Coaliția se eschivează pe tema eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor

0
Publicat:

Lipsa pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor din noua reformă e un subiect pe care liderii Coaliției evită să se pronunțe, fiind invocată așteptarea formei finale. Mai mult, noul proiect prezintă din start mai multe hibe.

Ministerul Muncii a trimis proiectul spre avizare FOTO Mediafax
Ministerul Muncii a trimis proiectul spre avizare FOTO Mediafax

Proiectul de lege trimis de ministrul Marius Budăi la CSM și alte ministere pentru avizare, pe subiectul pensiilor speciale, pare să-i fi prins pe picior greșit pe liderii Puterii, în condițiile în care susțin că nimeni nu știe mai nimic despre reformă și nici nu-și pot explica de ce nu sunt acolo și veniturilor foștilor parlamentari.

Întrebat dacă Puterea va veni cu o inițiativă diferită pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar și aleșilor locali, Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, a precizat că nu poate da un răspuns, pentru că nu a văzut încă proiectul Ministerului Muncii.

Îndemn la calm

Tot de la PSD, subiectul a fost evitat de Robert Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului. „Nu am avut o discuție în aceste zile să vedem o abordare. Nu sunt în conducerea partidului. Deocamdată avem în presă ceva care circulă. Nu știm nimic clar. După ce vedem ce anume trece de Guvern, vom discuta. Până atunci, discuția e una pur ipotetică. Să nu ne grăbim”, a punctat Cazanciuc pentru „Adevărul”.

La PNL, purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ionuț Stroe, a subliniat că nici el nu a apucat să vadă proiectul lui Budăi, dar susține că era normal să fie și pensiile speciale ale parlamentarilor acolo. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, arată cu degetul spre ministrul Muncii: „Nu a văzut nimeni proiectul acesta. Sunt curios și eu cum arată. Nu a vorbit cu nimeni (n.r. – ministrul). Domnul Budăi trebuia să vorbească cu cineva. A vorbit cu el însuși, probabil. Nu a prezentat în Coaliție proiectul, cum era firesc, de altfel”, a subliniat liderul liberal.

Prima soluție avansată

Singurul membru al Coaliției care s-a poziționat clar, fără a evita răspunsul, a fost senatorul Eugen Pîrvulescu, secretar al forului și președinte PNL Teleorman. Întrebat dacă PNL mai susține eliminarea sau supraimpozitarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, Pîrvulescu a precizat: „Cu siguranță, da. Supraimpozitarea știm că a fost neconstituțională, dar să vedem cum facem să rezolvăm situația acum”. De asemenea, și pe calea de urmat pentru viitor, Pîrvulescu a indicat atașarea unui amendament referitor la parlamentari la proiectul care va veni de la Guvern: „În mod normal, da. Ar trebui să atașăm la proiectul Guvernului. Acum să vedem ce spun și partenerii de guvernare”, a completat liderul PNL Teleorman.

Inclusiv reprezentanții UDMR au abordat situația ca și cum ar fi luați prin surprindere de proiect. Liderul deputaților Uniunii, Csoma Botond, a precizat că nu l-a citit și, prin urmare, nu se poate pronunța pe niciun aspect legat de pensiile speciale.

Inclusiv Ministerul Muncii, prin secretarul de stat Cristian Vasilcoiu, nu a văzut vreo problemă în lipsa pensiilor parlamentarilor din proiectul de modificare a legii. Iar Vasilcoiu a precizat pentru „Adevărul” că acestea nu sunt o problemă, pentru că niciunele nu sunt intrate în plată. Parțial fals, pentru că pensiile parlamentarilor sunt reintrate în plată din iunie, fiind 829 de beneficiari în prezent. Reforma pensiilor ar urma să treacă de Guvern săptămâna viitoare, după cum a anunțat ministrul Budăi.

Soluția, în prima sesiune

Potrivit informațiilor „Adevărul”, Coaliția ar urma să vină în primăvară cu un proiect de lege, cel mai probabil pe impozitare drastică a pensiilor foștilor parlamentari, însă în funcție de presiunea publică. Iar acest lucru s-ar întâmpla concomitent cu dezbaterile din Parlament pe proiectul elaborat de Ministerul Muncii.

În schimb, Coaliția nici nu concepe să treacă la eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, încă neintrate în plată, deși ele există în legislație din 2019. O eliminare a acestor venituri ar însemna intrarea în conflict cu baza partidului, chiar în pragul celor patru rânduri de alegeri din 2024, ceea ce niciuna dintre formațiunile Coaliției nu vrea. Mai degrabă, în Coaliție sunt calcule cum să poată da aceste venituri în anul electoral, după patru amânări la rând.

Hibele primei forme a proiectului

Proiectul de lege redactat de Ministerul Muncii pleacă din start cu un handicap, pentru că are prevederi cu potențial de neconstituționalitate, existente și în alte inițiative de eliminare a pensiilor speciale. În primul rând, e problema punerii în același proiect de lege a prevederilor care aduc schimbări la mai multe legi – șapte la număr. Însă nu numărul legilor care vor fi modificate e problema, ci faptul că unele au for decizional de adoptare Senatul, altele – Camera Deputaților. Pensiile speciale ale magistraților, personalului auxiliar din instanțe și parchete, ale celor de la Curtea de Conturi au ca for decizional Senatul. În schimb, pensiile personalului consular (ambasadori sau alți diplomați), personalul aeronautic civil, funcționarii publici parlamentari și cele militare sunt stabilite de Camera Deputaților.

A doua prevedere care ar putea să cadă la Curtea Constituțională e cea legată de încercarea recalculării pensiilor speciale ale magistraților, tocmai veniturile despre care se știa că nu pot fi afectate în sensul eliminării, supraimpozitării și așa mai departe. Două decizii ale Curții Constituționale arată că tocmai la veniturile magistraților trebuie o atenție deosebită, ceea ce și Guvernul Boc a făcut în 2010, când a reușit să elimine majoritatea pensiilor speciale.   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite