Vosganian ştie deja viitorul ministru al Economiei. Pe cine vor alege liberalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, şi-a anunţat, duminică, succesorul. „Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu? The winner is.... Remus Vulpescu!!!“, scrie Vosganian, pe blogul personal. Cursa nu s-a încheiat, însă, iar Vulpescu are mai mulţi adversari redutabili.

Vosganian a făcut un anunţ-surpriză pe blogul personal, duminică după-amiază.

„Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria şi am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is.... Remus Vulpescu!!!“, scrie Vosganian, pe blogul personal.

Potrivit surselor liberale, până acum, în cursa pentru fotoliul de ministru al Economiei, alături de Vulpescu figurează şi Cristian Buican, Mihai Lupu, Nini Săpunaru, Remus Borza, Marcel Vela şi Teodor Atanasiu.

Borza şi Vulpescu, experţii în privatizări

În ce îl priveşte pe Remus Vulpescu, actualul şef de cabinet al ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu a devenit cunoscut publicului anul trecut, în urma implicării sale în privatizarea Oltchim, soldată cu un eşec răsunător.

Fostul preşedinte al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizărilor în Industrie (OPSPI) a mai deţinut funcţiile de director în Corpul de Control al premierului Victor Ponta, respectiv de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica. De asemenea, a fost practician în insolvenţă, avocat în Baroul Bucureşti şi, la începutul carierei, a ocupat un post de redactor la Televiziunea Română.

La finalul lunii august, presa anunţa că Vulpescu ar fi intrat în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce s-au primit mai multe plângeri împotriva sa, în care era acuzat că ar fi părtinit cu mai mulţi agenţi economici care au participat la o licitaţie organizată de Ministerul Finanţelor. La acea dată, conducerea PNL ar fi promis mai multor filiale că le va aloca un număr de contracte la licitaţia organizată de minister, iar persoana de legătură ar fi fost Vulpescu însuşi.

Remus Borza, al cărui nume a fost, de asemenea, vehiculat pentru şefia la Ministerul Economiei, deţine în prezent funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica. Recent, Borza a anunţat că va demisiona, dar ulterior s-a răzgândit. Vineri, el a declarat pentru Hotnews că a decis, în urma unei discuţii cu premierul Victor Ponta, să mai rămână o lună la Hidroelectrica.

Liberal, caut minister

Între cei despre care s-a spus că ar putea prelua şefia Ministerului Economiei se numără şi mai mulţi liberali ale căror nume au fost, în trecut, trecute pe lista scurtă pentru preluarea altor portofolii.

Un astfel de personaj este şi Nini Săpunaru, deputat PNL şi apropiat al lui Crin Antonescu. Săpunaru, care a reintrat în atenţia presei după ce a dezvăluit că ar fi propunerea PNL pentru Ministerul Transporturilor, a obţinut, în 2010, un doctorat în economie, cu teza “Locul şi rolul instituţiei vamale în Uniunea Europeană”. Tema aleasă de parlamentarul PNL nu este întâmplătoare, întrucât acesta  a fost, în perioada 1997-1999, secretar de stat la Direcţia Generală a Vămilor.

Potrivit declaraţiei de avere, Săpunaru are, împreună cu soţia, un teren intravilan de 750 de metri pătraţi în Focşani, achiziţionat în 2002 şi o casă de 394 de metri pătraţi construită în 2006 şi se deplasează cu un autoturism Volkswagen Golf achiziţionat în 2000.

Firma la care Nini Săpunaru deţine 49,5% din acţiuni, SC Europroiect SRL, cu activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, a avut contracte de prestări servicii în valoare de 681.453 de lei, obţinute prin achiziţie directă, cu Consiliul Judeţean Galaţi, cu primăriile din Focşani şi Mărăşeşti, dar şi cu primăriile a 16 comune din judeţul Vrancea.

Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, a fost şi el menţionat între variantele pentru preluarea portofoliului Transporturilor.

Potrivit CV-ului său, Vela a absolvit Universitatea Politehnică, iar în 2000 a fost decorat cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios în grad de Ofiţer” de  către Emil Constantinescu. În 2004, Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul “Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. În 2010, a primit o altă distincţie, de această dată din partea Patriarhului României, care i-a decernat Ordinul Stephanus Magnus.

Potrivit declaraţiei de avere completate în 2012, Vela deţine două terenuri agricole, unul de 1259 metri pătraţi şi altul de 2370 metri pătraţi, o casă achiziţionată în 1998, cu o suprafaţă de 178 de metri pătraţi şi patru depozite la bancă, în valoare de 80.500 de euro, precum şi economii în valoare de 80.000 RON. De asemenea, în calitate de client Lyonesse, obţine 73.282 RON anual, la care se adaugă venitul anual de la primărie, de peste 34.000 RON.

Şi numele fostului ministru al Apărării şi şef al AVAS, Teodor Atanasiu, a fost vehiculat ca o posibilă variantă pentru conducerea Ministerului Economiei, însă are dezavantajul de a fi considerat un apropiat al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. De altfel, săptămâna trecută, liderul liberal Crin Antonescu, a declarat că nu îl doreşte ministru pe Teodor Atanasiu. “Atanasiu nu e ca ipoteză a mea, dar decizia este luată de Biroul Politic”, a spus el, marţi.

Lupu şi Buican, prinţul şi „cerşetorul“

 Secretarul Camerei Deputaţilor, Cristian Buican, este membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, iar înainte să intre în politică a predat, în perioada 1999-2008, la Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab” din Rm. Vâlcea. Fostul membru PNŢCD a mai deţinut funcţiile de vicepreşedinte în Consiliul Judeţean Vâlcea, respectiv de consilier judeţean.

Potrivit declaraţiei sale de avere, completată în 2013, Buican deţine un teren agricol, un autoturism Renault, bijuterii în valoare de 5.500 de euro şi are un venit anual de 55.217 RON. În schimb, potrivit aceluiaşi document, Buican nu deţine nicio locuinţă.

La polul opus se află deputatul PNL de Constanţa Mihai Lupu. Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi, ulterior, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie S.C. Oil Terminal S..A., Lupu s-a clasat cel dintâi în topul politicienilor care fac afaceri cu statul.

Potrivit declaraţiei de avere, liberalul deţine, împreună cu soţia sa, un teren agricol cu o suprafaţă de 2070 metri pătraţi, un teren intravilan cu suprafaţa de 511 metri pătraţi, o casă în Constanţa şi o casă de vacanţă în Comuna Adunaţii. De asemenea, este proprietarul unor tablouri în valoare de 19.000 de euro şi deţine bijuterii care ajung la valoarea de 18.000 de euro.

Lupu are şi un depozit bancar de 26.000 de lei, iar venitul primit de la Parlament ajunge la suma de 53.489 lei. De asemenea, soţia sa are un venit anual de 11.800 de lei, pe care îl suplimentează lucrând ca medic psiholog la un cabinet privat, de unde obţine suma de 125.000 RON anual.

În 2011, “Adevărul” scria despre firma S.C. Construcţii Hidrotehnice Iaşi, controlată de Lupu, cu 35% din acţiuni şi care a oferit contracte fără licitaţie de 16 milioane de lei. În prezent,  numele deputatului liberal nu mai este asociat cu firma. În schimb, apare numele fiicei sale, Lupu Flavia Mihaela, în vârstă de 28 de ani, care este afiliată la Adunarea Generală a Acţionarilor.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite