Petre Roman, despre cererea de urmărire penală în dosarul Revoluţiei: Sunt uluit şi supărat. Am fost chiar ţinta teroriştilor. Era să îmi pierd viaţa la baricadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Roman se declară revoltat de cererea de urmărire penală înaintată de procurorul general Augustin Lazăr. Foto: Eduard Enea
Petre Roman se declară revoltat de cererea de urmărire penală înaintată de procurorul general Augustin Lazăr. Foto: Eduard Enea

Fostul premier Petre Roman a declarat luni, în urma cererii de urmărire penală înaintate pe numele său, al lui Ion Iliescu şi al lui Gelu Voican Voiculescu de către procurorul general Augustin Lazăr, în dosarul Revoluţiei, că se simte revoltat şi uluit. Acesta a adăugat că „era să îşi piardă viaţa la baricadă”, fiind „chiar ţinta focurilor de armă”, a „teroriştilor” şi a „lunetiştilor”.

Fostul premier Petre Roman a comentat cererea de urmărire penală înaintată pe numele său de către procurorul general, Augustin Lazăr, afirmând că se simte „revoltat” şi „uluit”, fiind chiar unul dintre oamenii care au fost ţinta teroriştilor la Revoluţie.

„Această cerere de urmărire penală mă găseşte în situaţia de a fi pur şi simplu revoltat. Sunt uluit de această chestiune. Era să îmi pierd viaţa la baricadă, n-am avut niciun fel de implicare de nicio natură în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în zilele acelea. Am fost chiar în situaţia de a fi ţintă a focurilor de armă, terorişti, lunetişti, ce au fost împotriva noastră. Această cerere de urmărire penală o găsesc pur simplu absurdă, nu ştiu ce să cred despre aşa ceva”, a spus Petre Roman.

Roman a mai spus că respinge categoric acuzaţiile şi că această situaţie creează o presiune asupra sa care ar trebui luată în considerare.

„Nu înţeleg absolut deloc şi resping categoric (acuzaţiile – n.r.). Sunt foarte supărat. Dacă lucrurile se dovedesc aşa cum spun, că nu am nicio implicare, ea creează pentru moment o situaţie care apasă asupra mea şi asta trebuie luat în considerare”, a explicat el.

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis luni preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii a fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei.

Petre Roman a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989, iar Gelu Voican Voiculescu a avut calitatea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

„Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se întemeiază pe prevederile constituţionale şi legale (art. 109 alin. 2 din Constituţia României, respectiv art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999), precum şi pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008", precizează Parchetul General.

Dosarul „Revoluţiei din 1989" este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane. 

Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au dispus, în 1 noiembrie 2016, extinderea urmăririi penale in rem pentru infracţiuni contra umanităţii.

Printre cei care au fost audiaţi de procurori în acest dosar, în calitate de martor, s-au numărat fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, Laszlo Tokes, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite