„Poţi trăi normal ​printre ceilalţi doar dacă nu spui diagnosticul”. Confesiunea unui pacient cu HIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spital

Vlad are 39 de ani şi locuieşte într-un oraş mic din apropierea Bucureştiului. La 30 de ani, era căsătorit, a​vea un copil şi-un job obişnuit. Părea că viaţa nu-i rezervă prea mari surprize, când a aflat că are HIV. Întreaga lume, aşa cum o ştia, s-a dărâmat.

Atunci, Vlad a aflat nu doar că HIV nu e SIDA, nu doar că poate să ajungă, prin tratament, la a avea virusul nedetectabil la analize şi, deci, netrasmisibil prin contact sexual. A aflat şi că prietenii dispar atunci când spui că eşti pacient cu HIV şi că, dacă vrei să trăieşti printre ceilalţi, mai bine nu spui. Din motive care ţin de stigmatizare şi de protejarea diagnosticului, numele folosit în acest articol nu este cel real.

Mă întâlnesc cu Vlad în faţa gării din oraşul lui. Bucureştiul e în carantină, din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus, dar aici situaţia încă nu e atât de gravă. Intrăm într-un restaurant, ne aşezăm la masă, ne scoatem măştile, zâmbim. Ne comandăm câte un ceai. În fundal se aude muzică jazz. Libertatea se simte bine. Dar Vlad n-a mai fost liber să spună cine e de nouă ani.

„Eram în drum spre cumpărături şi am văzut o caravană de donare de sânge. Am oprit. M-am gândit să donez sânge pentru o fetiţă de cinci ani, vârsta de atunci a fiului meu. Fetiţa avea nevoie de sânge. Asta se întâmpla în noiembrie 2011. Eram foarte fericit că fac o faptă bună. Îmi doream din tot sufletul ca fetiţa să aibă nişte şanse reale la o viaţă normală”, începe Vlad să povestească.

În restaurant mai sunt doar câţiva oameni, aşa că vorbim în şoaptă, ca să nu audă şi ceilalţi discuţia. Într-un oraş mic, cum este cel în care locuieşte Vlad, veştile umblă repede, iar pentru el n-ar fi deloc avantajos să se afle ce problemă de sănătate are.

Donarea de sânge. Testul HIV

După ce a donat sânge, la câteva săptămâni, exact în ziua de Moş Nicolae, lui Vlad i-a venit cadoul: „Am fost chemat la Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti pentru că, mi s-a spus atunci, am colesterolul mărit şi trebuie să repet o analiză”.

Când donezi sânge, după recoltare, sângele este supus unor analize, inclusiv teste pentru depistarea HIV/SIDA sau a altor boli transmisibile prin sânge, astfel încât cel care primeşte ulterior sângele donat să nu se îmbolnăvească.

Când s-a dus iniţial să doneze sânge, Vlad nu s-a gândit vreo secundă că ar putea avea probleme de sănătate, în niciun caz HIV: „M-am dus fără niciun stres la donare, voiam doar să fac o faptă bună şi, mă gândeam eu, cu ocazia asta văd cum îmi sunt şi analizele. Doar colesterolul mă preocupa atunci, pentru că, fiind tânăr, îmi făceam de cap cu mâncăruri cu grăsimi, mâncam picant, usturoiat. Dau nu mă gândeam la o altfel de problemă”.

După ce a fost sunat să se ducă să repete o analiză, nu a stat pe gânduri. S-a dus chiar atunci, pe 6 decembrie 2011, la Bucureşti, unde a făcut un alt test, crezând că este unul legat de colesterolul mărit. Atunci, medicii nu i-au spus că e suspect de HIV, ca să nu se sperie, pentru că rezultatele pot fi, în unele cazuri, şi fals pozitive.

Câteva zile mai târziu, înainte de Crăciun, când i-a venit rezultatul de la acel al doilea test, a fost chemat din nou la Bucureşti şi redirecţionat către Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Matei Balş.

„După a doua recoltare, când mi-a venit rezultatul, m-a chemat doamna doctor (n.r. – de la Centrul de Transfuzie Sanguină), împreună cu un psiholog şi un asistent social. Când am văzut că vine o armată de medici, deja am început să transpir, să îmi pun semne de întrebare despre ce se întâmplă. M-am gândit că e ceva rău şi, pentru o fracţiune de secundă, mi-a trecut prin cap şi posibilitatea să fie HIV, deşi mă gândeam că nu are cum”.

Atunci, echipa formată din medic, psiholog şi asistent social i-a spus lui Vlad că e suspect de HIV, dar că, pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului, trebuie să meargă să repete analizele la Spitalul Matei Balş. Tot atunci i s-a spus prima dată că a fi infectat cu HIV nu mai e un capăt de lume. Toate astea însă nu au contat atunci. Vlad avea 30 de ani şi voia să fie sănătos. Nimic altceva.

S-a dus câteva zile acasă, bulversat, iar între Crăciun şi Revelion s-a dus la Matei Balş, unde i s-a recoltat sânge pentru a treia oară. Cum au fost acele zile pentru el?

La Centrul de Transfuzii din Bucureşti a fost întâmpinat de o echipă de medici. FOTO: Shutterstock

Spital

„Pur şi simplu, mă agăţam de firul ăla subţire. La Centrul de Transfuzie mi s-a spus: Ştiţi, la noi testele mai ies şi fals pozitive, dar cei de la Matei Balş au aparatură mult mai performantă şi e bine să mergeţi să vă testaţi şi acolo. Probabil că dumneavoastră sunteţi negativ, dar rezultatul 100% sigur o să iasă acolo. Deci mergeţi fără niciun stres. Chiar dacă se va întâmpla să fie, puteţi duce o viaţă normală, pentru că există tratament, nu mai e ca în anii ‘80 şi ceva. Adică medicul de acolo tot încerca să mă facă să înţeleg că nu e un capăt de lume şi că e posibil ca, în momentul în care îmi vine rezultatul de la Matei Balş, să fie negativ. Şi mă tot agăţam de acel fir de aţă subţire, că la Centrul de Transfuzie nu e aparatura destul de performantă şi că sigur dincolo, la Matei Balş, o să fie bine”, povesteşte Vlad.

Din când în când, se uită în jur, la oamenii de la celelalte mese, ca să se asigure că nu ne aud. Pe măsură ce discuţia avansează, încep să mă uit şi eu în jur şi, uneori, îmi vine să-i spun să vorbească mai încet. N-aş vrea să fie stigmatizat.

Diagnosticul: HIV pozitiv

Când s-a dus la Matei Balş, Vlad a intrat în spital şi a spus că vrea să-şi facă un test pentru depistarea virusului HIV. Atunci, o asistentă s-a uitat lung la el şi i-a spus că testul se plăteşte. Când a anunţat-o că are un bileţel de la Centrul de Transfuzii, asistenta s-a schimbat la faţă şi şi-a schimbat şi atitudinea. Imediat a chemat un medic. „A venit doamna doctor, m-a luat de mână, a început să vorbească cu mine, a fost ca şi cum eram un membru al familiei ei, a mers cu mine la recoltare şi peste tot şi mi-a explicat aceleaşi lucruri pe care mi le spuseseră şi cei de la Centrul de Transfuzii. Respectiv că, dacă rezultatul va fi pozitiv, voi putea să trăiesc normal”, îşi aminteşte Vlad.

În ianuarie 2012, i-a sunat telefonul. Cineva de la Matei Balş îl chema la spital, ca să discute.

„Când am întrebat ce rezultate am, nu au vrut să-mi spună prin telefon, au zis să mă duc şi să vorbesc faţă în faţă cu medicul. Atunci deja firul ăla de aţă subţire s-a cam rupt, mi-am dat seama că, dacă testul era negativ, mi-ar fi spus prin telefon”.

Ajuns din nou la Bucureşti, o altă echipă formată din medic, psiholog şi asistent social, de data aceasta de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş, l-a anunţat pe Vlad că are HIV. Atunci, a aflat ce înseamnă HIV, ce înseamnă SIDA, ce drepturi are ca pacient seropozitiv, ce obligaţii are, care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze mai departe, cum trebuie să arate analizele lui ca să poată începe tratamentul, ce înseamnă tratamentul şi cât o să dureze. „Adică mi-au explicat totul, de la A la Z”, conchide el. 

HIV este virusul imunodeficienţei umane, în engleză Human Immunodeficiency Virus, de unde provine prescurtarea HIV. E un virus care slăbeşte sistemul imunitar, în special un anumit tip de celule din sistemul imunitar, numite CD4 sau T4. Aceste celule, odată infectate, permit înmulţirea virusului, după care mor. Prin urmare, sistemul imunitar slăbeşte, iar organismul este mult mai expus infecţiilor. HIV se transmite de la o persoană infectată la o persoană sănătoasă fie pe cale sexuală (contact sexual neprotejat), fie pe cale materno-fetală (de la mamă la făt), fie prin sânge.

HIV nu este SIDA. SIDA, adică Sindromul de Imuno-Deficienţă Dobândită, este boala infecţioasă şi transmisibilă cauzată de HIV. Însă nu este obligatoriu ca un pacient cu HIV să ajungă la SIDA, iar în zilele noastre, datorită tratamentelor din ce în ce mai bune, acest lucru este din ce în ce mai puţin probabil, atâta vreme cât pacientul răspunde la tratamente. Acum, o persoană cu HIV poate trăi aproape la fel de mult ca una care nu este seropozitivă.

Impactul psihologic al unui diagnostic pe viaţă: „Pentru mine, totul se dărâmase”

Chiar dacă, şi la Centrul de Transfuzii, şi la Matei Balş, a stat în faţa unui psiholog care a încercat să-l consilieze, aflarea unui diagnostic cum este cel de HIV este şocant. Mai ales când eşti tânăr, mai ales când ştii că ai o viaţă normală, o familie, un aparent echilibru social.

Vlad a plecat din spital singur, cu un diagnostic greu de suportat şi cu capul vâjâindu-i. Nici nu mai ştie ce-a făcut mai departe. Îi vin în minte frânturi de amintiri: „Pur şi simplu, mă trezeam prin diferite locuri din Bucureşti. Am mers pe jos, de dimineaţa până seara. Ţin minte un singur lucru. O doamnă care m-a împins pentru că eram pe trecerea de pietoni, pe roşu. Vedeam negru în faţa ochilor şi plângeam în hohote, nu mi-am dat seama că trebuie să stau la semafor, pentru că maşinile aveau verde, aşa că pusesem piciorul să traversez. Femeia respectivă m-a luat de mână, a traversat cu mine şi tot insista să-i spun ce s-a întâmplat, ce problemă am, m-a întrebat dacă să cheme salvarea, poliţia, pe cine să cheme, m-a întrebat dacă mi-e foame, mi-a spus că şi ei îi este foame, în ideea ca poate mă convinge să stau cu ea la masă până îmi revin. Nu ştiu cine mi-a trimis-o (n.r. – pe această femeie), dar m-a mai calmat puţin, de am reuşit să văd pe unde merg. Aşa am hoinărit toată ziua”.

Ce ştiai atunci despre virus?

Nu ştiam nimic, ştiam doar că e un virus periculos. Ştiam că voi muri şi deja mă gândeam cât de chinuit voi fi când voi muri, cât de mari vor fi durerile în apropierea morţii. Mă întrebam dacă nu ar fi mai bine să-mi curm eu viaţa, ca să nu mai chinui pe nimeni, sau dacă să aştept moartea să vină. Mă întrebam oare cât de lentă şi de dureroasă va fi. Ştiu şi că m-am oprit la un pod cu gândul să mă arunc în apă, nici nu ştiu unde eram, mergeam pe jos, dar nu ştiam pe unde. Mergeam undeva, dar nicăieri. Voiam să fac ceva, dar nu ştiam ce. Pur şi simplu, totul era dărâmat. Pentru mine, totul se dărâmase.

Cum s-a infectat

Când a aflat că are HIV, Vlad era căsătorit şi avea un fiu de vârsta fetiţei pentru care voia să doneze sânge. Relaţia de cuplu nu mai funcţiona, soţia lui avusese o relaţie extraconjugală şi erau în proces de despărţire, locuiau separat, iar copilul era la ea.

Continuarea articolului, aici

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite