Declarație comună a guvernelor României și Spaniei pentru consolidarea relației bilaterale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul României și cel al Spaniei, întrunite în ședință în Regatul Spaniei, au adoptat o declarație pentru consolidarea relației dintre cele două state.

Guvernele României și Spaniei au adoptat o declarație comună FOTO Arhivă
Guvernele României și Spaniei au adoptat o declarație comună FOTO Arhivă

Potrivit declarației adoptate de cele două guverne, „România și Spania sunt state prietene și aliate în Europa, în spațiul  euroatlantic și pe scena internațională, și care au construit o excepțională relație de încredere, bazată pe legăturile interumane între cele două națiuni”, arată documentul care constată momentul important al ședinței comune.

Grup de lucru pentru acordarea dublei cetățenii românilor din Spania 

Prin urmare, cele două țări sunt de acord să înființeze un grup de lucru în vederea analizării soluțiilor pentru acordarea dublei cetățenii membrilor comunității române din Spania”, mai arată documentul adoptat de cele două guverne. 

De asemenea, cele două state încurajează dezvoltarea relației, „în special în sectoare cheie pentru ambele țări, cum ar fi energia din surse regenerabile, infrastructura de transport, industria auto, alte industrii prelucrătoare, tehnologia informației și comunicații, cercetare și dezvoltare, agricultură, digitalizare și turism”, promițând cooperare și dezvoltare a dialogului politic, „prin intermediul consultărilor periodice și cooperarea la diverse niveluri, cu privire la probleme de interes comun din domeniul afacerilor externe”.

Susținerea aderării României la OCDE

De asemenea, sursa citată a mai arătat că, în cadrul aderării României la OCDE, „ambele guverne vor face schimb de opinii, vor împărtăși experiențe și vor identifica eventualele programe de colaborare pentru a sprijini parcursul României” și subliniază colaborarea solidă în cadrul NATO.  

„În domeniul situațiilor de urgență și al protecției civile, România și Spania au stabilit să creeze un cadru pentru schimbul de informații și expertiză, cu scopul de a stimula cooperarea în gestionarea urgențelor”, Guvernul româniei urmând să trimită un magistrat de legătură în Spania. 

Documentul prevede și colaborarea în domenii precum cel al muncii și protecției sociale, cel medical și cel al educației. „În mod specific, cele două țări evidențiază impulsionarea și revizuirea cadrului legal privind specializările bilingve hispano-române din școlile din România, precum și consolidarea programelor de limbă, cultură și civilizație română în școlile din Spania”, mai arată sursa citată.

Președinția spaniolă a Consiliului UE și susținerea extinderii UE

În ceea ce privește viitoarea Președinție Spaniolă a Consiliului Uniunii Europene, „cele două țări se angajează să sprijine în mod activ politica de extindere a Uniunii Europene, pe baza îndeplinirii criteriilor de aderare stabilite și să promoveze cooperarea regională, ca o contribuție valoroasă la securitatea europeană. Acestea sprijină perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, precum și parcursul european al statelor candidate din vecinătatea estică, Ucraina și Republica Moldova”.

Cele două state au reafirmat totodată „sprijinul deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

Cele două țări vor coopera la nivelul UE pentru a asigura sprijinul multidimensional corespunzător pentru Republica Moldova, stat candidat la aderarea la UE, astfel încât să poată face față consecințelor crizei de securitate din regiune, inclusiv crizei energetice”, mai arată sursa citată. 

Apel pentru încetarea atacurilor Rusiei

Cele două Guverne au lansat și un apel la adresa Rusiei pentru a dispune „imediat încetarea atacurilor, care afectează, în principal, populația civilă și infrastructura vitală din Ucraina”.

Statele au solicitat astfel, „retragerea completă, imediată și necondiționată a personalului armatei ruse și a altor forțe ruse de pe teritoriul Ucrainei în granițele acesteia recunoscute la nivel internațional”.

Măsuri pentru criza energetică 

Statele au mai subliniat și că „este necesară adoptarea rapidă de măsuri pentru a face față crizei energetice, agravate de acțiunile Rusiei, și pentru a proteja gospodăriile și mediul de afaceri”. 

Ambele țări sunt de acord că accelerarea tranziției la energia verde, prin implementarea energiei din surse regenerabile, electrificare eficiență energetică, este cea mai bună soluție pentru a asigura o sursă sigură, rentabilă și durabilă de energie în întreaga Uniune Europeană”, mai arată sursa citată, argumentând că „este imperios necesar să avanseze în procesul de integrare a pieței europene de energie prin creşterea interconectivității și angrenarea unor vectori noi de energie, precum hidrogenul regenerabil și stocarea energiei”

Salariu minim unic în UE

De asemenea, potrivit sursei citate, „România și Spania sprijină crearea de mecanisme având ca scop stabilirea unor salarii și venituri minime echitabile în toate statele membre, așa cum se prevede în Carta Socială Europeană” și subliniază necesitatea unui grad de flexibilitate în ceea ce privește calendarul convenit pentru realizarea investițiilor din PNRR, cele două țări atrăgând atenția și asupra schimbărilor climatice. 

De asemenea, România și Spania au semnat următoarele memorandumuri. 

„Memorandum de Înțelegere privind cooperarea între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Muncii și Economiei Sociale din Regatul Spaniei

Memorandum de Înțelegere între Ministerul Afacerilor Externe din România și Ministerul Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării din Regatul Spaniei privind Consultările Politice

Memorandum de Cooperare între Institutul Diplomatic Român – Ministerul Afacerilor Externe al României și Școala Diplomatică de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării al Regatului Spaniei privind cooperarea în domeniul formării diplomaților

Memorandum de Înțelegere în domeniul cooperării culturale dintre Ministerul Culturii al României și Ministerul Culturii și Sportului al Regatului Spaniei

Memorandum de Înțelegere în domeniul protecției civile între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul de Interne din Regatul Spaniei

Memorandum de Înțelegere privind cooperarea dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și Ministerul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației din Regatul Spaniei în domeniul agriculturii și al dezvoltării rurale

Memorandum de Înțelegere în domeniul sănătății între Ministerul Sănătății din România și Ministerul Sănătății din Regatul Spaniei”, mai arată sursa citată. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite