Tenisul românesc, în doliu: Laurenţiu Bucur, fost mare jucător, s-a stins, la 59 de ani

Tenisul românesc, în doliu: Laurenţiu Bucur, fost mare jucător, s-a stins, la 59 de ani

Laurenţiu „Lalu“ Bucur. Foto: csdinamo.eu

Laurenţiu „Lalu“ Bucur, o figură importantă a tenisului românesc în anii '80, membru al echipei de Cupa Davis, multiplu capion naţional şi medaliat cu bronz cu echipa României la Universiada de la Edmondton (1983), a murit la vârsta de 59 de ani.

Federaţia Română de Tenis a anunţat decesul fostului jucător, sâmbătă, iar site-ul clubului Dinamo, la care Bucur s-a format şi a activat mai apoi, a transmis că Laurenţiu Bucur s-a stins la spital, din cauza unor probleme respiratorii.
 
Laurenţiu Bucur a început să joace tenis la Dinamo Bucureşti şi a avut în palmares multiple titluri de campion naţional, la individual precum şi la echipe. În anul 1985 a ajuns printre cei mai buni 300 de jucători ai lumii, iar unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale s-a consumat în 1983, în Canada, când, alături de Adrian Marcu, a câştigat bronzul la Universiadă pentru România.
 
Este o mare pierdere. Am fost colegi la Dinamo şi la echipa de Cupa Davis, a fost ca un frate pentru mine“, a declarat Florin Segărceanu, actualul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României, pentru site-ul clubului Dinamo.
 
Şi după încheierea carierei sportive, Laurenţiu Bucur a rămas alături de tenis, mai întâi ca antrenor şi organizator de turnee în Italia, la Roma, iar apoi în România, unde a continuat să joace în turnee ale veteranilor, reuşind să câştige şi aici cupe şi medalii. Potrivit site-ului ITF, Laurenţiu Bucur a câştigat ultima competiţie la care a luat startul, în septembrie 2019, la Oneşti, la categoria +55 de ani, ducând mai departe o viaţă activă.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: