MAE, despre acuzațiile la adresa Agenției ONU pentru refugiați: „Suntem extrem de îngrijorați”. Cu cât contribuie România

0
Publicat:

Ministerul de Externe a transmis că este îngrijorat cu privire la acuzațiile de implicare a 12 angajaţi ai Agenției ONU pentru refugiați în atacurile Hamas din 7 octombrie, din Israel. Totuși, Guvernul menține finanţarea, contribuția voluntară de 200.000 de euro.

MAE a a transmis cea mai recentă Hotărâre de Guvern privind plata contribuțiilor Foto: Arhivă
MAE a a transmis cea mai recentă Hotărâre de Guvern privind plata contribuțiilor Foto: Arhivă

Suntem extrem de îngrijoraţi de acuzaţiile grave de implicare a personalului UNRWA în atacul terorist din 7 octombrie împotriva Israelului. Acestea impun o anchetă rapidă şi amănunţită. Salutăm angajamentul secretarului general pentru o acţiune categorică. Vom urmări îndeaproape evoluţiile şi vom acţiona în consecinţă”,  a transmis MAE într-o postare pe X.

Drept răspuns la solicitările presei, instituția a transmis duminică cea mai recentă Hotărâre de Guvern privind plata contribuțiilor financiare voluntare anunțate de România în cadrul Conferinței Bruxelles VII și în cadrul Conferinței anuale a Donatorilor internaționali UNRWA:

„În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta Hotărâre:

Art. 1 - Se aprobă plata contribuției financiare voluntare anunțate de România în cadrul Conferinței Bruxelles VII, reprezentând suma de 200.000 EUR.

Art. 2 - Se aprobă plata unei părți a contribuției financiare voluntare anunțate de România în cadrul Conferinței anuale a Donatorilor internaționali pentru UNRWA, reprezentând suma de 200.000 EUR.

Art. 3 - Contravaloarea în lei a contribuţiei financiare voluntare prevăzute la art.1 se suportă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pentru anul 2023, capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 55 "Alte transferuri".

Art. 4 - Echivalentul în lei al contribuţiei financiare voluntare prevăzute la art. 1 se va calcula pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României, valabil la data efectuării plății”.”

Opt ţări au suspendat finanţările

Reamintim că, vineri, UNRWA a anunţat deschiderea unei anchete în cazul mai multor angajaţi suspectaţi de implicare în atacurile din 7 octombrie din Israel comise de Hamas şi că că a întrerupt colaborarea cu aceştia. 

Israelul, care speră să "oprească" toate activităţile agenţiei, a afirmat că doreşte să se asigure că UNRWA "nu va face parte" din soluţia de pe teritoriul palestinian după războiul dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană. Pentru Autoritatea Palestiniană, UNRWA are nevoie de "sprijin maxim", şi "nu ca sprijinul şi asistenţa să îi fie întrerupte".

După anunțul Statelor Unite de încetare temporară a oricărei contribuţii financiare viitoare către UNRWA, Canada, Australia, Italia, Regatul Unit, Finlanda, Ţările de Jos şi Germania i-au urmat exemplul, Elveţia, pe de altă parte, aşteaptă să aibă mai multe informaţii înainte de a lua o decizie cu privire la ajutorul acordat UNRWA.

Agenţia a anunţat că a renunţat la mai mulţi angajaţi, în total 12, potrivit statelor Unite.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, Matthew Miller, afirmase într-un comunicat că 12 suspecţi din cadrul UNRWA ar putea avea legături cu atacul organizaţiei islamiste Hamas împotriva Israelului.

Şeful agenţiei, Philippe Lazzarini, a apreciat sâmbătă aceste suspendări de fonduri drept "şocante", având în vedere măsurile deja luate şi faptul că "2 milioane de persoane depind de acestea pentru simpla lor supravieţuire".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite