Potrivit SRI, Romania ar putea avea un "terorism de tip mafiot"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Roman de Informatii (SRI) a prezentat Comisiei parlamentare de control un proiect al strategiei nationale de prevenire si combatere a terorismului, in care se afirma ca, deocamdata, Romania

Serviciul Roman de Informatii (SRI) a prezentat Comisiei parlamentare de control un proiect al strategiei nationale de prevenire si combatere a terorismului, in care se afirma ca, deocamdata, Romania nu se confrunta cu manifestari teroriste de sorginte autohtona, dar aceasta eventualitate nu poate fi ignorata pe viitor. SRI avertizeaza ca dezvoltarea criminalitatii organizate, autohtone si transfrontaliere, ar putea genera un terorism de "tip mafiot, cu exprimare specifica pe teritoriul nostru national". Potrivit strategiei de combatere a terorismului, riscurile la adresa sigurantei nationale apar din prezenta pe teritoriul Romaniei a nucleelor unor organizatii straine, care sunt catalogate drept miscari teroriste. SRI apreciaza insa ca aceste nuclee sunt relativ reduse numeric, fiind constituite din studenti, comercianti sau "emisari cultici". Nucleele acestor organizatii nu au recurs decat extrem de rar la actiuni teroriste, insa au strans fonduri, inclusiv prin extorcare de bani, au facut prozelitism si au initiat actiuni de propaganda. SRI considera ca, in plus, exista posibilitatea sosirii in Romania, sub diverse acoperiri, a unor elemente teroriste vizate de actiunile militare. In strategie se propune, in consecinta, constituirea unui intreg sistem national de prevenire si combatere a terorismului, CSAT urmand sa detina rolul de coordonator strategic, iar SRI avand sarcina de coordonare tehnica. Din sistem urmeaza sa faca parte mai multe ministere, inclusiv Ministerul Informatiilor Publice, SIE, SPP, STS, Parchetul General, Banca Nationala, precum si unele autoritati nationale, printre care Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor. Acest sistem va functiona pe baza unui protocol elaborat si aprobat de CSAT. In plus, SRI doreste sa-si constituie propriul centru de coordonare operativa antiterorista, care va procesa informatiile primite de la celelalte institutii din sistemul national de combatere a terorismului. In caz de criza, Centrul de Coordonare Antiterorista va asigura suportul logistic pentru Centrul National de Actiune Antiterorista. SRI ar mai dori ca, in vederea combaterii terorismului, sa se "optimizeze cadrul legislativ", inclusiv prin instituirea unor proceduri derogatorii de la dreptul comun. Proiectul strategiei nationale de prevenire si combatere a terorismului urmeaza sa fie avizat de mai multe institutii, dupa care ar trebui aprobat de catre CSAT.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite