Fiica Elenei Lasconi, prezentă la un protest pro-Venezuela. „Trump, jos labele”
0Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, a participat joi seară la un protest organizat în București în sprijinul Venezuelei, după capturarea președintelui Nicolas Maduro de către autoritățile americane. La manifestație au fost prezenți aproximativ 20 de membri și simpatizanți ai Partidului Socialist Român (PSR), formațiune politică la care tânăra s-a înscris recent.

Protestul a fost anunțat public pe Facebook de PSR, partid care a criticat dur politica externă a Statelor Unite. În mesajul de mobilizare, organizatorii i-au chemat pe „cetățenii revoltați de acțiunile Statelor Unite ale Americii, pe muncitori și pe toți oamenii conștienți” să participe la demonstrația împotriva a ceea ce au numit „agresiunea imperialistă îndreptată împotriva Venezuelei”.
La protest, Oana Lasconi a fost surprinsă purtând o pancartă cu mesajul: „Trump, jos labele de pe Venezuela”.

La finalul lunii decembrie, fiica Elenei Lasconi a atras atenția opiniei publice prin schimbarea radicală a poziționării sale politice. În vârstă de 32 de ani, Oana Lasconi a locuit până recent în Paris, unde a fost implicată în acțiuni civice și a susținut public drepturile comunității LGBTQ. Ulterior, aceasta și-a exprimat deschis simpatia față de ideologia comunistă, participând în Franța la manifestații organizate de grupări nostalgice față de fosta Uniune Sovietică.
După revenirea în România, Oana Lasconi și-a anunțat afilierea la Partidul Socialist Român, publicând pe rețelele sociale fotografia carnetului său de membru. PSR se declară continuator al Partidului Comunist Român, este condus de Constantin Rotaru, iar sigla partidului reproduce fosta stemă a PCR.

În ultimele luni, Oana Lasconi a publicat și mesaje cu poziții radicale pe teme de politică internațională. Într-un clip distribuit pe rețelele sociale, aceasta a comentat conflictul din Gaza, exprimându-și opinii controversate legate de gruparea Hamas și de situația din regiune. Declarațiile sale au generat reacții puternice în spațiul public.
Până în prezent, Elena Lasconi nu a comentat public pozițiile politice sau acțiunile fiicei sale.























































