Zidane, bilanţ ireal la Real: La câte trofee poate ajunge diseară

Zidane, bilanţ ireal la Real: La câte trofee poate ajunge diseară

Zinedine Zidane a fost un jucător genial şi a devenit un antrenor cu rezultate istorice la Real

Real Madrid se pregăteşte de fiesta! Diseară (ora 22.00, Digi Sport), o eventuală victorie cu Villarreal pe teren propriu îi va face campioni pe „galactici“!

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu două runde înainte de final, trupa pregătită de Zinedine Zidane (48 de ani) are patru puncte peste Barcelona şi, practic, o mână pe trofeul La Liga. 

Un triumf cu Villarreal va aduce primul titlu pentru madrileni, după o aşteptare de trei ani, în condţiile în care, în ultimele două sezoane, campionatul a fost câştigat, de fiecare dată, de rivala Barcelona. Atât în stagiunea precedentă, cât şi în cea de acum doi ani, Real a ratat şi locul 2, care a fost luat de Atletico Madrid. Acum însă, Zidane e pe punctul de a-şi face echipa campionaă, la capătul unui sezon în care nici Real, nici Barcelona şi nici Atletico n-au strălucit. Chiar şi aşa, ceea ce i-a deosebit pe „galactici“ de urmăritoare a fost capacitatea de a câştiga pe bandă, chiar şi chinuit. 

De altfel, de la reluarea campionatului, la începutul lunii iunie, Real Madrid a înregistrat nouă victorii, în nouă meciuri! Şi, chiar dacă cinci dintre aceste partide câştigate au fost la un gol diferenţă, ele au dus echipa la un pas de titlu, în duelul cu Barcelona, care a adunat şase victorii şi trei remize, în acelaşi interval. Catalanii au pierdut puncte cu Sevilla (0-0), Celta Vigo (2-2) şi Atletico Madrid (2-2), motiv pentru care, după acest sezon, se vor şi despărţi, foarte probabil, de antrenorul Quique Setien (61 de ani).

Peste ce a reuşit Guardiola!

Revenind la Real Madrid şi la ce reuşeşte Zidane pe banca acestei echipe, ca antrenor, după ce a strălucit aici şi ca jucător, o statistică vorbeşte cel mai bine despre rezultatele francezului. Concret, dacă va cuceri titlul diseară, tehnicianul francez va ajunge la 11 trofee luate cu Real, în doar 210 partide, pe banca „galacticilor“. Adică, un trofeu la 19 meciuri! Prin comparaţie, Pep Guardiola (Manchester City) are un trofeu la fiecare 22 de partide, în cariera sa de antrenor, până acum.

În aşteptarea triumfului din La Liga, Real a avut un mesaj şi pentru suporterii echipei. Fanii au fost îndemnaţi să evite o sărbătoare stradală, în cazul în care echipa va deveni campioană, în contextul pandemiei de coronavirus. În Anglia însă, îndemnul celor de la Liverpool a fost ignorat de suporteri, aceştia adunându-se în faţa stadionului „Anfield“, după ce echipa lui Klopp a devenit campioană în Premier League.

Ce a câştigat Zidane cu Real, ca antrenor
*Titlu: 2016-2017
*Supercupa Spaniei: 2017, 2020
*Liga Campionilor: 2015-2016, 2016-2017, 2017-2018
*Supercupa Europei: 2016, 2017
*Mondialul Cluburilor: 2016, 2017

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările