Ciolacu neagă că în Coaliţie s-a discutat vreun amendament privind modificarea Pilonului II de pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, potrivit Agerpres, că în Coaliție nu s-a discutat vreun amendament pentru modificarea pilonului II de pensii.

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că nu a discutat nici cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi nici cu actualul ministru al Finanţelor, Marcel Boloş, amendarea prin proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare a Pilonului II de pensii, potrivit Agerpres

Precizarea șefului Executivului român vine în contextul apariției unui amendament care desființa obligativitatea aderării la pilonul II de pensii. 

Deputatul liberal Florin Roman a făcut mai multe precizări, iar mendamentul ar fi fost introdus pe ultima sută de metri de către secretarul de stat al PSD Daniela Pescaru.

„Autorul acestui amendament este doamna Daniel Pescaru, secretar de stat de la Ministerul de Finanțe. (...) Acest lucru s-a mai discutat pe la colțuri, nimic asumat. Azi am fost vigilenți. Ne așteptam cu o asemenea supriză. (...) Nu știu dacă domnul Ciolacu știa, dar nici nu cred că era străin. Cert e că noi avem informația că autoarea acestui text e doamna secretara de stat. Noi o să avem o discuție cu ministrul de Finanțe (...) E o linie roșie pe care nu o acceptăm. Nu ne asumăm politic o asemenea chestiune. Decizia PNL e că nu se umblă la Pilonul 2 de pensii”, a afirmat Florin Roman.

Anterior, contactat de Adevărul, purtătorul de cuvânt și liderul senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, a negat faptul că partidul său ar avea vreo legătură cu amendamentul, în contextul în care liberalii acuzau că amendamentul ar proveni de la parlamentarii social-democrați. 

„Nu există acest amendament oficial iar documentul care a circulat nu este asumat de PSD”, a subliniat Romașcanu, într-un punct de vedere pentru „Adevărul”.

Ce prevede amendamentul 

Persoanele care până la data de 1 ianuarie 2024 au aderat la un fond de pensii pot opta individual, în scris, pentru a rămâne participant la fondul de pensii unde figurează în evidențe până cel târziu la data de 31 martie 2024”, prevede amendamentul

„La Pilonul I de pensii riscurile participanților la fondul de pensii administrate de Stat sunt mult diminuate ca urmare a faptului că toate plățile de contribuții efectuate de către beneficiari sunt garantate de stat iar prin facilitarea opțiunii de aderare a participanților la Pilonul I sau Pilonul II de pensii, participanții ar putea să își realizeze un management corespunzător atât din perspectiva managementului riscurilor cât și din perspectiva creșterii valorii plății activelor nete în situații de pensionare, invaliditate și deces. Astfel, se impune adoptarea de măsuri pentru modificarea Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în sensul eliminării obligativității de aderare la un fond de pensii”, e argumentul pentru eliminarea obligativității de aderare la un fond de pensii. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite