PSD, în dispută cu Florin Cîţu: Doar bagă băţul prin gard, mereu ofuscat, mereu nemulţumit
0PSD se contrează cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu, despre care afirmă că „doar bagă băţul prin gard” în declaraţiile sale, fiind „mereu ofuscat”. Anterior, Marcel Ciolacu a trimis şi el săgeţi către Cîţu. Nici liberalul n-a rămas dator, fiind de părere că PSD a rămas cu o mentalitate de dinainte de 1989.
„Dragi colegi liberali, mulţi de bună credinţă…nu vreţi să discutaţi cu un domn, electron liber, care de atâtea luni doar bagă băţul prin gard, mereu ofuscat, mereu nemulţumit, mereu atoateştiutor? Din moment ce chiar voi i-aţi curmat visele de mărire, convinşi că drumul alături de el este înfundat şi l-aţi schimbat din preşedinte, sper că nu ne cereţi nouă să îi mai tolerăm ieşirile deloc principiale şi pline de egoism adolescentin. Să ne aducem aminte de miliardele date pe vaccinuri pentru 3 Românii, de 200 miliarde împrumutate, de liberalizarea preţului la energie şi atât de multe altele?”, a scris, pe Facebook, Daniel Suciu.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că pensiile speciale ar trebuie impozitate progresiv în funcţie de venit. Acesta a mai spus că s-a „săturat la fiecare discuţie să apară tot felul de tiriplici care vin şi-şi dau cu părerea după ce au distrus România şi să spună ce se întâmplă şi cum creionează ei viitorul luminos şi cât de bună este cota unică”.
Florin Cîţu a venit şi el cu o reacţie dură la adresa PSD, mai ales pe tema plafonării preţului la carburant: „Intervenţiile cu bocancii în economie sunt moşteniri din sistemul comunist”. „Când e vorba de economie, justiţie şi finanţe, PSD ar trebui să tacă”, a completat preşedintele Senatului.
Cîţu l-a ironizat şi pe Nicolae Ciucă, pe motiv că a ajuns să preia şi premierul, o parte din mesajele sale, legate de importanţa reformelor şi a PNRR în toată activitatea guvernamentală şi în posibilitatea de a atrage mai mulţi bani către stat.