Iohannis, în cadrul Summitului pentru climă: Impactul schimbărilor climatice nu are graniţe. Să ne unim forţele în a proteja mediul. Nu avem timp de pierdut! VIDEO
0Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs în cadrul conferinţei ONU pentru climă, unde a subliniat că România sprijnă eforturile UE în domeniul schimbărilor climatice şi se angajează să contribuie la reducerea emisiilor din Uniune cu 55% până în 2030. Şeful statului a precizat că nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă în procesul de tranziţie ecologică.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că schimbările climatice reprezintă „o provocare extraordinară”, în abordarea căreia trebuie să „dăm dovadă de ambiţie”.
„Din 1989 până în 2019, emisiile de gaze cu efect de seră ale României au scăzut cu 64%. Avem una dintre cele mai scăzute rate de emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Între 1990 şi 2019, România şi-a redus şi intensitatea emisiilor de CO2 pe unitatea de PIB cu 77%, o rată mai mare decât dublul mediei globale.
Suntem angajaţi să facem şi mai mult! Va fi o provocare să reducem în continuare emisiile, mai ales pe măsură ce ne apropiem de net zero. Îmi doresc să lucrăm împreună pentru a dezvolta, produce şi utiliza noi tehnologii verzi. Inovaţia este cheia. Printre alte iniţiative de la Glasgow, România se alătură Misiunii de Inovare în Agricultură pentru Climă (Agriculture Innovation Mission for Climate), propuse de Statele Unite ale Americii. În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă în procesul de tranziţie ecologică, că sunt create locuri de muncă şi că inegalităţile sociale sunt reduse”, a transmis preşedintele ţării, în cadrul conferinţei ONU pentru schimbările climatice, de la Glasgow, Scoţia.
Iohannis a mai subliniat că ţara noastră sprijină eforturile Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice. „România se angajează să contribuie la reducerea emisiilor UE cu 55% până în 2030. Am atins deja această rată de reducere la nivel naţional şi ne angajăm să reducem în continuare emisiile”, a explicat preşedintele.
„Nu există o soluţie magică împotriva schimbărilor climatice. Un set de măsuri interconectate ne poate ajuta să ne atingem obiectivele. Pentru aceasta, vom valorifica însăşi forţa naturii. România are o pondere ridicată a energiei regenerabile în mixul energetic, 40% din energia electrică produsă în România provenind din surse regenerabile. Ne angajăm să creştem acest procent în viitor”, a mai spus Iohannis.
Preşedintele Româiei a mai declarat că ţara noastră va lupta împotriva schimbărilor climatice cu soluţii bazate pe natură, folosind 57.000 de hectare de păduri noi prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a capta carbonul şi a combate deşertificarea. De altfel, şeful statului pune accentul pe educaţie, drept „cheia pentru un comportament prietenos cu mediul”.
„Trebuie să promovăm educaţia şi cercetarea privind schimbările climatice. Începând cu 2023, România va găzdui un centru inovator al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, care va ajuta sistemele agricole din Europa să răspundă mai bine la provocările climatice. Impactul schimbărilor climatice nu are graniţe naţionale. Vă invit să ne unim forţele în a proteja mediul, asigurându-ne că lăsăm generaţiilor viitoare o planetă mai verde şi mai sigură! Nu avem timp de pierdut! Trebuie să acţionăm acum!”, a conchis şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni şi marţi, la Summitul liderilor mondiali în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), care a avut loc la Glasgow. În cadrul Conferinţei ONU, şeful statului s-a întâlnit cu mai mulţi lideri ai lumii, printre care Joe Biden, preşedintele Statelor Unite, şi prinţul Charles.