Wimbledon şi poveştile din iarbă. Încoronarea lui Goran Ivanisevici, saltul de 109 poziţii ATP, stewarzii şi „dublele“

Wimbledon şi poveştile din iarbă. Încoronarea lui Goran Ivanisevici, saltul de 109 poziţii ATP, stewarzii şi „dublele“

Goran Ivanisevici a surprins pe toată lumea cu victoria din 2001 de la Wimbleldon. Foto: Getty Images

Nu există sportiv căruia imnul Jocurilor Olimpice de la Seul, din 1988, al lui Whitney Houston, „One moment in time“, să i se potrivească mai bine: Goran Ivanisevici şi-a împlinit destinul, aşa cum titra „The Guardian“, într-o zi de luni, 9 iulie, în 2001, când a triumfat la Wimbledon.

Croatul avea în palmares trei finale pierdute pe iarba londoneză, iar la startul acelei ediţii a turneului avusese nevoie de o invitaţie pe tabloul principal, pentru că, la 29 de ani, alunecase până pe locul 125 în clasamentul mondial. Era chinuit de dureri groaznice la umărul stâng, câştigase doar nouă partide în sezon şi chiar se gândea că aceasta avea să fie ultima sa vizită la All England Club.

 
Aşa s-a plămădit unicul titlu de Mare Şlem al carierei lui Goran Ivanisevici, punctul culminant fiind un meci inclus de reputatul jurnalist Steve Tignor între cele mai frumoase dueluri din ultimii 50 de ani la All England Club. O finală care l-a făcut pe arbitrul principal al turneului de la Wimbledon, Alan Mills, să vorbească despre acest meci, în biografia sa.
 
E un mister cum am reuşit să câştig. Undeva, mi-a fost scris să câştig. 

Goran Ivanisevici, campion la Wimbledon 2001


Trei premiere pentru Wimbledon

Ediţia 2001 rămâne în istoria celui mai select turneu al tenisului pentru că s-a trecut de la un sistem cu 16 capi de serie, la unul cu 32. Apoi, prin faptul că, pentru prima dată în istoria Wimbledonului modern, finala masculină a fost împinsă până luni, din cauza ploilor ce au bulversat programul de joc. Nu în ultimul rând, Wimbledon 2001 a asistat la unicul succes al unui jucător beneficiar de wild-card pe tablou.

Mutarea finalei de duminică pe luni a creat o atmosferă nemaivăzută la Wimbledon. Deşi, în mod normal, sistemul de vânzare al biletelor la Wimbledon este la fel de rigid precum codul vestimentar, organizatorii au fost nevoiţi să scoată la vânzare bilete noi pentru finală, la preţul de 40 de lire sterline bucata. Selecţia şi privilegiile au fost anulate. Primul venit a fost primul servit. Rezultatul: o mulţime multicoloră şi gălăgioasă de fani, care au adus pe Terenul Central atmosfera de carnaval, ori spiritul galeriilor din fotbal. O efervescenţă care se măsura în sute de decibeli. Sau entuziasmul regăsit la tenis, până atunci, doar în Cupa Davis.

Pe 9 iulie 2001, în tribune au fost arborate mai multe steaguri decât oricând. Fani loiali lui Ivanisevici şi Rafter, cei doi finalişti, au petrecut duminica la coadă, apoi noaptea, pentru a-şi susţine idolii în ceea ce a rămas în memoria colectivă drept „The People’s Final“. Ivanisevici şi Rafter erau, la momentul respectiv, cei mai buni jucători pe iarbă fără coroană la Wimbleldon. Goran avusese de două ori nenorocul de a se lovi de „Regele“ Pete Sampras în finală, în 1994 şi apoi în 1998, când cedase dramatic, în setul cinci. Iar Andre Agassi îi refuzase trofeul în 1992, într-un alt meci thriller de cinci seturi. De partea cealaltă, Rafter avea nu doar Australia la picioare: rockstarul sportului-alb era adulat de lumea întreagă.

Goran cel mare

În acea zi de luni, Ivanisevici s-a impus în faţa lui Rafter, 6–3, 3–6, 6–3, 2–6, 9–7. Australianul pierdea a doua finală consecutivă la Wimbledon, iar Ivanisevici îşi lua cea mai mare piatră de pe inimă, înainte de a se îndrepta spre o operaţie la umăr ce avea să îi încheie, practic, cariera.

Croatul „le mulţumise“ britanicilor pentru invitaţie învingându-l în sferturi pe Greg Rusedski, apoi, într-o semifinală întinsă de-a lungul a trei zile, pe idolul britanic, Tim Henman. Rafter avea, la startul finalei, argumentul de a-l fi învins cu 8-6 în decisiv, în semifinală, pe Andre Agassi, însă a fost nevoit să trăiască o nouă decepţie. Iar după duelul cu Goran, australianul nu a mai păşit vreodată pe iarba londoneză.

Ivanisevici excela cu servicii letale, Rafter cu dominaţia impusă la fileu.

Iar Ivanisevici a părut că va pierde din nou, când, în setul patru, exasperat după ce îi fusese dictată o greşeală de picior, îşi pierduse cumpătul, făcându-i loc pe teren lui „Bad Goran“, alter-ego-ul său certăreţ şi labil. A lovit fileul, a zdrobit racheta, l-a apostrofat pe arbitrul finalei. Alan Mills notează că, probabil, Ivanisevici şi-a găsit forţa de a câştiga în faptul că tatăl său, cu mari probleme cardiace, a neglijat sfatul medicilor şi a ales să se numere printre cei 14.000 de oameni prezenţi în tribunele Terenului Central.


Goran Ivanisevici este unul dintre cei patru stângaci încoronaţi la Wimbledon, alături de Rod Laver, John McEnroe şi Rafael Nadal. Foto: Getty Images

La scorul de 4-4 în setul decisiv, Ivanisevici a fost la două puncte de break-ul izbăvitor. La 7-6, Rafter s-a oprit la două mingi de trofeu, în trei rânduri. La 7-7, când Goran avea în sfârşit minge de break, Rafter a încercat să îl păcălească din serviciu şi s-a trezit cu un retur câştigător pe lângă el.

Arbitrul principal de la Wimbledon mobilizase mai mulţi stewarzi în jurul terenului, pentru a se asigura că nu va exista o invadare spontană a terenului. Fanii îşi părăseau locurile în tribună, simţind tensiunea palpabilă. Apoi reveneau.

Aceeaşi tensiune îl apăsa şi pe Ivanisevici, dovada fiind faptul că uriaşul de 1,93 m a comis de două ori dublă greşeală la minge de meci. Întâmplarea a făcut ca, în cele din urmă, Goran să câştige titlul mult visat la patra sa finală de la Wimbledon, la a patra minge de meci avută, cu un modest serviciu doi pe care Rafter l-a îngropat inexplicabil în fileu. Goran a tâşnit spre tribună, iar fiesta croată a continuat multe ore în faţa vestiarelor din complex, apoi în pub-urile din Londra întreagă.
 

Nu-mi mai pasă dacă o să mai câştig vreun meci până la finalul carierei. Nu mai vreau să joc, gata! E ca şi cum a venit sfârşitul lumii!

Goran Ivanisevici, imediat după victoria de la Wimbledon 2001

 


Goran Ivanisevici şi unicul său trofeu de Mare Şlem. Foto: Getty Images.

2 ATP este cel mai bun loc ocupat de Goran Ivanisevici în clasamentul mondial (4 iulie 1994).

49 de trofee la simplu a câştigat Ivanisevici în carieră.

109 poziţii a urcat în clasament Goran Ivanisevici datorită victoriei din 2001 de la Wimbledon, revenind în Top 20 ATP

599 victorii a adunat în carieră Goran Ivanisevici, dintre care 49 la Wimbledon.

2004 este anul în care s-a retras Goran Ivanisevici. După victoria de la Wimbledon a mai disputat însă doar trei turnee de Mare Şlem.

În prezent, Goran Ivanisevici este antrenorul lui Novak Djokovici. Croatul s-a infectat cu coronavirus la Adria Tour, însă l-a apărat pe sârb.

ŞTIAŢI CĂ...? 9 iulie este şi data la care, în urmă cu 48 de ani, Ilie Năstase juca prima sa finală la Wimbledon. A fost momentul în care primul lider mondial din tenisul masculin a fost cel mai aproape de trofeu, dar şi meciul care îi lasă cele mai mari regrete. Ilie Năstase trecuse de britanicul John Bartlett, de americanul Clark Graebner, de germanul Jurgen Fassbender, de americanul Tom Gorman, de prietenul său Jimmy Connors - în minimum de seturi, în sferturi, iar în penultimul act de ibericul Manuel Orantes. Stan Smith l-a învins însă într-o finală epică, scor 4–6, 6–3, 6–3, 4–6, 7–5, americanul câştigând astfel unicul său trofeu al carierei la Wimbledon. Năstase a mai jucat o finală la Wimbledon, cu Bjorn Borg, în 1976, pierdută în minimum de seturi.

Totodată, pe 9 iulie 2016, Serena Williams reuşea în sfârşit să egaleze recordul Ereie Open de 22 de titluri de Mare Şlem câştigate de Steffi Graf. Americanca o învingea cu 7-5, 6-3 pe Angelique Kerber, după ce ratase de trei ori această bornă.

Citeşte şi:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările