Câinii ar fi gazda intermediară a coronavirusului, susţin cercetătorii canadieni. Explicaţia lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Potrivit unui nou studiu al cercetătorilor canadieni, câinii fără stăpân ar putea fi gazda intermediară care a transmis coronavirusul SARS CoV-2 de la lilieci la oameni, relatează Daily Mail.

Cercetătorii canadieni s-au bazat pe analiza genoamenlor coronavirusului pentru a concluziona că doar o cale de transmitere via câini care au mâncat lilieci poate explica descoperirile lor.

Autorul lucrării, biologul Xuhua Xia de la Universitatea din Otawa, a avansat ipoteza că „strămoşul COVID-19” a ajuns în intestinele câinilor unde a evoluat rapid înainte de a fi transmis la oameni.

Un studiu complex al mutaţiilor virusului a conchis că pangolinii nu au putut fi gazdele intermediare, întrucât în acest caz strămoşul comun ar fi trebuit să evolueze începând cu peste un secol în urmă - or, o perioadă atât de lungă nu e plauzibilă, explicaţia e în altă parte.

Concluziile oamenilor de ştiinţă s-au bazat pe analiza semnăturilor chimice a mai multor specii, între care lilieci, pangolini, câini, şerpi şi oameni.

Virusul păstrează în genomul său cicatrici în urma bătăliei cu sistemul imunitar al gazdei -virusul suferă mutaţii pentru a supravieţui şi a putea infecta organismul - gazdă.

 

COVID-19 provine de la lilieci, rezervorul unor virusuri mortale precum cele ale Ebola, SARS şi Mers - de asemenea transmise via animale.

Echipa profesorului Xia a studiat o proteină antivirală cheie - ZAP- care împiedică multiplicarea virusului şi îi deteriorează structura genetică. Acţionează prin atacarea unei perechi de litere chimice - dinucleotide CpG - situate în genomul ARN al virusului - care semnalizează sistemului imunitar ce să caute şi ce să distrugă la un virus. Proteina ZAP care patrulează plămânii umani este fabricată în măduva osoasă şi în ganglionii limfatici -  unde sistemul imunitar îşi iniţiază atacul.

Anumite virusuri - cum este şi cazul noului coronavirus - au capacitatea de a ripsota prin reducerea nivelurilor acestor semnalizatori CpG, scoţând din joc proteina antivirală.

„ Ar fi bine ca un un virus cu niveluri mari de CpG să fie atacat de sistemul imunitar al gazdei, determinând o scădere a virulenţei, aşa cum ar acţiona un vaccin natural”, a spus coordonatorul studiului.

Potrivit acestuia, doar genomurile coronavirusurilor provenite de la câini au avut niveluri de CpG similare celor ale bolnavilor de COVID-19.

Totodată, coronavirusurile câinilor afectează sistemul digestiv al gazdelor, pătrunzând via o proteină numită ACE2 - pe care şi oamenii o produc în intestine.

„Asta e în concordanţă cu interpretarea că nivelurile scăzute ale CpG în boala COVID-19 au fost dobândite prin evoluţia strămoşului virusului în sistemele digestive ale mamiferelor”, a explicat profesorul.

Acesta spune că observaţiile sunt întărite şi de statistica pacienţilor care au prezentat simptome digestive - 48.5 dintre bolnavi s-au plâns în principal de aceste simptome.

Profesorul Xia a spus că oamenii şi câinii sunt singurele specii gazdă dintre cele observate de echipa sa care produc genoame ale coronavirusurilor cu valori scăzute de CpG.

Un studiu pe primii 12 pacienţi din SUA  a arătat că probele de fecale a 7 din 10 pacienţi conţineau virusul. Trei dintre aceştia au prezentat diaree ca simptom al bolii.De asemenea, coronavirusul a fost izolat prima dată din probe de fecale.

Câinii au potenţialul să fie transmităţori ai virusului între sistemele digestiv şi respirator prin comportamentul lor.

Experţii s-au arătat sceptici faţă de concluziile studiului care au la bază deducţii şi nu date directe.

Mi se pare greu de înţeles cum a putut ajunge autorul la nişte concluzii sau pe ce bază a făcut ipoteze, ca să nu mai vorbim de unde a dedus că virusul care provoacă COVID-19 a evoluat în organismul unui câine”, a spus James Wood, expert în medicină veterinară de la Universitatea Cambridge.

„Sunt prea multe inferenţe şi prea puţine dovezi directe. Nu am găsit nimic în acest studiu care să susţină o asemenea ipoteză şi mă îngrijorează că studiul a apărut în acest jurnal” (Molecular Biology and Evolution), a spus acesta.

China a interzis recent consumul cărnii pisicilor şi câinilor, care au intrat pe lista animalelor de companie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite