Liviu Dragnea: Nici nu mai contează dacă Zgonea demisionează. Pentru tot partidul, el este descalificat. Mi s-a părut deplasat ca Iohannis să-mi ceară demisia
0Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit duminică seară, la Antena 3, despre scandalul din PSD, condamnarea sa la doi ani de închisoare, dar şi despre evoluţia partidului pe care îl conduce.
„La ora 20.00 voi fi la «Punctul de întâlnire», emisiunea lui Radu Tudor de la Antena 3. Voi spune şi lucruri pe care le-am mai spus, dar şi lucruri pe care nu le-am mai spus!“, a anunţat Dragnea cu doar câteva ore înainte de interviu.
Rămâi pe adevarul.ro pentru principalele declaraţii:
Despre poziţia politică după condamnarea la doi ani de închisoare:
Am simţit ceea ce am simţit şi la prima instanţă. Sigur, mult mai acut. Un sentiment de profundă nedreptate. S-a comentat mult în ultimele zile. Oamenii şi-au spus punctele de vedere. Cred că principala cauză pentru aceste reacţii a fost teama pentru posibile derapaje serioase. Vin campaniile electorale şi oamenii întreabă:ce avem voie să facem? Prima instanţă m-a condamnat pentru două lucruri: pentru o adresă trimisă din sediul campaniei într-o zi în care eu nu am fost acolo, iar asta am spus-o sub jurământ. În plus, eu am anulat a doua zi acea adresă.. A doua cauză: pentru ceva ce nu a fost în rechizitoriu. Afli la câteva luni după motivarea sentineţei că ai fost acuzat de ceva de ce nu te puteai apăra. E vorba de acele sms-uri trimise din secţiile de vot. Aceste două au făcut să se tragă concluzia că prezenţa la vot a fost un folos patrimonial necuvenit pentru PSD. La referendum în 2012 nu au candidat partidele, a fost o confruntare între poporul român şi Traian Băsescu.
Despre faptul că Valeriu Zgonea i-a cerut demisia:
Demisia mi-am cerut-o chiar eu. Ca om, după atâţia ani de frustrare nestrigată, sigur că tentaţia e să te duci, să te retragi. Pe de altă parte e şi o responsabilitate. E vorba de o organizaţie mare, solidă. Dacă eu vineri aş fi anunţat colegii mei că aici, acum, îmi dau demisia, începea o luptă pentru partid care dura foarte mult şi avea efecte devastatoare. Făceam un cadou electoral adversarilor politici, inclusiv lui Klaus Iohannis.
Oamenii din teritoriu mi-au zis că nu trebuie să părăsesc această poziţie pentru că mi-aş bate joc de munca lor. Miercuri o să facem un Comitetul Executiv Naţional pentru a ne întâlni şi a face o analiză rece. Obligaţia mea e să conduc la câştig acest partid în alegeri.
Eu nu înţeleg cum am putut primi o asemenea condamnare, pentru dreptul la vot. Dreptul la vot e unul din drepturile pe care ni le-am făcut cadou la Revoluţie. Consider că a fost un dosar politic pentru că are numai aprecieri politice în toate fazele de cercetare penală. Avocatul meu a fost Marian Nazat. Am fost colegi din clasa a 9-a. E un coleg foarte bine pregătit.
Din nou despre demisia cerută de Valeriu Zgonea:
Nu (n.r. nu mi-a cerut demisia). Vineri, Vali Zgonea a cerut să nu luăm o decizie, să mai amânăm. A generat discuţii împotriva lui destul de puternice. Oamenii au înţeles că are alte gânduri. Vali Zgonea a început să fie perceput ca omul care nu are aceeaşi agendă cu cea a partidului. În primul rând, eu nu am avut puncte de vedere faţă de un coleg pe care să le exprim public. Am avut gânduri, dar în BPN.
Acolo nu a fost o discuţie despre cât de mult sunt eu iubit, ci o reacţie raţională. Toată lumea vrea ca partidul să fie condus până la locale, cel puţin. (...) Ca partid, am crescut în ultimele luni. În acest momenti sunt nişte ciondăneli pe Facebook între Vali şi Codrin Ştefănescu, ceva la categoria mică. Dar gândiţi-vă că dacă ar fi rămas liberă funcţia de preşedinte, ar fi ieşit un scandal monstru.
Despre plecarea lui Zgonea:
Vom vedea. Nici nu mai contează dacă Zgonea îşi dă demisia. Pentru tot partidul, el este descalificat. Eu, totuşi, îi rog pe colegii care au răspuns în urma acestei postări, să încerce să se abţină. E mai bine să discutăm în interior. E Săptămâna Mare şi mai bine să discutăm în Comitetul Executiv Naţional.
Despre Iohannis:
Am avut o dezamăgire faţă de solicitarea preşedintelui Iohannis prin care mi-a cerut demisia. M-a sunat. Nu e prima oară când mă sună. Noi am comunicat de mai multe ori. Vineri, cred că pe la ora 7 PM m-a sunat. Recunosc, eram şi la volan. Am oprit maşina şi am vorbit. Asta mi-a spus: «Îi pare rău în plan personal, dar crede că eu având această poziţie aş afecta poziţia României».
Un partid e o organizaţie, o structură, care dincolo de doctrină are interese legitime. Au şi nişte drepturi politice partidele. Mi s-a părut deplasat ca preşedintele României să ceară demisia unui preşedinte de partid (...) Domnul preşedinte nu are dreptul să se amestece în politica internă a unui partid.
Nu ştiu dacă mai are rost o comunicare între noi de acum înainte. Nu cred că are rost. Eu, în ultimele luni, am stat cu mâinile întinse către preşedinte, Guvern şi chiar către PNL. Am dorit să lucrăm împreună la un proiect de dezvoltare pentru ţară. Din păcate, e un an pierdut de România.
Despre plecarea sa după parlamentare:
Am zis că după locale vom avea o discuţie serioasă în ceea ce priveşte oportunitatea rămânerii mele în funcţie. Dar, repet. Vineri era emoţia uriaşă. Dacă îmi anunţam retragerea PSD-ul putea ajunge la locale la 20%.
Cine e ofiţerul acoperit din PSD?
Era să mă înnec. Am citit şi eu ce a zis Victor. Eu cred că Georgian Pop şi alţi colegi din comisiile de control să-i cheme acolo pe toţi care au informaţii. Acestea sunt afirmaţii destul de grave. Acestea trebuie să fie documentate, verificate.
După ce am văzut declaraţie lui Victor m-am tot gândit. Nu ştiu dacă sunt. Pot fi membri, nu doar în PSD, care au relaţionat instituţional cu serviciile. De aici până a spune că cineva e ofiţer acoperit e cale lună. Nu contează dacă e Vali Zgonea sau Mihai Tudose. Nu cred că Mihai Tudose e. Asta e părerea mea.
Dacă s-a despărţit de soţia sa:
Da, după prima sentinţă. Dar am rămas în continuarea într-o relaţie corectă. Ea nu a mai rezistat. După atâţia ani de zile, după atâtea atacuri.
Despre Traian Băsescu şi problemele acestuia cu Justiţia
Eu îi doresc sănătate, să poată primească tot ce i se cuvine.