PNL vrea menținerea tuturor facilităților fiscale, PSD, în cumpănă SURSE
0Liberalii nu vor să fie afectate veniturile IT-iștilor, angajaților din construcții, dar nici ale celor din agricultură, în timp social-democrații sunt în cumpănă, dorind ajustări pentru a colecta bani suplimentari la buget, potrivit informațiilor „Adevărul”.
Zilele acestea Coaliția va decide dacă vine cu o serie de măsuri care să îi afecteze și pe cei din zona IT, din agricultură și industria alimentar, precum și din construcții. În prezent, angajații din IT sunt scutiți doar de plata impozitului pe venit, în timp ce angajații din agricultură, industria alimentară și construcții sunt scutiți de plata impozitului pe venit și a contribuției sociale la sănătate, alături de contribuția la pensiile private.
Surse din interiorul PNL au precizat că liberalii se opun eliminării oricăror facilități fiscale pentru cei din sectorul IT, angajații din construcții și cei din agricultură. Poziționarea liberalilor are loc în condițiile în care din direcția PSD au fost semnale că se vrea eliminarea acestor facilităti pentru a crește gradul de colectare al banilor și pentru a recupera din așa-zisa „gaură bugetară”.
„Adevărul” a întrebat și comunicatorii celor două formațiuni ce poziționări, asumate, au partidele lor. Gabriel Zetea, vicepreședinte al PSD, a precizat că trebui o analiză a situației acestor facilități, cu date venite de la Ministerul Finanțelor, apoi decizia e la lideri.
„Facilitățile fiscale au fost introduse de către PSD. Obligația discuției eliminării e trecută în PNRR de guvernul de dreapta. Dar nu mai contează ce guvern a vrut acest lucru. În prezent, nu e o soluție (n.r. - eliminarea facilităților) pe care PSD să o susțină. Dar fiind în PNRR ca obiectiv, trebuie să fie o discuție. O să vină calculele de la Ministerul Finanțelor, care ne va spune care e soluția și rezolvarea”, a punctat Zetea.
Vicepreședintele PSD a explicat și rațiunea facilităților. „PSD a gândit, când au fost introduse ele, că IT-ul poate fi motor de dezvoltare și trebuie sprijinit la început. Și așa a fost. Construcțiile aveau nevoie de facilități pentru a fi oameni și firme care să poate cheltui fonduri europene și naționale, pentru că nu erau angajați în domeniu. În agricultura nu aveam angajați. Deci facilitățile fiscale și-au produs efectele și probabil unele trebuie menținute, dar acest lucru trebuie să reiasă dintr-un studiu al Ministerului Finanțelor”, a completat Zetea, fără a spune la care s-ar putea renunța.
PNL cere consultări cu toți actorii și se opune liminării
La rândul său, Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, a precizat poziția partidului său. „În principiu, PNL se opune eliminării facilităților fiscale pentru sectoarele IT, construcții și agricultură, cu atât mai mult cu cât acestea au fost introduse in timpul guvernărilor liberale. Motivul introducerii lor a fost susținerea sectoarelor cheie ale economiei și acest lucru s-a văzut în toate guvernările liberale cu rezultate pozitive multiple. Dacă la nivelul ministerelor ale căror sectoare sunt vizate, respectiv Economie, Agricultură și Digitalizare, au fost făcute analize de impact și oportunitate, așteptăm să ni se comunice aceste date, împreuna evident cu o analiză de impact foarte serioasă a Ministerului de Finanțe. De asemenea, astfel de măsuri nu pot fi luate până nu există discuții elaborate cu formele asociative a sectoarelor vizate”, a subliniat deputatul Ionuț Stroe.
Mai mult, liderul liberal a punctat: „În discuțiile din coaliție se va argumenta și stabili totul. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie legată de acest subiect și implicit nici modalitatea, parțială sau integrală, de modificare a acestor facilități fiscale. Considerăm că e nevoie de mare prudență când luăm în considerare asemenea măsuri. Vorbim, totuși, de sectoare cheie pentru economia României. Sectorul IT produce peste 7% din PIB-ul României. Din partea patronatelor din construcții am văzut deja reacții negative. Ne-am putea confrunta cu un exod al forței de muncă din construcții”, a completat purtătorul de cuvânt al PNL.