Triplul campion mondial de ultra-trail, pe primul loc la CCC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce o mare parte din cursă a fost în faţă, triplul campion mondial de ultra-trail, fostul biatlonist Luis Alberto Hernando, a căştigat şi o cursă din cadrul Ultra Trail du Mont Blanc. A fost primul la CCC, la fete, pe prima treaptă a podiumului urcând Ragna Debats, şi ea campioană mondială de ultra-trail.

”Faptul că am fugit în faţă nu m-a deranjat prea mult. E drept că te simţi câteodată singur, dar mie îmi place să alerg simţind presiune din spate”, a declarat la finalul cursei triplul campion mondial de ultra-trail, spaniolul Luis Alberto Hernando. Fostul biatlonist născut la Burgos, a câştigat Campionatul Mondial de Ultra-Trail în 2016, 2017 şi 2018, fiind printre altele şi dublu campion mondial de skyrunning, la ultra, în 2014 şi 2016. La fete, pe prima treaptă a podiumului, tot o fostă campioană mondială de ultra-trail, Ragna Debats. ”Nu a fost greu să fiu prima în timpul cursei. Am decis să alerg cursa mea şi să nu mp intereseze dacă ar fi venit fete din spate să-mi ia locul sau nu. M-am simţit foarte bine. A fost greu, multe urcări, mulţi kilometri de mers, care mie nu prea îmi plac. Când a început să se însereze am prins cele mai extraordinare vederi ale Mont Blancului”, a spus sportiva care devenea prima în lume la ultra-trail în 2018.

Primul român la cursa de 101 kilometri şi puţin peste 6.000 de metri diferenţă pozitivă de nivel, a fost Alexandru Cruciat, singurul tricolor care a scăzut sub 16 ore, după 15.29.55.

Impresionată este şi poza ultimului sosit de la CCC, Gorka Zubeldia, spaniolul ajungând la final după 28.05.10. Fotografie făcută de Quim Farrero, de la revista catalană Trail.

Top 3 fete CCC

Ragna Debats, 12.10.33

Amanda Basham, 12.27.06

Cmille Bruyas, 12.34.26

Top 3 băieţi CCC

Luis Alberto Hernando, 10.28.49

Thibaut Garrivier, 10.39.01

Jiri Cipa, 10.45.37

Foto: Andra Panduru

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite