Fără precedent. Traseismul politic, îmbrățișat de toate partidele parlamentare
0Partidele parlamentare au uitat perioada în care condamnau traseismul politic, în prezent fiind văzut ca o normalitate în cursa pentru a atrage cât mai mulți politicieni relevanți pentru alegerile din 2024.
La nivelul partidelor din legislativ au loc tot mai multe plecări de la o formațiune la altă, mișcări parlamentare care, spre deosebire de alte legislaturi, nu ajung să mai fie criticate. Miercuri, fostul senator al USR, Claudiu Mureșan, anunța că s-a înscris în PSD. În urmă cu o săptămână, senatorul Vasilică Potecă, fost liberal, a anunțat că trecele la Alianța pentru Unirea Românilor.
Și PNL a primit în ultimii ani parlamentari care vin din alte formațiuni. Un asemenea caz este Oana Ozmen. Situația e mai complicată la nivelul aleșilor locali, pentru că spre deosebire de parlamentari, dacă ar trece de la un partid la altul, aceștia și-ar pierde mandatul. Tot ce pot face aleșii locali e să fie excluși din partid, pentru că doar așa s-ar putea înscrie la un alt partid, fără să-și piardă mandatul. Iar aici e cazul primarilor, pentru că în cazul consilierilor locali și județeni aceștia sunt aleși pe liste închise. O excludere înseamnă și retragerea sprijinului politic și schimbarea din consiliile în care sunt.
Traseismul nu e o problemă nici pentru AUR, nici pentru USR
Tradițional parlamentarii pleacă în timpul legislaturii de la Opoziție la Putere. Așa că formațiunile din Opoziție condamnă traseismul politic. Acest lucru nu se mai întâmplă în prezent. Dovada este chiar poziționarea unor lideri, cum sunt George Simion și Cristian Ghinea.
„Primesc și mesaje de genul ăsta, că «De ce luați parlamentari de la alte formațiuni?». În grupurile AUR pot să vină oricâți parlamentari. Dacă sunt racolați parlamentari și sunt trădători în rândurile AUR și pleacă unul, o să iau doi în schimbul lor. Pentru că am intrat cu 40 de parlamentari în Parlament. Vreau să ies tot cu 40 de parlamentari. Astea sunt regulile jocului, în care traseismul este acceptat, în care dacă pleci la alt partid nu te dă afară din Parlament. Așa că dacă astea sunt regulile jocului, eu nu vreau să fiu pierzător, nu vreau să fiu pus la colț și să se spună «AUR va pierde pentru că este extremist, e nefrecventabil». Uite că suntem frecventabili, uite că toată lumea vrea să discute cu AUR”, a afirmat președintele AUR zilele trecute, într-un live transmis pe o rețea socială. De altfe, și pe lista pentru europarlamentare sunt candidați care au trecut pe la mai multe partide.
Într-un interviu pentru Prima News, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene și strateg al USR, a precizat că formațiunea sa se va întări cu oameni din PNL.
„Nu vă ascund că suntem căutaţi de penelişti în teritoriu, exasperaţi. Am avut mai multe discuţii, aşteptăm o hemoragie de penelişti oneşti şi cu care putem lucra. (..) USR s-a schimbat foarte mult, disciplinat, de structură, care se aliază cu tot ce este reformist în ţara asta. Nu o să primim corupţi, nu o să primim penali dar o să primim oameni care sunt exasperaţi pe drept cuvânt de trădarea lui Iohannis”, a precizat fostul ministru.