Serena a refuzat izolarea alături de alţi sportivi: Cât dă pentru supravegherea unei case închiriate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Willimas (9 WTA) a fost printre puţinele sportive care au optat pentru a-şi închiria o casă, în loc să stea la hotelul pus la dispoziţie de Federaţia Americană de Tenis (USTA).

Întrebată de ce a apelat la o alternativă atât de costisitoare, americanca de 38 de ani a explicat că n-a vrut să fie arogantă, ci, pur şi simplu, s-a gândit la a diminua şi mai mult riscurile îmbolnăvirii. 

„În trecut, mai ales când am născut, am avut probleme pulmonare. De aceea, vreau să fiu cât mai izolată, ca să mă feresc de boală. Iar dacă mă îmbolnăvesc, vreau să iau versiunea <<bună>> a bolii“, a spus Serena, referindu-se la formă uşoară a COVID-19, care nu necesită îngrijiri medicale. 

„N-am vrut să mă cazez la hotel, de teama problemelor pe care le-am avut, în trecut, cu plămânii. Am considerat că inclusiv cazarea la hotel înseamnă un mare risc. La casa pe care am închiriat-o, am un control mai mare asupra situaţiei. Şi am nevoie de această linişte mentală, pentru a mă concentra exclusiv asupra părţii sportive“, a afirmat Serena Williams. Aceasta a fost însoţită la New York de Olympia, fiica ei de trei ani.

60.000 de dolari a costat sistemul de supraveghere a casei pe care închiriat-o Serena Williams.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite