Degringoladă în tabăra suveraniștilor: începe lupta pentru racolarea parlamentarilor demisionari
0Finalul alegerilor prezidențiale aduce plecări în bloc în grupurile din Parlament, dar și anunțuri privind lansarea unor noi formațiuni. Astfel, senatorii și deputații devin ținta celor care așteaptă pe margine să strângă în jurul lor o echipă cu care să poată negocia în continuare cu partidele mari. Traseismul politic a devenit de-a lungul anilor un obicei printre parlamentari.

Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, ajunge în prim-plan în contextul unor plecări în bloc a parlamentarilor. Nu mai puțini de 11 membri ai grupurilor de la Senat și de la Camera Deputaților și-au anunțat plecarea într-o singură zi. După demisiile și excluderile anterioare, presărate cu scandaluri, POT rămâne fără grup la Senat, unde mai are 2 oameni, și cu doar 14 membri la Camera Deputaților. Partidul a intrat în Parlament cu 24 de deputați și 7 senatori, adică minimul necesar pentru formarea unui grup.
Unul dintre foștii membri au plecat la PNL. Este vorba despre deputatul Andrei-Ionuț Teslariu. Chestionat de jurnaliști pe tema traseismului, Ilie Bolojan, care ar urma să revină în postul de președinte interimar al liberalilor, a declarat că este un adept al consecvenței, însă nu vede atribuirea unor etichete cu ochi buni. „Trebuie analizat caz cu caz”, a susținut Ilie Bolojan.
Partidele suveraniste aveau până acum aproximativ 30% din mandate. De la începutul sesiunii parlamentare SOS, partidul condus de Diana Șoșoacă, a pierdut 5 deputați și 2 senatori.
AUR își ferecă ușile
Claudiu Târziu, fost cofondator și copreședinte al AUR, a anunțat că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mișcare politică, numită „Acțiunea Conservatoare”, iar printre fondatori mai sunt nume importante din AUR.
Pe lista fondatorilor anunțată de Târziu este și Antonio Andrusceac, fost lider al deputaților AUR și fost membru fondator al USR, care l-a acuzat pe George Simion că a pus pe liste oameni PSD pentru a primi voturi la prezidențiale din partea social-democraților. Mai este și Dimitrie Sturdza, ales europarlamentar în 2024 pe listele AUR. Un alt deputat care a părăsit AUR este Alecu Robert. Lista este completată de Paul Apostol, Valentin Florea, Cătălin Nițescu, Liliana Ruxandu-Știube și Adela-Ioana Târziu-Grăjdeanu, soția lui Târziu și fost membru AUR. Potrivit informațiilor „Adevărul”, noua formațiune are în continuare ușile deschise pentru membri din AUR.
În aceeași zi cu plecările anunțate din POT, dar și cu anunțul înființării noii construcții politice de către Târziu, Consiliul Național de Conducere al partidul AUR, în frunte cu George Simion, a transmis într-un comunicat de presă că își reafirmă, în unanimitate, angajamentele esențiale care definesc lupta politică a formațiunii, dar și în privința susținerii lui Călin Georgescu:
„Rămânem uniți și luptăm în continuare pentru dreptate și adevăr! (…) Niciun parlamentar sau lider de filială AUR nu va părăsi rândurile luptei pentru poporul român. Suntem uniți, determinați și neînfricați în fața oricăror presiuni sau tentative de destabilizare. Ne exprimăm regretul profund față de unii „geambași de suflete”, care, în dispreț față de voința cetățenilor, încearcă să cumpere parlamentari la bucată și să tranzacționeze demnitatea poporului român. Astfel de practici sunt dovada disperării și a corupției morale care sufocă vechiul sistem politic”.
Și George Becali, plecat recent din AUR, a anunțat formarea unui partid conservator, Alianța Creștin Ortodoxă, unde l-a invitat și pe Claudiu Târziu.
Amenințările PSD
Și PSD, cel mai mare partid din Parlament, se confruntă cu astfel de amenințări. Ele vin de la fostul premier și șef PSD, Victor Ponta, care a declarat că membrii PSD sunt bineveniți în noua sa construcție politică. El a fost exclus pentru a doua oară din partid după anunțarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale 2025.
Victor Ponta a anunțat că întemeiază Platforma Politică „România pe Primul Loc”, în care ar urma să se reunească PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român şi alţi specialişti şi voluntari care s-au implicat în campania sa pentru alegerile prezidenţiale. În același timp, critică PSD de pe margine într-un moment de răscruce, în care partidul trebuie să decidă dacă va rămâne la guvernare sau nu și rămâne cu un președinte interimar, Sorin Grindeanu.
„Sorin Grindeanu a fost în conducerea PSD care a prăbușit partidul (...) Era mult mai bun Marcel Ciolacu”- Victor Ponta, fost premier și șef PSD
El a lansat mai multe atacuri la adresa foștilor colegi. „Din PSD, în afară de primarul de la Buzău (n. r. – Constantin Toma), ceilalți au rămas de la Dragnea (n. r. - Liviu Dragnea, fost șef PSD) cu ideea <<așa este, dar nu spunem public>>. În modul ăsta nu salvezi o colaborare”, a susținut Ponta într-un interviu Digi24. În același timp, a lansat săgeți și la adresa noului șef interimar: „El a fost în conducerea PSD care a prăbușit partidul (...) Era mult mai bun Marcel Ciolacu”.
De Sorin Grindeanu a legat și o acuzație cu privire la voturile care ar fi mers în alegerile prezidențiale George Simion. Potrivit acestuia, către candidatul AUR ar fi mers „ce au putut să adune Sorin Grindeanu și Hubert Thuma”. În replica, Sorin Grindeanu a susținut joi, într-o conferință de presă, că atunci „cand ai așa un brand de tradător, e greu să mai vii și să mai ai discuții cu cineva legat de PSD”.
Traseismul, un obicei în Parlament
Conflictele interne ale formațiunilor parlamentare, care uneori au dus la adevărate scindări, i-au determinat pe 40 de deputați și senatori să părăsească partidul pe listele căruia au fost aleși după doar un an și jumătate de mandat în fosta legislatură parlamentară. Mai mulți decât în mandatul precedent, adică de-a lungul a opt sesiuni legislative, când au fost 39 de aleși care și-au părăsit partidul.
Legislatura dintre anii 2012-2016 a adus o situație mai specială. Atunci au fost înregistrate cele mai marcante mișcări la nivelul partidelor. PDL a fuzionat cu PNL, iar PP-DD a fuzionat cu UNPR, în contextul unor plecări în lanț din partid. Mai apoi, noua formă a partidului a fuzionat de asemenea cu PMP.