Despre replantarea de picior după o amputare şi alte premiere în microchirurgie, cu dr. Dragoş Zamfirescu

Despre replantarea de picior după o amputare şi alte premiere în microchirurgie, cu dr. Dragoş Zamfirescu

Dr. Dragoş Zamfirescu, doctor în ştiinţe medicale, medic primar în chirugie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, vine la Adevărul Live să ne povestească despre cele mai importante dintre premierele pe care le-a realizat în cariera sa, dar şi despre operaţiile salvatoare pentru victimele de la Colectiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte em isiunea în modulul Adevărul live

Ce este traumatismul prin verighetă

Care e rolul unui chirurg plastician într-un transplant?

Am onoarea să fac parte din echipa prof.dr. Irinel Popescu şi dr. Vlad Braşoveanu – cei care fac transplant de ficat la Fundeni – eu ca chirurg plastician sunt implicat doar în procedeele de transplant de la donator viu – de la mamă la copil, de la frate la soră sau în familie – atunci când se recolteazăo parte din ficat şi artera hepatică e foarte mică. S-a deovedit că un microchirurg repară cu şanse mult mai mari acest vas la microscop.

Cand avem afecţiuni ale structurilor mâinii încotro trebuie să ne ducem? La ortoped sau la plastician?

Vorbesc de România, pentru că în alte ţări e altfel. Chirurgul plastician este cel care are apanajul operării mâinii. De fapt, este o zonă de graniţă: este şi a ortopediei şi dacă ortopedul are cunoştinţe, o poate face şi el.

Care sunt principalele afecţiuni ale mâinii care îl preocupă pe chirurgul pastician?

Într-un spital precum Floreasca, afecţiunile mâinii sunt cele mai frecvente – 60% din ce se prezintă la camera de gardă de la chirurgie plastică. Şi e normal pentru că e organul cu care facem foarte multe lucruri şi care este expus la accidente. După traumatisme sunt infecţiile mâinii, formaţiunile tumorale, arsurile, malformaţiile. Sau sunt afecţiunile de degenerescenţă – în cazul artritei reumatoide.

Dacă am căzut pe mână, de exemplu, se luxează unul dintre cele opt oase mici.

Cu problemele legate de scafoid ne confruntăm cel mai frecvent şi apoi cu cele legate de osul semilunar. Fractura de scafoid e clasică, o parte din el se necrozează şi apar foarte multe complicaţii la distanţă. Nu mai există mobilitate în mână. Aşa se întâmplă şi la semilunar, o patologie mai rară şi mai complicată.

Insist pe aceste două oase pentru că ştiu că aţi realizat recent o intervenţie la Clinica Zetta în premieră împreună cu un ortoped, dr. Vâlcioiu.

Este vorba de înlocuirea osului semilunar cu o proteză de ultimă generaţie din policarbonat, pe care am folosit-o pentru prima dată în România şi care e printre puţinele din Europa, pentru că cei de la firma care ne-au furnizat-o au spus că s-au comandat foarte puţine.

Care este procedura standard într-o situaţie de acest fel? Într-o necroză de os semilunar?

Osul pleacă de la locul lui, nu mai e irigat cu sânge şi necrozează. Este un ţesut care doare, limitează mişcările la pacientul tânăr. E vorba de o persoană – măcelar – care nu mai putea să-şi facă meseria. Opţiunile ar fi fost în cazul său să se scoată un rând de oase carpiene şi să se fixeze pumnul într-o poziţie funcţională. Adică fără dureri, dar cu limitarea flexiei. Sau să se scoată tot osul semilunar şi să se pună o grefă, dar tot cu articulaţia instabilă.

Chirurgia mâinii are nişte particularităţi: opţiunile de tratament sunt în funcţie de scop şi de meseria persoanei. Dacă e un muncitor mecanic îi faci un anumit tip de operaţie, dar dacă e un violonist îi faci un alt tip.

În cazul acesta cum a evoluat pacientul?

Are un grad de mobilitate pentru 3-4 săptămâni foarte bun. Noi sperăm că, cu recuperare peste ceea ce avea înainte.

Fractura de scafoid, mulţi nu ştiu că o au

E un traumatism foarte frecvent care apare la căderea în mână. Osul se fisurează . Are o particularitate de vascularizaţie, o parte a osului rămâne nevascularizată şi necrozează. Creează probleme la distanţă.

Şi aici avem o premieră. O necroză cu pseudoartroză de scafoid cu grefă vascularizată din radius. Explicaţi puţin.

Salvăm astfel mobilitatea mâinii. Scăpăm de durere. Înlocuim acel os necrozat nu cu un os nevascularizat, cum se făcea până acum, acum se poate folosi os din zonă vascularizat. Când osul este viu, toate celulele din acea matrice osoasă ajută la vindecare.

Aţi făcut replantări de picior, de exemplu.

Sunt foarte puţine cazuri de replantări în România, chiar şi în lume. Pentru că traumatismele la nivelul piciorului sunt, de obicei, cu energie mare. Accidente de circulaţie cu distrugeri masive. Spre deosebire de mână, un picior poate fi uşor înlocuit de o proteză foarte eficientă.

În anumite cazuri selectate, rezultatele sunt spectaculoase pentru că îi redai funcţia, îi redai aspectul. Are sensibilitate, merge.

Ce înseamnă cazuri selectate?

Am avut un caz cu o doamnă doctor care a suferit un accident şi şi-a văzut piciorul cu pantoful la 2 metri de dânsa. A fost foarte calmă, a sunat la spitalul ei din provincie de unde au trimis-o la Bucureşti. Au luat piciorul şi l-au păstrat în condiţii foarte bune şi pentru că, din fericire, nu era o distrugere mare, totul a mers bine.

Cât de laborioasă e o astfel de operaţie?

De obicei, ţine peste 8 ore. În 8-9% din cazuri operaţia nu reuşeşte. La nivelul piciorului. La degete proporţia de nereuşită e mai mare. Depinde de tipul de traumatism.

Când vă daţi seama că a reuşit operaţia?

În timpul operaţiei e un moment fantastic. Atunci când repari artera şi dai drumul la clampe şi vezi că mâna aceea care e rece, stafidită, albă, se umflă, e roz şi se încălzeşte. Rezultatul final e la 2 săptămâni. E vorba de succesul vascular. Dar succesul final e ca mâna să funcţioneze. Media după replantare e de încă 2 operaţii.

Aţi avut şi cazuri de copii care au avut nevoie de replantare?

Da. Am avut o fetiţă de 5  ani sau mai puţin care făcuse turul spitalelor pentru că spitalul de copii nu avea atunci microchirurgie sau anestezie pentru copii. Cu mână secţionată. Şi totul a decurs bine, la 2 săptămâni după operaţie i-am dat drumul acasă. Trebuia să mai vină şi n-a mai venit. A trecut iarna. Am sunat la poliţia din sat, acolo era zăpadă mare, un vecin care avea casă de vacanţă în acel sat mi-a adus-o pe fetiţă. I-am scos „broşele“ din mână când a venit primăvara şi cu toate acestea a fost foarte bine.

Sunt cazuri foarte grele cu cazuri amputate de la inel. Traumatismul prin verighetă, desmănuşarea degetului. Este cea mai complicată operaţie de replantare.

E o chestiune frecventă?

Nu în ultimul timp. Dar a fost o perioadă atunci când au început să se introducă controale la licee. Şi multe fete săreau gardul şi le rămâneau degetele atârnate. Şi e foarte complicat să repari atunci. Sau am avut 2 jandarmi dintr-o unitate care atunci când săreau din maşină în misiune rămâneau cu verighetele agăţate. Şi s-a pus interdicţie să mai plece în misiuni cu verighetele.

De ce e atât de complicat?

În alte situaţii amputaţia e foarte francă. Se taie uneori în ghilotină – aceea e, să zicem, o amputaţie ideală. Dar aici oasele rămân întregi. Şi se desmănuşează partea moale. Rămâne doar falanga distală. Vasele sunt distruse pe distanţă mare. Trebuie să le reconstruieşti cu grefe din prima. Venele sunt foarte greu de făcut, deseori foloseşti lipitori.

Ce procent de reuşită e în cazul traumatismelor cu verighete?

60%. Dacă vezi în primele zile că lucrurile nu merg bine, poţi să dai jos pielea care nu a ţinut şi să o acoperi cu ţesut din alte părţi. Se cheamă transferuri libere. Sigur, nu ai sensibilitate, dar ai toată mâna. Pentru o femeie contează.

Se decontează replantările?

Da. Problema ar fi că la noi şi în toată lumea microchirurgia nu e atractivă pentru tineri. Ei se orientează către operaţii estetice. Foarte puţină lume mai face microchirurgie, din păcate.

Ce structură e cel mai greu de refăcut în microchirurgie?

Venele. Mai ales la degete. Au pereţii subţiri, presiunea nu e foarte puternică.

Aţi operat victime de la Colectiv. Care e evoluţia?

E un subiect delicat. Am operat, dar niciodată nu am făcut public lucrul acesta. E o relaţie între mine şi pacienţii aceştia, lucruri deosebite. Nu am vrut să comunicăm mass-media. Ce aş putea să spun şi m-a marcat este că am întâlnit caractere şi un nivel intelectual deosebit. Mi-a făcut mare plăcere să interacţionez cu ei.

 

 

 

 

 

citeste totul despre: