9 motive surprinzătoare care te ţin treaz noaptea

9 motive surprinzătoare care te ţin treaz noaptea

Sâmbăta şi duminica suntem tentaţi să petrecem un pic mai mult timp odihnindu-ne

Din când în când, avem cu toţii câte o noapte albă fără să ştim de ce. Ne răsucim, bem lapte cald sau încercăm să ne plimbăm, dar somnul tot nu vine. Într-un cuvânt, ne chinuim să adormim, dar nu reuşim. De cele mai multe ori, este un adevărat mister de ce nu putem să adormim, însă există câteva motive care ne împiedică şi, pentru un somn odihnitor, ar fi bine să le eliminăm.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câteva dintre motivele care ne ţin treji noaptea nu pot fi împiedicate, însă există trucuri pentru celelalte, care ne vor face să adormim în câteva clipe, notează „Huffington Post“.
 
1. Ai dormit prea mult în weekend
 
Sâmbăta şi duminica suntem tentaţi să petrecem un pic mai mult timp odihnindu-ne, dar experţii susţin că dormitul până târziu în weekend este o idee proastă. Schimbarea programului de somn ne dă ritmul biologic peste cap atât de rău încât organismul nostru crede că suferă după schimbarea fusului orar şi, când încerci să adormi duminică seara, somnul nu va veni cu atâta uşurinţă.
 
2. E lună plină
 
Nu are nicio legătură cu vârcolacii, însă se pare că ciclul lunar ne afectează somnul. Un studiu a descoperit că, în timpul nopţilor cu lună plină, oamenii nu mai dorm atât de adânc şi le ia cu câteva minute în plus să adoarmă.
 
3. În dormitor este prea frig (sau prea cald)
 
Ceea ce credem noi despre temperatura optimă pentru confortul nostru, nu se aplică neapărat şi somnului. În mod normal, temperatura potrivită pentru un somn perfect va avea  între 15,5 şi 19,5 grade Celsius. Temperatura sub 12 sau peste 24 de grade Celsius este cea care ne ţine treji.
 
4. Nu porţi şosete
 
Chiar dacă temperatura este potrivită, unii oameni sunt predispuşi la extremităţi cu circulaţie mai proastă: pe scurt, picioarele sunt reci chiar dacă este cald în camera de dormit. Acest lucru devine o adevărată problemă deoarece nu ne lasă să dormim. Deci, o pereche de şosete călduroase înainte de a ne băga în pat şi totul va fi bine.
 
5. E prea linişte
 
Bineînţeles că vrem ca somnul să ne fie liniştit, însă o linişte completă poate aduce probleme. Dacă este prea linişte în dormitor, fiecare „zgomoţel“ se poate transforma în ceva deranjant (cum ar fi ticăitul ceasului de mână uitat pe noptieră). De ajutor poate fi un aparat de „zgomote“, la modă în SUA sau în alte ţări, care emite sunete diverse: de pădure tropicală, de valuri, de ploaie etc.
 
6. Ţi-e frică de întuneric
 
Poate că nu vrei să recunoşti (nici măcar ţie), dar asta este o problemă care te ţine treaz. Oamenii care au recunoscut că le e frică de întuneric, au fost şi cei care au spus că nu dorm bine noaptea, susţine un studiu. Erau mai speriaţi şi tresăreau la fiecare zgomot atunci când stingeau lumina. Somnul prost poate avea legături cu fobii netratate şi primul pas pentru un somn mai bun este să recunoşti că ţi-e frică de întuneric.
 
7. Ai mâncat friptură la cină
 
Toată lumea ştie că o ceaşcă de cafea înainte de culcare te ţine treaz. Dar mai există şi alte alimente şi băuturi mai puţin cunoscute care nu e lasă să adormi, inclusiv mâncărurile grase, cele picante şi proteinele. O friptură mare la cină, de exemplu, se digeră greu, iar corpul tău nu trebuie să muncească atât de mult în somn.
 
8. Eşti epuizat
 
Ai avut o zi grea şi lungă (sau poate o săptămână) şi simţi că ţi-ai atins limitele. Tot ce-ţi doreşti este să te bagi în pat, dar, în ciuda epuizării, nu poţi să adormi. „Există o mare diferenţă între a fi epuizat şi a fi somnoros. Corpul este încă în alertă, chiar dacă abia te mai ţii pe picioare, fie din cauza stresului, fie din cauza activităţii fizice intense“, spune Thomas Roth, directorul Centrului pentru Tulburări ale Somnului din Detroit, SUA. Deci, nu contează cât de epuizat te simţi, ar trebui să te linişteşti şi să te calmezi înainte de a te băga în pat.
 
9. Împarţi patul cu cineva
 
O mare problemă a somnului este să împarţi patul cu doamna pisică sau domnul căţel. La fiecare zgomot de-al lui Azorel, tu vei reacţiona şi te vei mişca cu el. Şi nu trebuie uitat nici partenerul sau partenera, mai ales dacă are un somn agitat. Nu degeaba bunicii noştri dormeau în paturi separate. 
 

Citeşte mai multe:
 
 
Cu toţii tindem, la un moment dat, să dormim mult prea mult, iar acest lucru ne poate afecta activităţile, fie că este vorba de timpul liber, fie de locul de muncă. Pentru a evita somnul prelungit, trebuie să fii atent la ce poţi să faci ca organismul tău să nu cadă iarăşi în starea de somn profund, informează „Huffington Post“.
 
 
După o noapte lipsită de somn suntem mult mai predispuşi să optăm pentru o categorie nesănătoasă de alimente decât pentru una sănătoasă, se arată într-un studiu realizat de către o echipă de cercetători de la UC Berkely
 
 
Somnul insuficient grăbeşte îmbătrânirea pielii, la fel şi expunerea la soare, confirmă studiile. De altfel, este suficientă o singură noapte albă sau cu numai câteva ore de somn pentru ca semnele să se vadă pe faţă.
 
 
Un somn odihnitor poate fi de o importanţă majoră pentru cei care suferă de migrene. Calitatea somnului este asociată cu frecvenţa durerilor de cap, susţine un nou studiu american.
 
 
Problemele de somn afectează, în ultimii ani, concentrarea oamenilor, dar mai ales puterea de muncă şi sănătatea acestora.
 
 
Sunt câţiva oameni care sar din pat la ora 6, proaspeţi, veseli şi gata pentru orice. Dar majoritatea percepem trezitul dimineaţa ca pe o corvoadă. Totuşi, nimeni nu este blestemat să rămână pe veci un somnoros care maltratează ceasul deşteptător. Există câteva trucuri care ne pot ajuta să ne împrietenim şi cu „cântatul cocoşului“.
 
 
Nu contează cât de obosit eşti, există nopţi în care somnul nu se lipeşte de gene. Vestea bună este că doar o noapte nedormită nu are efecte de durată asupra sănătăţii. Vestea proastă este că această noapte albă are efecte negative asupra activităţii de a doua zi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările