Nicușor Dan vrea desființarea Poliției locale. Cine îl susține: „Față de cine ești tu smerit, față de lege sau față de cel care are puterea în pix?”

0
Publicat:

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, consideră că Poliția locală nu ar trebui să existe. În locul acesteia edilul ar vrea să acționeze Poliția națională. De altfel, existența Poliției locale în România este contestată de o mare parte a societății, iar doi sociologi au explicat și de ce. În același timp, multe din țările occidentale au într-o formă sau alta o Poliție care răspunde primarului.

O polițistă de la locală îmbrăcată în uniformă cu părul prins și mâinile la spate
Poliția locală în centrul atenției lui Nicușor Dan. FOTO: Poliția locală

Declarația lui Nicușor Dan vine la trei zile de la momentul în care polițiștii locali aflați în subordinea sa s-au încăierat cu polițiștii locali din Sectorul 4 în urma scandalului organizării  șantierului din Piața Unirii.

„Percepția publică confundă cele două instituții, lumea nu prea înțelege care e treaba cu Poliția locală, ce poate să facă Poliția locală, ce nu poate să facă, pentru ei sunt toți polițiști. La nivel personal nici eu nu înțeleg de ce este nevoie de atâta Poliție locală, atribuțiile lor sunt confuze, iar confuzia asta este la nivel național. Nu înțelegem ce poate să facă Poliția locală și nu poate să facă Poliția națională. De ce este nevoie de Poliție locală și nu de întărirea Poliției naționale? Nu înțeleg foarte bine utilitatea Poliției locale. Foarte multă vreme am funcționat fără Poliție locală. Ca polițist local ești în pixul primarului. Și atunci față de cine ești tu smerit, față de lege sau față de cel care are puterea în pix? ", a declarat sociologul Gelu Duminică pentru publicația „Adevărul”.

„Existența mai multor poliții locale în același oraș, asta chiar că e o aberație"

La rândul lui, sociologul Mircea Kivu atrage atenția că existența mai multor poliții locale în același oraș este o aberație. „E clar că anumite atribuții ale Poliției locale se suprapun peste ale celei naționale. Ce face în plus Poliția locală este de fapt baza unor obiective, ceea ce făceau pe vremuri și se numea baza contractuală. Dar nu cred că asta justifică o instituție cu dotarea pe care o au polițiile locale, am văzut mașini de lux înmatriculate la Poliția locală. Și mai ales nu justifică existența mai multor poliții locale în același oraș, asta chiar că e o aberație. Dacă mâine ar dispărea nu cred că s-ar întâmpla vreo nenorocire. Câteva firme de pază o pot înlocui foarte bine. Și de fapt se și vede, în sectorul 5, aici Poliția locală nu mai păzește nici parcurile, pentru că primăria a angajat firme particulare care păzesc parcurile... chiar nu înțeleg ce rost mai are Poliția locală.", a explicat pentru „Adevărul”, Mircea Kivu, sociolog.

Nicușor Dan, primarul Capitalei, susține desființarea Poliției locale

Primarul General Nicușor Dan a declarat că susține desființarea Poliției locale, sugerând că atribuțiile acesteia ar putea fi gestionate de Poliția Națională într-un mod „mai profesionist”. El a subliniat că, în prezent, este nevoit să colaboreze cu Poliția locală.

„Eu dintotdeauna am fost pentru desființarea poliției locale. Acum, evident, că o am în subordine, trebuie să lucrez cu ea și, conform legii, poliția locală are niște atribuții, care trebuie să fie preluate de alte compartimente, în ipoteza desființării. Acum eu sunt obligat să lucrez cu poliția mea locală, sigur.", a declarat Nicușor Dan.

Întrebat dacă această instituție care s-a înființat în 2010 este inutilă, Nicușor Dan a răspuns că „ea are atribuții de ordine publică, care pot fi preluate de poliția națională, care, s-o spunem drept, este mai profesionistă pe chestiuni de ordine publică decât polițiile locale, în general, din orașele și comunele din România. Ea are atribuții pe chestiuni tehnice, cum ar fi disciplina în construcții, mediu.", a mai transmis primarul capitalei.

Care este situația cu Poliția locală sau dacă există în alte țări 

  • Austria are Gemeindesicherheitswache, Gemeindewachkörper care este Poliția municipală și care are competențe în asigurarea ordinii publice.
  • Estonia: Munitsipaalpolitsei - Poliția Municipală, responsabilă de menținerea ordinii și siguranței locale.
  • Franța: Police de la Ville / Police municipale - Poliția Municipală care gestionează ordine publică în localități și colaborează cu Poliția Națională.
  • Grecia: Δημοτική Αστυνομία - Poliția Municipală care se ocupă cu menținerea ordinii publice și aplicarea reglementărilor locale.
  • Italia: Polizia Municipale, Polizia Comunale, Polizia Urbana, Polizia Locale, Vigili Urbani - Poliția Municipală care este responsabilă de ordine publică, trafic și urbanism.
  • Letonia: Pašvaldības policija - Poliția Municipală și asigură ordinea publică și siguranța comunității.
  • Republica Cehă: Městská policie, Obecní policie - Poliția Municipală care protejează ordinea publică și colaborează cu Poliția Națională.
  • Portugalia: Policia Municipală - Poliția Municipală ce menține ordinea publică și intervine în situații de urgență.
  • Slovacia: Mestská policia, Obecná policia - Poliția Municipală supraveghează ordinea publică și gestionează problemele de trafic.
  • Spania: Policía Municipal, Policía Local, Udaltzaingoa; Garda Urbană - Poliția Municipală care asigură ordinea publică și gestionează situațiile de urgență locale.
  • Belgia: Politia Locala - Poliția Locală desfășoară misiuni de ordine publică și aplică legile locale.
  • România: Poliţia Locală - Poliţia Locală se ocupă de menținerea ordinii publice și gestionarea traficului.
  • Germania: Stadtpolizei, Kommunalpolizei, Polizeibehörde - Poliția Orașului supraveghează ordine publică și colaborează cu Poliția Federală.
  • Ungaria: Önkormányzati Rendészet, Városőrség - Agenție de aplicare a legii locale se ocupă de ordine publică și colaborare cu autoritățile naționale.
  • Lituania: Viešosios tvarkos skyrius - Divizia de ordine publică asigură ordine publică și gestionează incidentele locale.
  • Polonia: Straż miejska, Straż gminna - Garda municipală, Garda de oraș menține ordinea publică și previne infracțiunile.
  • Slovenia: Občinsko Redarstvo - Poliția Comunală supraveghează ordinea publică și aplică reglementările locale.
  • Ţările de Jos: Handhaving, Toezicht, Stadswacht, BOA - Executarea municipală  responsabilă de menținerea ordinii și gestionarea traficului.

Poliția locală în Franța

De exemplu, în Franța, sistemul național de ordine și siguranță publică este structurat în trei categorii principale de forțe:

  1. Poliția Națională (Police Nationale Française) - Acoperă întregul teritoriu al Republicii Franceze.
  2. Jandarmeria Națională (Gendarmerie Nationale) - De asemenea, competentă pe întreg teritoriul, dar cu o prezență mai accentuată în zonele rurale.
  3. Poliția Municipală (Police Municipales) - Acționează la nivelul comunelor și se ocupă de problemele specifice ale acestora.

Codul de securitate internă stabilește principiile organizării securității interne și detaliază rolul și misiunile fiecărei categorii de forțe. Prefectul, ca reprezentant al statului, are un rol esențial în coordonarea acestor forțe, având responsabilitatea de a conduce acțiunile poliției naționale și ale jandarmeriei în ceea ce privește ordinele publice.

Primarii au, de asemenea, atribuții importante în gestionarea poliției locale. Conform Codului de procedură penală, primarii sunt ofițeri de poliție judiciară și au responsabilități în domeniul ordinii publice, circulației, urbanismului și protecției mediului. Aceștia acționează sub controlul prefectului, garantând respectarea legilor statului.

Poliția municipală este sub autoritatea Ministerului de Interne, care poate verifica organizarea și funcționarea acestor servicii prin inspecții generale de stat, cunoscute sub numele de Inspecția Generală a Poliției Naționale (IGPN), adesea denumită „poliția polițiilor”.

Cadrul Normativ al Poliției Locale în Spania

Constituția Regatului Spaniei prevede, în articolul 148, dreptul regiunilor autonome de a gestiona competențele legate de poliția locală, conform legislației organice. De asemenea, articolul 104 definește misiunea forțelor de poliție la nivel național, care este de a proteja exercitarea liberă a drepturilor și libertăților și de a garanta securitatea cetățenilor.

Poliția locală, cunoscută sub denumirile de "Policía Local", "Guardia Urbana" sau "Policía Municipal", face parte din structurile de securitate ale statului, alături de Poliția Națională și Garda Civilă. Având în vedere complexitatea domeniului siguranței publice și interacțiunile între diversele forțe de securitate, s-a decis adoptarea unei legislații unificate care să clarifice funcțiile și responsabilitățile acestor structuri.

Pentru a evita duplicarea funcțiilor între diferitele grupuri de poliție care acționează pe același teritoriu, au fost stabilite principii și criterii comune de acțiune prin Legea organică nr. 2/1986 privind forțele și corpurile de securitate, adoptată pe 13 martie 1986. Conform articolului 2 al acestei legi, forțele de securitate includ atât structurile naționale, cât și cele regionale și locale, asigurând astfel o coordonare eficientă în domeniul siguranței publice.

Legislația italiană definește patru forțe naționale de poliție:

  1. Carabinierii (Arma dei Carabinieri) - o forță cu statut militar, subordonată Ministerului Apărării.
  2. Garda de Finanțe (Guardia di Finanza) - o altă forță militară, direct subordonată ministrului economiei și finanțelor.
  3. Poliția de Stat (Polizia di Stato) - o structură civilă, coordonată de Departamentul de Securitate Publică din Ministerul de Interne, care a evoluat din fostul Corp al Agenților de Securitate Publică.
  4. Poliția Penitenciară (Polizia Penitenziaria) - o forță civilă aflată sub autoritatea Ministerului Justiției.

Constituția italiană face referire la poliția locală, reglementată prin Legea-cadru nr. 65 din 7 martie 1986 și Decretul nr. 112 din 31 martie 1998, care transferă funcții administrative și obligații de stat către regiuni și autorități locale.

Conform Legii-cadru, municipalitățile au responsabilitatea de a îndeplini funcția de poliție locală și pot organiza un serviciu de poliție municipală. Acest serviciu poate fi gestionat sub forme de asociere, conform legislației statului. Este important de menționat că funcția de poliție locală include toate activitățile desfășurate de administrație în virtutea autorității sale, în timp ce serviciul de poliție municipală se referă la activitățile organizatorice și tehnice efectuate de entități publice sau private, având ca scop realizarea unui efect sau a unei realități tangibile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite