Bolojan dezvăluie haosul din energie: „Proiecte scoase la vânzare ca pe OLX”. Acuzații de complicități în eliberarea avizelor
0Premierul Ilie Bolojan a criticat joi, 30 aprilie, modul în care au fost gestionate autorizațiile de racordare în sectorul energetic, susținând că sistemul a ajuns să fie blocat de proiecte „scriptice”, fără acoperire reală în investiții sau capacitate de implementare.

Potrivit acestuia, autoritățile din România ar fi emis avize tehnice de racordare pentru proiecte energetice cu o putere cumulată de peste 80.000 MW, de aproape zece ori mai mult decât consumul maxim necesar al României în sezonul rece.
„Sistemele noastre guvernamentale au tolerat practic blocarea accesului în sistem prin eliberarea de autorizații doar pe hârtie, către companii care nu au angajați și nu dezvoltă efectiv proiectele”, a declarat Bolojan într-o intervenție la Rock FM.
Premierul a afirmat că o parte dintre companiile care au obținut avize nu au capacitate reală de implementare, iar unele dintre proiecte ar fi fost, ulterior, scoase la vânzare.
„Sistemele noastre guvernamentale au tolerat practic blocarea accesului furnizorilor în sistem. Cum au făcut asta? Nu anunţând că se blochează, ci eliberând autorizaţii de racordare scriptice doar, unor companii care nu au angajaţi. Unor companii care nu evoluează cu aceste proiecte, deci n-au de gând să le termine. Care doar le anunţă la vânzare au ajuns să le scoată la vânzare şi pe OLX, ca să ne dăm seama unde am ajuns”, a spus Bolojan.
Premierul Bolojan a susținut că, în prezent, sunt avize emise pentru aproximativ 80.000 MW, în timp ce Transelectrica mai are în analiză încă circa 30.000 MW.
„Avem producători serioși care au bani și garanții, dar nu primesc avize de racordare. În același timp, sistemul este încărcat de proiecte fictive”, a spus acesta.
De asemenea, șeful Guvernului a criticat și politica de investiții a Hidroelectrica.
„Dacă s-ar fi investit în baterii de stocare lângă hidrocentrale, prețurile ar fi putut fi cu 20–30% mai mici”, a afirmat premierul.
Bolojan a mai susținut că, în locul investițiilor, cei de la Hidroelectrica au acordat bonusuri de performanță semnificative conducerii companiei.
„Au preferat să ia bonusuri de performanţă în fiecare an pentru profiturile pentru care nu s-au zbătut de 150.000 - 180.000 de euro, pe lângă salariile mari pe care le au”, a mai spus Bolojan.






















































