Eurobarometru. Corupţia, considerată drept larg răspândită de 72% dintre români. Sistemul de sănătate, cel mai problematic privind darea de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şpaga e o problemă atât în România, cât şi în alte state ale UE FOTO Shutterstock
Şpaga e o problemă atât în România, cât şi în alte state ale UE FOTO Shutterstock

Comisia Europeană a publicat, miercuri, cel mai recent sondaj Eurobarometru special privind corupţia, care enumeră percepţiile şi experienţele cetăţenilor în legătură cu aceasta. 72% dintre români cred că corupţia este larg răspândită în România, iar zona cea mai problematică este sănătatea, urmată de comportamentul politicienilor şi cel al partidelor politice.

72% dintre români cred că corupţia este larg răspândită în România, în timp ce media europeană este de 68%. Românii consideră în cea mai mare proporţie că a da şi a lua mită sunt obiceiuri răspândite mai ales în sistemul de sănătate (50%), în timp ce media europeană este de 29%.

Următoarele domenii sau categorii predispuse la luare/dare de mită şi abuz de putere sunt considerate politicienii (44%, în timp ce la nivelul este de 55%) şi partidele politice (41%, în timp ce media UE e de 58%).

Coruptie - eurobarometru 2022

Românii consideră, în proporţie mai mare (78%) decât media europeană (74%), că există corupţie în instituţiile publice naţionale şi locale, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 24%.

Cadouri - eurobarometru

„UE rămâne una dintre regiunile cele mai puţin corupte din lume. Din iulie 2021, multe state membre au adoptat strategii anticorupţie noi sau revizuite sau sunt în curs de revizuire a strategiilor existente. Mai multe state membre şi-au aliniat cadrele existente la standardele internaţionale anticorupţie şi la legislaţia UE. Majoritatea statelor membre dispun de o legislaţie extinsă care oferă sistemului de justiţie penală instrumentele necesare pentru combaterea corupţiei. Multe state membre au luat măsuri pentru a spori capacitatea autorităţilor de urmărire penală responsabile de combaterea corupţiei prin măsuri precum resurse suplimentare sau formare suplimentară„, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite