A înnebunit ursul? La vânătoare, cu ochii închişi!

0
0
Imagine generică
Imagine generică

În ultimele luni au început să se remarce în România două curente foarte vocale: pro- şi anti- uciderea urşilor. Mai mult chiar, în toată presa din România, doar întâmplător după scadalul uciderii ursului Arthur, această dispută a căpătat forme care mai de care mai ciudate şi aberante.

În mai multe localităţi din Covasna şi Harghita au avut loc proteste „anti-urşi”, organizate de către consiliile locale din aceste judeţe, la care au participat câteva sute de persoane, care au cerut modificarea legislaţiei referitoare la recoltarea urşilor.

Mai exact, prin prisma ultimelor evenimente intens mediatizate, din ultima vreme, care au prezentat atacuri ale urşilor în mai multe zone din ţară, spiritele s-au încins, atât în rândul ecologiştilor, cât şi în rândul celor care consideră că singura soluţie pentru rezolvarea acestei probleme ar fi împuşcarea exemplarelor problematice.

Au înnebunit urşii!

Citind sutele de articole apărute în ultimele două luni avem clar senzatia ca au înnebunit urşii. Cert este, însă, că aceasta nu este o situaţie nouă. Urşii au atacat gospodăriile dintotdeauna, iar în unele oraşe aceştia fac parte din peisajul urban de zeci de ani. De ce pare că s-a acutizat această problemă tocmai acum? Şi de ce oare, deşi urşii îşi fac simţită prezenţa şi în alte judeţe, la fel de intens, tocmai din inima ţării se aud cele mai puternice ecouri?

De cele mai multe ori, în spatele unor mişcări/curente sociale stau interese pe care omul de rând, omul păţit, nu le poate cuprinde. Aşa se întâmplă, se pare, şi în cazul de faţă: lumea se arată scandalizată pe de-o parte de faptul că nu se iau măsuri mai drastice împotriva urşilor, iar pe de altă parte de ideea unor măsuri drastice, precum împuşcarea lor. De asemenea, legat de faptul că şi lupii fac ravagii an de an în gospodăriile oamenilor, cărora le atacă de la câinii aflaţi în lanţ până la animalele din coteţe nu se face atâta tevatură, întrucât exemplarele de lup nu sunt nici pe departe la fel de valoroase pentru un vânător precum cele de urs.

Din anul 2016, ursul, râsul şi lupul sunt considerate specii de vânat strict protejate, în România, însă anual Ministerul Mediului eliberează două derogări de la lege (primăvara şi toamna) pentru recoltarea (împuşcarea ca să nu se ascundem în spatele unor sintagme aparent benigne) exemplarelor de urs considerate periculoase. În restul anului, acestea sunt relocate în zone mai puţin populate, însă, costurile unei astfel de proceduri sunt semnificative şi trebuie suportate din bugetul de stat. În schimb, o autorizaţie de împuşcare a celui mai puţin valoros exemplar costă aproximativ 3000 de euro şi poate ajunge până la 20.000 de euro, pentru un exemplar cu punctaj mare.

Cine are de câştigat, cine are de pierdut?

Este uşor de înţeles, deci, de ce apar voci vehemente, la nivel înalt, care susţin că efectivele de urşi din România au ajuns la cote foarte mari şi că singura metodă de a le ţine sub control este împuşcarea lor, una dintre cele mai insistente dintre acestea fiind deja celebrul Arpad Sarkany, un apropiat al politicienilor din România şi din Ungaria. Este cunoscut faptul că acesta organizează, prin intermediul companiei sale – Abies Hunting, partide de vânătoare cu mize mari, la care participă adesea înalţi demnitari ungari, precum vicepremierul Semjen Zsolt.

Şi este suficientă o căutare superficială pe Internet ca să dăm de cei care au cel mai mult de câştigat de pe urma unor astfel de partide de vânătoare: aleşi locali şi parlamentari care au în mod direct sau indirect legături cu administratorii fondurilor de vânătoare. De altfel astfel de întâlniri sunt locul propice pentru discuţii la nivel înalt, departe de ochii electoratului. Cunoaştem din istoria recentă poveştile de vânătoare ale lui Nicolae Ceauşescu. Au fost îndelung mediatizate şi popularizate, dar „marii” vânători nu s-au terminat cu fostul dictator. În urmă cu câtiva ani regele Spaniei a fost pus în faţa uneia dintre cele mai acerbe campanii de presă după ce a fost „prins” la vânat în safari. Credeti ca nu avea aprobări din ţara cu pricina?

Revenind la urşii noştri, cei mai vehemenţi susţinători ai uciderii urşilor, şi nu în mod întâmplător, sunt de data aceasta membrii UDMR, partidul care conduce, prin Tanczos Barna, Ministerul Mediului. Nu demult, pe vremea unui alt ministru UDMR al mediului, Korodi Attila, s-a dat liber la împuşcat sălbăticiunile aflate pe lista animalelor protejate. Astfel, nu este deloc de mirare că cele mai vehemente solicitări de exterminare a urşilor vin tocmai din judeţe conduse de această formaţiune.

Ministerul Mediului susţine de ani de zile că nu are o statistică clară a numărului de urşi de pe teritoriul României, deşi, teoretic, fiecare administrator al fondurilor de vânătoare trebuie să ştie cu exactitate tot ce mişcă pe domeniul lui. Astfel, cifrele sunt vehiculate în funcţie de interesele fiecăruia, la un moment dat. Şi iată cum, atunci când vreun prinţ din Liechtenstein ori vreun vicepremier din Ungaria îşi exprimă dorinţa de a-şi arăta dominanţa faţă de o verigă inferioară din lanţul trofic, e suficientă o mică derogare de la lege. Ce dacă, „din greşeală”, este împuşcat cel mai valoros trofeu din Europa? Important este că orice se poate obţine, cu relaţiile şi sumele potrivite – chiar şi modificarea unei legi, modificare ce ar putea atrage după sine atât sancţiuni pecuniare din partea Uniunii Europene, cât şi oprobiul public din partea tuturor iubitorilor de animale din lume.

Nu este de minimalizat gravitatea oricărui atac al urşilor, însă există soluţii mult mai umane, care au fost propuse de societatea civilă decidenţilor din fruntea ţării în repetate rânduri, însă interesele şi relaţiile lor personale pesemne primează.

În altă ordine de idei ar trebui să reţinem câteva aspecte - România este printre ultimele ţări europene unde populaţii de urs trăiesc aşa cum le-a dat Dumnezeu. Exemplele din Europa arată o decimare sistematică a faunei. Dacă ne referim strict la urşi în Pirinei mai sunt cam câti întâlneşti la o grădină zoologică mai mare -  vreo 20-25 de exemplare - cam cum sunt zimbrii pe la noi. În cam toată Europa luată la un loc, fără Rusia, cu toate legile de protecţie, este o populaţie de urşi egala cu cea din România. Credeţi că e bine?

Arealele de acest fel, în care fauna este încă sălbatică, sunt din ce în ce mai rare şi ele sunt de fapt o comoară, doar că sunt mulţi care încearcă să ne spună contrarul şi caută, în loc să pună în valoare această nestemată, să o distrugă şi să o vândă pe sume care par mari, dar de fapt sunt ...insignifiante.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri