilizează şi ea similitudini apropiate, mai mult sau mai puţin. Iată un exemplu de similitudini apropiate: în vaccinoterapie, vaccinul împotriva tuberculozei este preparat pe baza unei suşe identice a bacilului Koch atenuat; în timp ce în homeopatie, veninul de albină diluat este folosit pentru calmarea edemului provocat de înţepătura de viespe.

Alte exemple: în imunologie, vaccinul împotriva variolei este preparat dintr-un virus derivat al agentului variolei bovine, virus inofensiv pentru om, înrudit cu cel al variolei, care reuşeşte să asigure o protecţie eficace şi durabilă împotriva variolei. „În homeopatie, acelaşi venin de albine, dar utilizat de această dată pentru calmarea unei inflamaţii articulare ce prezintă caracteristicile înţepăturii de albină: căldură, durere, inflamaţie“, adaugă Christian Boiron prin intermediul sursei mai sus citate.

Ceea ce este important de reţinut, adaugă dr. Dan Sorin Cadar, este faptul că medicamentul homeopatic nu acţionează ca un vaccin, deci nu poate fi utilizat ca vaccin. „Medicamentul homeopatic se adresează global maturizării şi modulării sistemului imunitar în sensul unei acţiuni rapide şi eficiente în faţa agresiunii virale, bacteriene sau parazitare“, conchide medicul specialist.


 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite