INTERVIU Dr. Mircea Dediu, medic oncolog: „Abordarea multidisciplinară e esenţială pentru managementul adecvat al pacientului oncologic“

INTERVIU Dr. Mircea Dediu,
medic oncolog:

„Abordarea multidisciplinară e esenţială pentru
managementul adecvat al pacientului oncologic“

Medicul oncolog Mircea Dediu explică faptul că, în prezent, tratamentul cancerelor se face prin colaborarea mai multor specialişti şi că există o serie de dezvoltări tehnologice care ameliorează considerabil starea pacienţilor şi le măresc şansele de vindecare

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2019, 50.000 de români şi-au pierdut viaţa în lupta cu cancerul, iar anul trecut statistica a fost şi mai sumbră: în România au fost 60.000 de morţi din cauza bolilor oncologice. Această creştere este explicabilă şi prin faptul că accesul la tratamente şi investigaţii a fost îngreunat de pandemie. Dr. Mircea Dediu, medic primar oncologie şi şeful departamentului de oncologie de la Centrul Oncologic SANADOR, explică în ce fel au fost afectaţi pacienţii în ultimul an, dar şi care sunt cele mai bune metode de tratare a cancerului. De asemenea, doctorul atrage atenţia că o diagnosticare precoce poate înclina balanţa în evoluţia bolii, aşa că nu trebuie neglijat niciun simptom.


„Weekend Adevărul“: Domnule doctor, care e principala provocare pentru un medic care se luptă zi de zi cu cancerul?

Dr. Mircea Dediu: Sunt multe provocări cărora trebuie să le facem faţă. Dar o provocare constantă şi generală e încercarea de a acomoda aşteptările pe care noi le avem în legătură cu propria profesie şi realizările profesionale de fiecare zi. Dacă reuşim să facem această acomodare, este bine. De cele mai multe ori, însă, nu reuşim să facem asta şi nu de puţine ori suntem afectaţi de ceea ce se cheamă sindromul burnout, care e particular celor care lucrează în oncologie: peste 70% din medicii oncologi prezintă simptome specifice acestei afecţiuni. E un sindrom care apare de timpuriu şi e prezent inclusiv la colegii mai tineri, medicii rezidenţi.

Care sunt patologiile oncologice cu care vă confruntaţi cel mai des?

Cel mai des întâlnim localizările neoplazice, care conduc prevalenţa şi incidenţa cancerului, anume cancerul pulmonar la bărbaţi, cancerul de sân la femei şi cancerul colorectal atât la bărbaţi, cât şi la femei.

Cât de importantă şi cât de accesibilă e abordarea pluridisciplinară în spitalele din România?

Abordarea multidisciplinară este esenţială pentru a reuşi un management adecvat al pacientului oncologic. Cât e de accesibilă? Aici e mai problematic. Nu e foarte uşor să pui laolaltă trei specialităţi care au logistice complet diferite – mă refer la chirurgie, radioterapie şi oncologie medicală –, care necesită personal cu un training complet diferit. Aceste deziderate sunt extrem de importante, cum spuneam, dar nu sunt uşor de implementat pe scară largă. De aceea le vom găsi în mod particular în marile unităţi care sunt dedicate tratamentului pacienţilor cu cancer.

Simptomele nu sunt deloc alarmante la început. De regulă, simptomele se instalează relativ târziu şi de aceea recomandarea este a se evalua înaintea apariţiei simptomelor. Aici apar în prim-plan acele proceduri de screening. Screeningul înseamnă tocmai căutarea unei formaţiuni tumorale înainte de apariţia simptomelor.

Evaluarea imagistică, esenţială pentru diagnostic

Care este traseul complet şi corect al unui pacient oncologic, începând cu diagnosticarea?

În general, afecţiunile neo-plazice nu au un debut zgomotos. Ele apar şi continuă să se manifeste oarecum insidios, cu simptome ce sunt puţin caracteristice şi se pot confunda cu alte afecţiuni curente. De aceea, primul contact sau prima suspiciune, de regulă, o ridică medicul de familie. Odată ridicată suspiciunea, sigur că investigaţiile trebuie efectuate într-un mod adecvat, de regulă, de medicii specialişti de organ, acolo unde simptomele sunt mai pregnante. În principal, evaluarea imagistică este cea care aduce argumente în favoarea unei eventuale formaţiuni tumorale. Prin imagistică înţelegem tomografie computerizată, RMN, scintigramă. Atunci când suspiciunea devine mai consistentă, facem pasul următor, obţinerea materialului biopsic, care, evaluat la microscop, pune diagnosticul de certitudine. Fiecare dintre aceste etape e dependentă de medici de specialităţi diferite – imagişti, chirurgi, anatomopatologi şi alţi medici cu competenţă în sfera organului suspicionat a fi afectat.

Ce simptome ar trebui să ne dea de gândit şi să ne trimită la medic?

Aşa cum am spus, simptomele nu sunt deloc alarmante la început. De regulă, simptomele se instalează relativ târziu şi de aceea recomandarea este a se evalua înaintea apariţiei simptomelor. Aici apar în prim-plan acele proceduri de screening. Screeningul înseamnă tocmai căutarea unei formaţiuni tumorale înainte de apariţia simptomelor. Pentru cancerele mai frecvente, cum e cel pulmonar, care de obicei apare la pacienţi fumători, simptomele sunt accentuarea tusei, scăderea ponderală, pierderea apetitului la fumat, iar un simptom alarmant, care poate fi salvator câteodată, este tusea cu sânge, expectoraţia sangvinolentă. În cazul tumorilor mamare, acestea nu dau simptome decât foarte rar. De regulă, sunt mase tumorale care sunt descoperite la o palpare obişnuită. Uneori, sunt formaţiuni care sunt cunoscute de paciente de luni sau de ani, care nu atrag atenţia. De aceea, atunci când se suspicionează posibilitatea unei formaţiuni tumorale, pacienta trebuie să meargă să fie investigată mai în detaliu, pentru a clarifica ce fel de formaţiune este – pot fi formaţiuni benigne, dar pot fi şi maligne.

Tratamentul cancerelor, în continuă dezvoltare

 

A contribuit la descoperirea unor noi terapii în tratarea cancerului

Numele: Mircea Dediu

Studiile şi cariera:

A absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ în 1981. Ulterior, a urmat stagiul de pregătire în oncologie medicală la Institutul Oncologic Bucureşti. 

A participat la peste 30 de studii clinice multicentrice internaţionale, unele reuşind să impună terapii inovatoare, precum introducerea pentru prima dată a inhibitorilor de tirozin-kinază în tratamentul cancerului pulmonar non-microcelular.

Locuieşte în: Bucureşti

În cazul în care avem în familie bolnavi de cancer, există teste genetice care să ne spună cât de predispuşi suntem la boli oncologice?

Există familii care au un pedigri, care poate fi urmărit, cu incidenţă crescută a apariţiei neoplaziilor. Pentru aceste situaţii, într-adevăr, există teste care pot efectuate şi care precizează nişte modificări genetice ce pot să predispună la apariţia cancerului. Pentru cancerul mamar şi cel ovarian se cunosc testările BRCA. Tot pentru cancerul mamar, există testări mai complexe, cum ar fi HerediGENE, pentru cancerul colonic,teste genetice pentru identificarea sindromului Lynch şi aşa mai departe. Dacă există în familie o incidenţă crescută a cancerului, medicul oncolog poate recomanda unul dintre aceste teste, în funcţie de contextul familial respectiv. Pe de altă parte, testele genetice se pot recomanda în anumite situaţii şi în cazuri sporadice, îndeosebi la cancerul de sân şi cancerul ovarian, atunci când apar la vârste tinere.

Care sunt cele mai noi terapii pentru tratarea cancerului?

Acesta e un subiect de mare actualitate şi am să încerc să nu complic discuţia foarte mult cu explicaţii tehnice. În ultimul timp, s-au realizat performanţe tehnologice în toate sferele de terapie a cancerului – chirurgicală, radioterapică, dar şi medicamentoasă. Fiecare dintre aceste modalităţi a beneficiat de îmbunătăţiri tehnologice. Pentru partea chirurgicală, oarecum tradiţionale au devenit intervenţiile laparoscopice, care pot da aceleaşi beneficii ca cele deschise. Mai moderne sunt cele robotice, care în unele situaţii aduc multe beneficii, atât ca tehnică chirurgicală, cât şi ca recuperare postchirurgicală. Pentru radioterapie avem aceleaşi coordonate de îmbunătăţire tehnologică, nu numai a aparatelor propriu-zise, dar şi a softurilor care să asigure un plan de tratament în aşa fel încât doza terapeutică să fie concentrată îndeosebi asupra formaţiunii tumorale şi mai puţin asupra ţesuturilor sănătoase. Tehnicile de stereotaxie au reuşit, prin softuri adecvate şi tehnologie de administrare, să concentreze fasciculul de radioterapie pe nodulii tumorali, în doze mari, fără a compromite ţesuturile din jur. Dar cele mai spectaculoase şi mai cunoscute performanţe au fost cele din sfera tratamentelor medicamentoase. Am în vedere, în primul rând, medicamentele din clasa imunoterapicelor, care în prezent şi-au câştigat un rol deosebit în tratamentul majorităţii localizărilor neoplazice şi au îmbunătăţit substanţial prognosticul unor neoplasme greu tratabile, cum ar fi cancerul pulmonar sau melanomul malign. Revoluţionare au fost şi medicamentele aşa-zis „ţintite“, cu potenţial inhibitor specific asupra unor căi activatoare ale procesului neoplazic. Aici putem exemplifica prin anticorpii monoclonali împotriva receptorilor HER2 în cancerul mamar sau inhibitorii de tirozin-kinază în cancerul pulmonar. Ultimul tip de medicamente inovatoare este cel aşa-numit antibody-drug conjugate, medicamente citostatice legate de un anticorp specific care se cuplează pe receptori specifici tumorali sau supraexprimaţi la nivel tumoral.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările