„Rechizitoriul” Puterii contra Renatei Weber omite o încălcare flagrantă a deciziilor CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Weber are zilele numărate la şefia Avocatului Poporului. FOTO Mediafax
Renate Weber are zilele numărate la şefia Avocatului Poporului. FOTO Mediafax

Coaliţia urmează să revoce Avocatul Poporului, inventariind mai multe reproşuri la adresa acestuia, însă evită să pună printre capetele de acuzare un demers al Renatei Weber care, ignorând două decizii ale CCR, a deschis calea pentru pensiile speciale ale aleşilor locali.

Coaliţia a început demersul de revocare a Avocatului Poporului, Renate Weber, prin respingerea rapoartelor de activitate în Comisiile juridice reunite, pentru ca apoi să aibă loc o procedură similară şi în plenul reunit. Însă procesul e mai complicat şi va dura, fiind chiar posibil ca Weber să rămână în funcţie dacă Puterea nu vine cu un proiect de hotărâre de revocare solid, care să arate că a încălcat legea şi Constituţia, dar să treacă şi testul Curţii Constituţionale.

Însă până la întocmirea proiectului de revocare, juriştii coaliţiei de guvernare au realizat un inventar al lucrurilor care o fac pe Renate Weber nepotrivită pentru funcţia deţinută, dar care nu arată şi că a încălcat legea. Astfel, lui Renate Weber i s-a reproşat la şedinţa de marţi, rând pe rând, că nu s-a preocupat suficient de promovarea drepturilor copilului, de faptul că ar fi sabotat eforturile sistemului medical de prevenire a pandemiei prin declanşarea Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii (MNPT) sau faptul că nu a mai prezentat raportul special privind „cazul Caracal”, deşi promitea acest lucru.

Mai mult, Simona Spătaru, vicepreşedintă a Comisiei juridice din Senat, i-a reproşat că a sesizat CCR pe tema procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie, pe motiv că nu ar fi „specializaţi în combaterea faptelor de corupţie”, sesizare depusă pe 5 decembrie 2019. La acest ultim punct, Weber i-a spus că, deşi a trecut mai bine de un an şi jumătate, CCR nu s-a pronunţat.

Două decizii CCR, ignorate de Putere

Însă aleşii Puterii au evitat să pună pe masă una din cele mai scandaloase decizii ale mandatului Renatei Weber: atacarea superficială la CCR a OUG privind Codul Administrativ, în 2019, ceea ce a permis apariţia pensiilor speciale pentru aleşii locali.

Renate Weber a atacat la CCR Codul Administrativ pe 28 august 2019, la doar două zile după ce ALDE ieşise de la guvernarea alături de PSD şi era o răzbunare faţă de foştii parteneri. Însă motivele invocate de Renate Weber în sesizarea CCR au fost superficiale şi nu menţiona nimic despre legiferarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, deşi CCR declarase deja de două ori neconstituţionale tentative similare. Iar CCR, potrivit legii sale de funcţionare, nu se putea să se pronunţe asupra unor prevederi pe care Avocatul Poporului nu i le sesizase.  

Fosta senatoare Florina Presadă i-a solicitat atunci Avocatului Poporului să atace din nou Codul Administrativ, dar pe chestiuni de fond, cum ar fi cazul pensiilor speciale pentru aleşii locali. „Legiuitorul poate să instituie privilegii pentru diverse categorii socio-profesionale sau de aleşi”, a fost răspunsul dat de Renate Weber reprezentantei USR, ignorând însă precedentele decizii ale CCR.

De altfel, un asemenea răspuns este utilizat în prezent şi de aleşii Puterii. „Nu e o încălcare a legii faptul că nu a atacat la CCR încă o dată. Este dreptul dumneaei să decidă ce anume şi ce argumente aduce în momentul în care atacă la CCR”, a declarat pentru „Adevărul” Gabriel Andronache, jurist PNL şi lider al deputaţilor liberali, întrebat de ce juriştii coaliţiei nu au amintit de pensiile pentru aleşii locali.

Pe de altă parte, deputatul jurist Andrei Lupu a subliniat faptul că în raportul comisiei şi documentele ulterioare probabil vor fi incluse „activitatea privind obiecţiile de neconstituţionalitate ale Avocatului Poporului, inclusiv incoerenţa argumentelor”.

Tema pensiilor aleşilor locali rămâne una sensibilă şi în prezent, iar în interiorul coaliţiei nu va fi discutată prea curând, în condiţiile în care PNL şi UDMR se opun eliminării lor, susţin surse liberale şi din USR-PLUS pentru „Adevărul”.

Argumentul forte

În ceea ce priveşte proiectul de hotărâre referitor la revocarea lui Weber, unul din punctele forte va fi faptul că Avocatul Poporului şi-a depăşit atribuţiile legale în momentul în care a declanşat Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii (MNPT) cu privire la unităţile sanitare care tratează pacienţi COVID-19, sub aspectul monitorizării acestora fără un temei concret, fiind create „suspiciuni rezonabile” privind existenţa unor acte sau fapte ce pot fi asimilate torturii. Prin declanşarea acestui mecanism, ar fi avut loc împiedicarea personalului medical să-şi facă meseria şi inducerea unei stări de confuzie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite