Sesiune extraordinară: Statutul aleşilor, din nou dezbătut şi votat în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul va dezbate astăzi statutul aleşilor FOTO Arhiva Adevărul
Parlamentul va dezbate astăzi statutul aleşilor FOTO Arhiva Adevărul

Senatorii şi deputaţii se întâlnesc astăzi în şedinţă comună extroardinară pentru a dezbate şi vota Legea privind statutul parlamentarilor. Reuniunea parlamentarilor vine în contextul în care Curtea Constituţională (CCR) a decis că unele prevederi din Statutul parlamentarilor sunt neconstituţionale.


„Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate în sesiune extraordinară în şedinţă comună în data de 1 iulie 2013, ora 15,00, până la finalizarea dezbaterilor şi a votului asupra reexaminării Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale “, se arată în decizia de convocare a Parlamentului publicată în Monitorul Oficial.

Şedinţa de plen comun a fost convocată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru aprobarea noii variante a Statutului senatorilor şi deputaţilor, ca urmare a decizie CCR de a declara unele prevederi din statutul parlamentarilor ca fiind neconstituţionale.

Tot luni, de la ora 14,00, înainte de şedinţa comună, va avea loc şedinţa Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Potrivit modificărilor care fuseseră propuse, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului ar fi urmat să fie adresată de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei.

În plus, o altă modificare propusă prevede ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să sesizeze Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator în temeiul Articolului 109 din Constituţia României, republicată. Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice care justifică începerea urmăririi penale.

În motivarea trimisă de CCR, ca urmare a respingerii statutului aleşilor, se prevede că modificările propuse sunt neconstituţionale deoarece contravin cadrului legal privind principiul separaţiei puterilor în stat, principiul legalităţii şi realizarea justiţiei, generând confuzii sub aspectul exercitării competenţelor specifice Parlamentului, pe de o parte, şi a celor specifice instanţelor judecătoreşti, pe de altă parte.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis la CCR, în 23 aprilie, o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor.

Materiale pe aceeaşi temă:

CCR a publicat motivarea respingerii Statutului aleşilor

Traian Băsescu contestă la CCR Statutul senatorilor şi deputaţilor

Zgonea: „Păi nu v-am spus eu că Statutul e neconstituţional? E o noutate asta?“

UPDATE Parlamentarii au votat Statutul deputaţilor şi al senatorilor.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite