Problemele unui bolnav de diabet în România: „Este nevoie de mai multe teste de glicemie“

Problemele unui bolnav de diabet în România: „Este nevoie de mai multe teste de glicemie“

Ionuţ Drăgan reuşeşte să facă sport şi să-şi ţină boala sub control. Fotografii: Arhiva personală

Diagnosticat la 15 ani cu diabet de tip 1, Ionuţ Drăgan duce, de mai bine de două decenii, o luptă asiduă pentru a ţine boala sub control. Fiind şi preşedintele Asociaţiei Sport şi Diabet, tânărul cunoaşte bine toate dificultăţile cu care se confruntă pacienţii români, de la administrarea tratamentului la ajutorul venit de la stat.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Am fost diagnosticat în 1996 cu diabet de tip 1, insulinodependent. Atât timp cât accepţi boala, poţi trăi ca oricare alt om. Nu trebuie să te gândeşti că, dacă ai făcut diabet, nu mai poţi face nimic. Cel mai important este să ţii boala sub control“, povesteşte Ionuţ Drăgan, pacient cu diabet şi preşedintele Asociaţiei Sport şi Diabet.

Pentru a duce o viaţă normală, Ionuţ trebuie să facă zilnic tratament cu insulină. Spune că acum se descurcă mai uşor, pentru că beneficiază de o administrare mai facilă decât în trecut: „Nu fac injecţii, am o pompă cu insulină. Înainte, făceam patru injecţii în fiecare zi: înainte de fiecare masă, plus o insulină bazală, pe care o făceam seara. Pompa pe care o am imită pe cât posibil pancreasul şi introduce în organism insulina de care am nevoie, în funcţie de setările introduse din oră în oră“. Pompa de insulină este ca un pager cu un furtunaş aplicat pe corp printr-un cateter – cam ca la perfuzie, explică pacientul.

„Pentru mine, e mai confortabil cu pompă, dar sunt pacienţi care nu vor să stea mereu agăţaţi de un cablu. Terapia cu insulină prin pompă îmi oferă însă mai multă libertate, mai ales pentru că fac sport. Practic ciclism şi alergare, între şase şi zece ore pe săptămână, în funcţie şi de timpul liber pe care-l am. Atunci când faci sport, ai nevoie să reduci doza de insulină şi, cu ajutorul pompei, pot face mai uşor acest lucru.“

Un pacient cu diabet ar trebui să se testeze înainte de fiecare masă – trei teste înainte de masă – şi o dată înainte de culcare.

Ionuţ Drăgan, pacient

Diabeticii ar trebui să facă şapte teste de glicemie pe zi

Odată la trei luni, Ionuţ merge la medic să ia reţeta pentru insulină şi accesoriile pentru pompă.

„Am nevoie de rezervoare şi catetere, care trebuie schimbate o dată la trei zile. Pentru pompă, am făcut o cerere la CNAS, ca să pot beneficia de ea gratuit“, spune tânărul.

Deşi, în ultimii ani, bolnavii de diabet au obţinut gratuitate la un număr mai mare de teste de glicemie, acestea rămân în continuare o problemă. „Este nevoie de mai multe teste de glicemie. Un pacient cu diabet ar trebui să se testeze înainte de fiecare masă – trei teste înainte de masă – şi o dată înainte de culcare. Mai adăugăm un test, să spunem, înainte de a face efort fizic – pentru că dacă faci efort fizic trebuie să-ţi verifici glicemia înainte, în timpul şi după efort şi să reduci din insulină. Şi nu poţi reduce decât testându-te. Astfel, ideal ar fi să facă vreo şapte teste pe zi“, estimează Ionuţ.

Ce posibilităţi de testare au însă pacienţii acum? Explică tot Ionuţ Drăgan: „Pentru copiii de până în 18 ani, avem 400 de teste, la trei luni, iar pentru adulţii cu tip 1 care fac insulină, câte 200 de teste gratuite, la trei luni. Mie îmi ajunge o săptămână o cutie de 50 de teste, făcând şapte teste pe zi. Cele 200 de teste pe care le primesc gratuit îmi ajung o lună şi o săptămână. Pe restul mi le cumpăr. O cutie de 50 de teste costă, în funcţie de firmă, între 50 şi 70 de lei“.

 Avem un buget alocat, dosare aprobate de Comisia de Diabet şi pacienţi care aşteaptă să fie chemaţi să li se monteze senzorii şi, totuşi, acest lucru nu se întâmplă. În trei ani, la institut nu s-au montat decât maximum 50 de senzori.

Ionuţ Drăgan, pacient

Senzorii de monitorizare a glicemiei sunt vitali, dar lipsesc

De câţiva ani, prin Programul Naţional de Diabet, au fost alocaţi bani pentru a cumpăra senzori de monitorizare continuă a glicemiei, însă aceştia nu au ajuns la toţi pacienţii care au avut dosare aprobate.

„Un senzor ţine şapte zile şi costă 50 de euro. Acest senzor comunică cu telefonul prin intermediul unei aplicaţii şi afişează glicemia la fiecare cinci minute. În afară de asta, vezi şi trendul ei – cum creşte, cum coboară –, lucru important pentru că te poate salva de hipoglicemii şi, prin urmare, de complicaţii“, explică pacientul.

Unii pacienţi încă nu şi-au primit senzorii de monitorizare a glicemiei pentru că nu în toate centrele de diabet au fost organizate licitaţii.

„Banii s-au pierdut pe 2019, şi, cel mai probabil, şi pe 2020. La Institutul de diabet «Nicolae Paulescu», o licitaţie începută în decembrie nu este finalizată nici în acest moment. Asta e o mare problemă şi o mare lipsă. Avem un buget alocat, dosare aprobate de Comisia de Diabet şi pacienţi care aşteaptă să fie chemaţi să li se monteze senzorii şi, totuşi, acest lucru nu se întâmplă. În trei ani, la institut nu s-au montat decât maximum 50 de senzori.“

În alte centre – precum Spitalul Elias şi Spitalul de copii „Marie Curie“ –, mai spune Ionuţ Drăgan, s-au făcut licitaţii, iar pacienţilor li s-au montat senzori. „Doar la «Paulescu», care este cel mai mare centru din ţară, nu primim senzori, nu ştiu ce se întâmplă.“

O altă problemă cu care se confruntă diabeticii din România este că pacienţii care primesc senzori beneficiază de şi mai puţine teste gratuite. „Trebuie să primim măcar numărul minim de teste ca să putem calibra senzorii. Adică două pe zi. Iar cele 100 pe care le primim nu vor fi de ajuns niciodată“, explică Ionuţ Drăgan.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: