Dr. Viviana Iordache, dermatolog: „În afară de distanţa între ochi, restul trăsăturilor pot fi modificate“

Criteriile de frumuseţe fizică se schimbă, explică Dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog, care arată până unde putem merge cu schimbările, astfel încât rezultatul final să fie unul care să ne avantajeze

De două decenii, dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog, lucrează în domeniul frumuseţii. În tot acest răstimp, a ajutat numeroase persoane să-şi îmbunătăţească aspectul fizic, considerând că scopul tratamentelor dermato-cosmetice este acela de a face pacienţii să arate relaxaţi şi proaspeţi, dar fără ca intervenţiile medicale să fie fizibile.

Weekend Adevărul: Cum s-au schimbat standardele de frumuseţe? Dacă ne uităm la fotografiile din anii 1970 şi la presa din 2019, vedem nişte diferenţe mari în ceea ce priveşte standardul de frumuseţe.

Dr. Viviana Iordache: De-a lungul istoriei, tot timpul, s-au schimbat aceste criterii de frumuseţe. Puţine lucruri au rămas, să spunem, stabile. Iar unele dintre criterii au dispărut o perioadă şi s-au întors. În ceea ce priveşte evoluţia naturală a trăsăturilor, este legată de ideea de atractivitate. Până acum câteva zeci de ani, ideea de atractivitate feminină - dacă vă uitaţi în filmele anilor 1960-1970, era o idee legată de fragilitate. De trăsături foarte bine definite şi cu mare fineţe. Pe româneşte, totul se purta mic. Buza mică, dar foarte bine desenată, o inimioară perfectă şi cu un cadru adecvat încadrării într-o bărbie relativ ascuţită. Năsucul mic, de multe ori, cârn. Sprâncenele erau pensate excesiv, astfel încât erau două firişoare, două liniuţe.

Ce nu s-a purtat niciodată?

Semnele de oboseală şi de bătrâneţe. Niciodată nu s-a purtat faţa lăsată. Niciodată nu s-a purtat gura în jos. Niciodată nu s-au purtat ochii trişti. În rest, chiar şi cearcănele - nu mă refer la pungile sub ochi - dădeau o senzaţie de ochi mai mare şi de - să spunem - mister al persoanei respective. Pe măsură ce noi, cu toţii, am progresat, în această evoluţie privind egalitatea între sexe, trăsăturile femeii moderne, considerată frumoasă, nu neapărat că s-au masculinizat, dar s-au mărit. Deci, nasul nu ar trebui să fie neapărat mic şi cârn, atâta vreme cât este drept este perfect acceptabil, chiar dacă e mai mare. Buzele chiar au crescut într-un mod uneori grotesc în volum, bărbia a devenit mult mai fermă. Eu am un copil de 16 ani care priveşte reţele sociale, filme şi videoclipuri musicale. Şi într-o zi mi-a spus: mama, eu am nişte buze foarte subţiri. Asta nu înseamnă ceva urât. Sau, cel puţin din punctul meu de vedere, atâta timp cât nu e grasă, nu e căzută. Pentru ei, aceste criterii se schimbă.

Mai există astăzi standarde foarte stricte în ceea ce priveşte frumuseţea?

Există. Şi nu nepărat nişte standarde foarte potrivite în ceea ce priveşte frumuseţea sau foarte ferme pentru că, iarăşi, trăim o lume nebună, a „corectitudinii politice“. Deci, nu mai ai voie să spui: domnişoară, ai o gură urâtă. Sau: domnişoară, ai un nas urât. Sau: n-ai bărbie! Pentru că se consideră aproape de insultă. Mie nu mi se pare că lucrurile nu pot fi educabile. Dacă nu ne educăm, nu mai dăm generaţiilor - prin lipsa de expunere - posibilitatea să aleagă. Ajungem să exprimăm numai anumite opinii care sunt în curentul politic corect al momentului respectiv. Nu zic să nu-ţi placă o gură mare. Dar acea gură mare trebuie încadrată în criteriile feţei respective. Mai ales în epoca în care posibilitatea medicinei estetice de a transforma trăsăturile cu care ne-am născut e aproape infinită. În afară de mărimea ochilor, adică a globului ocular, în afară de distanţa între ochi, restul trăsăturilor pot fi modificate. O parte dintre ele prin chirurgie, dar 80-85% din ele prin simple proceduri de injectare.

Care este partea bună din aceste proceduri de injectare?

Partea bună, oricât de cinic ar suna, este că ele au efecte temporare. Lucru care permite, spre deosebire de tatuaje, o opţiune pe mai târziu dacă dorim să schimbăm aceste lucruri sau dacă am trecut în altă etapă de vârstă. Însă Picasso a spus că nu poţi să progresezi până nu înveţi ce poţi schimba. Aşa că, înainte de a „alege“ să fim diferiţi, cred că ar trebui să învăţăm ce înseamnă nişte criterii. Generale, acceptabile, astfel încât întregul să rămână în armonie. Ne-am învăţat să ne uităm în mic. Şi să privim în mic dincoace de breton şi până la bărbie, în oglinda mică, retrovizoare de la maşină în care ne uităm dimineaţa disperaţi când întârziem la birou.

Care ar fi aceste criterii?

În primul rând, echilibrul între etajele feţei. Faţa trebuie să fie o treime etajul superior, adică până la jumătatea ochilor, o treime etajul mediu şi o treime etajul inferior. Înseamnă că, dacă ai o zonă în dezacord cu celelalte şi pe acea zonă vei înghesui nişte trăsături prea mari pentru ea nu mai există prea multă armonie. Şi chiar dacă, trăsătura în sine, scoasă din context, îţi place foarte mult, nu mai înseamnă că figura respectivă inspiră armonie. Pentru că ce înseamnă frumuseţe până la urmă, dincolo de gusturi? Înseamnă o figură la care îţi place să te uiţi. Înseamnă o figură care, în momentul în care exprimă supărare, tristeţe, veselie, să te facă empatic şi mimetic să rezonezi cu ea. Şi fără să ai bariera că nu-ţi place.

În al doilea rând, forma generală a feţei. Pentru că în mod subconştient, fugim de bătrâneţe ca  reper. Aşa că forma feţei trebuie să rămână ca un oval sau ca o inimă cu baza în sus va rămâne un criteriu de frumueţe indiferent de orice altceva. Şi atunci din nou ne întoarcem la etajul inferior. Etajul inferior la fete trebuie să fie un pic mai îngust sau oval faţă de cel superior.

În al treilea şi nu în ultimul rând, este prioritizarea zonelor. Adică, o faţă frumoasă înseamnă o armonie între trăsături. Dacă ai ochii foarte mici, o gură foarte mare, nu mai este frumoasă.

Nu poţi compensa....

Dimpotrivă. O să-ţi facă ochii să pară şi mai mici. Şi atunci chiar dacă te duci la medicul dermatolog cu  o poză a Angelinei Jolie, dacă tu nu ai ochii mari ca ea, chiar dacă să spunem că muşchiul tău ar permite injectarea de atâta acid hialuronic cât să ajungi la acele buze, nu vei arăta ca Angelina Jolie. Vei arăta ca o broscuţă.

În al doilea rând, în general, lăţimea gurii – adică linia care trece prin colţurile gurii - nu trebuie să depăşească linia pupilei. Pentru că, altfel, o să arătăm ca un Joker.

„Trebuie să ne gândim ce modificăm pentru că va dura“

Ce putem face dacă dorim mici modificări?

În funcţie de etapa de vârstă la care ne aflăm, în cazul în care suntem tinere – nu sunt împotriva tratamentelor estetice, împotriva botoxului nici a acidului hialuronic sau a metodelor care prezervă calităţile naturale ale pielii – dar sunt împotriva „cântatului după ureche“. Şi sunt împotriva necunoaşterii impactului total pe care-l avem. Aşa că, în cazul în care suntem tinere, folositoare ar fi o fotografie cu persoana din gene cu care semănăm. Cu mama, cu bunica, cu o mătuşă. Pentru că majoritatea cam ştim cu cine semănăm şi dacă ne uităm la persoana respectivă ştim cum ni se vor modifica trăsăturile. Şi atunci, trebuie să te uiţi dacă structurile pe care le vrei – mai ales atunci când te gândeşti la variante definitive – se vor potrivi şi la alte etape de vârstă. Trebuie să ne gândim ce vrem să modificăm pentru că va dura. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facem este să ascultăm sfatul mediului estetician. Şi am să dau un exemplu privind protezele mamare. În anii 90, când s-au deschis porţile chirurgieie estetice a început boom-ul implantelor mamare.  Era moda Pamela Anderson şi alte vedete de genul acesta, cupă C, cupă D. Şi foarte multe persoane nu au ascultat sfatul mediului estetician şi a optat pentru proteze cu volum disproporţionat privind puterea lor, atât ca mărime a toracelui - pentru că sunt două trunchiuri de con pe care trebuie să le pasezi într-un spaţiu definit genetic şi pe care nu-l poţi expanda -, cât şi ca putere a coloanei, dar şi putere a ţesutului de acoperire.

Adică piele.

Şi grăsime. Pentru că persoanele care doresc proteze mamare sunt persoane care doresc şi să rămână suple. Pentru că o proteză mamară mare cu burtică te face să pari şi mai grăsuţă şi nimeni nu-şi doreşte proteze mamare ca să arate rău. Şi această experienţă ne-a învăţat că foarte multe dintre efectele adverse s-au datorat persoanelor care au ales în mod nepotrivit o proteză mamară disproporţionat de mare, persoanelor care au avut variaţii de greutate corporală, şi chiar şi cele care nu au avut aceste probleme au observat că gravitaţia a făcut ca proteza mamară mai mare să cadă mai devreme decât protezele mamare ale personelor mai bine adaptate muşchiului lor. Şi asta a însemnat o altă serie de operaţii estetice pentru că la o proteză mamară dacă renunţi imediat este un dezastru. Şi s-a văzut că sânii au căzut foarte rău. Iar în momentul în care ai avut o proteză mamară de 500 de mililitri nu poţi să treci la zero. Trebuie să treci la 350, apoi la 250...

Progresiv...

Da. Şi asta înseamnă cel puţin două trei operaţii, pe lângă cea de montare. Care înseamnă operaţii, cheltuieli, riscuri chirurgicale având în vedere că este o operaţie care se face în anestezie generală.

Isteria buzelor foarte groase

Acum nu se mai poartă sânii foarte foarte mari, disproporţionaţi.

Exact ce vorbeam mai devreme. Este posibil ca peste alţi 20 de ani, aşa cum nouă ni s-au părut caraghioase mătuşile noastre cu sprâncenele complet pensate şi acum se poartă tatuajele şi chiar cu sprâncene mai bogate şi mai late decât cele naturale, nu este imposibil să ne întoarcem la o gură mai îngustă sau la o buză mai mică. În anii 2000, au început în buze implanturile cu silicon. Avem deja 20 de ani de la primele implanturi cu silicon. Volumul acela mare şi constant a făcut ca buzele să cadă mai repede şi aici a împărţit pacientele în două categorii. Categoria persoanelor care s-au temut să mai facă orice altceva şi le poartă nefericit în continuare şi categoria persoanelor care, cu disperare au încercat să le ridice şi au ajuns la lucruri care au devenit caricatura buzelor cu care s-au prezentat cu 20 de ani înainte.

Donattela Versace cred că e un exemplu foarte elocvent.

Este un exemplu. Şi aici, iarăşi, se împart în două categorii: persoane care au apelat la chirurgie pentru a rezolva problema respectivă, lucru care nu se poate face fără cicatrice 100%, şi categoria persoanelor care au lansat o modă. O modă prost înţeleasă care a făcut ca o parte din paciente să vină fix în cabinetul meu, fix cu poze ale unor persoane care veniseră să le scoată cu câteva luni sau cu câţiva ani înainte. Ca să vedeţi paradoxul.

De aici a pornit isteria cu buzele foarte groase?

Din puterea exemplului dată de o expunere excesivă. Chiar şi subliminală. Chit că se potriveşte sau nu se potriveşte cu faţa respectivă. Nu înseamnă că nu există buze mari splendide. Nu înseamnă că nu există persoane cărora li se potrivesc perfect.

Dar, unde trebuie să ne păstrăm? La privirea lor în mişcare. Trebuie să te uiţi la persoana respetivă în momentul în care plânge, în momentul în care râde, mănâncă, fumează. Dacă gura aceea este „de capul ei“ şi se mişcă independent de ceea ce doreşti să exprimi şi nu-ţi mai permite să mănânci ciorbă în public, atunci avem într-adevăr o problemă.

Se poate ajunge şi acolo, deci?

Se poate ajunge şi este relativ frecvent.

Avem vedete care încearcă să arate la 60 ca la 20 de ani. Un chip la 60 de ani, perfect ca o foaie de hârtie, fără niciun rid, se poate numi frumos?

Problema este foarte complexă. Eu am fost fana actriţei Brigitte Bardot. Ea era pe vremea tinereţii mele un etalon de frumuseţe. Ea este un exemplu foarte trist, din păcate, a îmbătrânit urât. La polul opus, ne uităm la Jane Fonda, care a îmbătrânit tratându-se. Însă nu la modul ridicol sau excesiv. Astfel încât şi la 80 de ani poate să arate natural, dar foarte bine. Pentru că, până la urmă, nu ridurile dau măsura vârstei. Sunt anumite riduri de expresie cum este „laba gâştii“ cum sunt câteva riduri pe frunte care nu te vor face să intri în altă categorie de vârstă. De exemplu, dacă te uiţi la o fată tânără, care are 25 de ani, şi care atunci când zâmbeşte are trei linii la coada ochiului n-o să-ţi închipui că are 50 de ani.

Aşa cum nu te uiţi nici la o femeie de 50 de ani care nu are niciun rid de „laba gâştii“ n-o să-ţi închipui că are 25. Deci asta face parte din miturile medicinei estetice şi anume că ridurile îţi dau vârsta. Este adevărat că sunt câteva zone în care folosirea îndelungată a pielii formează un etalon privind vârsta. Şi un exemplu clasic sunt ridurile perpendiculare pe buza de sus. Acele riduri chiar la o expresie mai puternică nu apar până în 40 de ani.

Dar în rest?

În rest, pentru vârstă avem trei condiţii esenţiale: prima este calitatea pielii. Asta înseamnă creţuri fine de deshidratare – deci nu nepărat riduri de expresie – înseamnă pigment neregulat – pielea începe să se păteze – aceea nu mai este o piele de 20 de ani. În al treilea rând, zonele. În momentul în care faţa se lasă şi partea de falcă devine un triunghi cu baza în jos persoana aceea nu mai pare de 20 de ani, chiar dacă este o persoană cu o conformaţie mai pătrată.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem?

Este să nu lăsăm lucrurile să se degradeze. Aceste injectări – fie că vorbim de tozină botulinică, acid hialuronic sau procese de stimulare de colagen cu laser cu radiofrecvenţă, cu factori naturali, cu hormoni, cu vitamine, în funcţie de fiecare dintre noi - trebuie începute devreme, păstrându-ne un aspect natural şi firesc, astfel încât să nu poţi nepărat să spui că acea persoană este tratată. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facem este să ne protejăm în funcţie de datele genetice. Sunt persoane care-şi permit mai mult: mai mult soare, mai mult abur, mai puţină îngrijire cosmetică pentru că genetic şi hormonal au norocul să stea mai bine. Din punctul meu de vedere, pentru o îngrijire corectă, primul pas este consultul dermatologic. Al doilea pas este respectarea unui plan de tratament care să se adapteze geneticii, stării noastre, posibilităţilor noastre financiare şi nu în ultimul rând necesităţilor sociale. Pentru că sunt persoane care trebuie să arate bine. Au anumite meserii în care aspectul fizic din păcate contează. Vulgar spus: carcasa vinde.

Efecte adverse ale tratamentelor de frumuseţe

Cât de riscante sunt injectările realizate în altă parte decât la mediul dermatolog?

Trebuie să înţelegem că aceste proceduri rămân nişte proceduri medicale. Din cauză că folosim nişte medicamente şi nişte dispozitive medicale pe care dacă le folsim incorect ne putem expune la efecte adverse foarte serioase. Acestea apar fie din lipsa de pregătire şi de cunoştinţe ale medicului sau ale persoanei care face aceste injectări pentru că din punct de vedere medico-legal, cel puţin teoretic, singurii care pot face astfel de injectări sunt chirurgii plasticieni şi medicii dermatologi. În mod normal, toate celelalte specialităţi lucrează în afara specialităţii lucru care-i face pasibili de probleme atunci când apar accidente.

Iar din punctul de vedere al pacientului?

Din punctul de vedere al pacientului ni se întâmplă două nenorociri. Prima vine din faptul că vorbim de nişte proceduri scumpe. Fiind scumpe, oamenii pun ca unul dintre cele mai importante criterii preţul, fără să înţeleagă că un preţ mic înseamnă condiţii proaste, materie primă proastă, pentru că am auzit de proceduri efectuate la preţuri mai mici decât preţul la care clinica noastră achizionează materiile injectabile. Deci, în mod evident, este imposbil, să lucrezi cu substanţe corecte.

În al doilea este vorba despre pregătirea medicului. În momentul în care ai învăţat pe YouTube sau ai maimuţărit că ai stat şi tu într-o sală la un congres şi îţi închipui că este simplu, evident că rata ta de accident va fi foarte mare. În al treilea rând este vorba despre un public complet neinstruit. De foarte multe ori, persoanele care se prezintă în cabinetul medical şi una dintre primele întrebări este dacă au mai avut astfel de tratamente şi dacă da cu ce, nu ştiu să răspundă. Lucru care face şi misiunea noastră mult mai grea.

Concret, care pot fi riscurile?

Riscurile pot merge de la efecte adverse ca orbirea, vederea dublă, leziuni cutanate ireversibile şi până la efecte mai mici care să însemne reacţii de respingere, granuloame. În condiţiile în care vreau să fie foarte clar nu există medicină fără riscuri. Este ca la avioane. În momentul în care ai un accident într-un cabinet, şansa ta ca medicul să poată să salveze situaţia sau cât mai mult din ea ţine direct proporţional de instruirea acestui medic. În al doilea rînd, de frecvenţa lor. Adică, una este să ai un accident la 20.000 de injectări şi alta este să ai un accident la câteva injectări.

CV

Experienţă de 20 de ani în dermatologie estetică

Numele: Viviana Iordache

Data şi locul naşterii: 24 august 1967, Bucureşti

Studiile şi cariera:

A absolvit Facultatea de medicină a Universităţii „Carol Davila“ din Bucureşti în 1995.

Medic specializat în dermatologie la Spitalul clinic Colentina din Bucureşti între anii 1995 şi 2000.

Medic specialist dermatolog din anul 2000.

Medic colaborator al Spitalului Sfânta Maria între anii 2000 şi 2002.

Medic fondator al Centrului Medicum în 2015.

Membru fondator şi trezorier al Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Chirurgicală din 2001.

Membru al Societăţii Române de Dermatologie din 1996.

Membru al Societăţii Europene de Dermatologie din 2003.

Membru al Academiei Americane de Dermatologie din 2009.

Locuieşte în: Bucureşti