Replică dată de comunişti Olimpiadei

În 1953, Bucureştiul a organizat Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru a dovedi lumii întregi forţa noului regim comunist de la noi. „Adevărul“ vă prezintă povestea Stadionului „Naţional“ din Bucureşti. A celui vechi, care a purtat timp de circa patru decenii şi numele „23 August“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şi a celui nou, care va fi inaugurat la meciul cu Franţa (6 septembrie). Astăzi vă prezentăm povestea Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor din 1953, replica fostului regim comunist faţă de Jocurile Olimpice. Construcţia stadionului „23 August" s-a făcut într-un moment în care românii se confruntau cu lipsuri de tot felul.

La puţin timp după război, în condiţiile în care puterea fusese preluată de Partidul Muncitoresc Român, ţara noastră s-a îndepărat oarecum, pentru un timp, şi de mişcarea olimpică internaţională. Absenţa sportivilor noştri de la Jocurile Olimpice de la Londra, din 1948, a avut mai degrabă explicaţii de natură politică decât economice.

Comuniştii începuseră să lichideze tot ceea ce amintea de vechea orânduire. Şi nici sportul nu putea scăpa neatins. În 1949, de pildă, a apărut Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport (CCFS), care funcţiona pe lângă Consiliul de Miniştri. Acest organism avea drept principal scop „realizarea politicii partidului", federaţiile sportive fiind înlocuite de inspecţiile pe ramuri de sport. Atunci au fost fondate şi asociaţiile pe ramuri de producţie, precum Spartac, Constructorul, Progresul, Metalul, Minerul, Recolta, dar şi cele aparţinând de structurile departamentale: Dinamo, Casa Centrală a Armatei (Steaua de mai apoi) şi Voinţa. În anii '50 a apărut şi conceptul de „educaţie sportivă a maselor", care era făcută prin programul „Gata pentru muncă şi apărarea RPR!". Şi s-au organizat tot felul de competiţii ale căror denumiri astăzi stârnesc zâmbete: „Cupa satelor", „Triatlonul popular la atletism", „Spartachiada de iarnă a satelor"... 

În 1948, România n-a fost prezentă la Jocurile Olimpice de la Londra. A făcut-o în 1952, la Helsinki, când Iosif Sîrbu obţinuse primul titlu din istoria participărilor noastre. Un an mai târziu, la Bucureşti avea să se desfăşoare Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor (FMTS). O ocazie foarte bună pentru comuniştii români de a demonstra că pot face o întrecere care să depăşească Jocurile Olimpice. Cum capitala ţării noastre nu avea infrastuctura sportivă a Londrei, Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis să se construiască un stadion nou. Aşa s-a ridicat, în doar câteva luni, arena „23 August".

Mai mult decât sport

Sportivii români participanţi la Festivalul Mondial din 1953 aveau să obţină câteva rezultate deosebite, însă abia la ediţia următoare, din 1955, de la Varşovia, România a urcat pe podium (locul 3) în clasamentul pe naţiuni. La Bucureşti, în concursul atletic la care au participat şi alţi campioni cunoscuţi precum Emil Zatopek (Cehoslovacia), s-a consemnat victoria lui Ioan Soter la săritura în înălţime. La box, medalii de aur au obţinut Dumitru Ciobotaru şi Ion Zlătaru (locul 2 pe naţiuni).

În turneul de rugby, România a participat cu două echipe: Locomotiva şi Constructorul. Cum la acea vreme, acest sport nu era încă răspândit în Provincie, ele erau formate din componenţii lotului naţional. Deloc întâmplător, aşadar, că prima s-a impus fără niciun fel de probleme, iar cealaltă a ocupat locul 2. De altfel, înainte de festival, Locomotiva reuşise o victorie de senzaţie (27-3) cu USA Perpignan, care în 1952 disputase finala puternicului campionat al Franţei.

Festivalul nu s-a rezumat însă la sport. După modelul Jocurilor Olimpice, pe care încerca să le concureze, s-au ţinut şi întreceri de literatură şi de artă. Presa acelor vremuri scrie că printre cei premiaţi s-au numărat dramaturgul Aurel Baranga, poetul Dan Deşliu, pianistul Valentin Gheorghiu.

30.000 de tineri din 111 ţări  au participat la Festivalul din 1953. La JO din 1952, la Helsinki, au fost 4.955 de participanţi, iar în 1948, la Londra, 4.104.

Festivalul a rezistat în timp

În 1953, la Bucureşti s-a desfăşurat a 4-a ediţie a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor. Evenimentul fusese iniţiat de Federaţia Mondială a Tineretului Democratic, în colaborare cu Uniunea Internaţională a Studenţilor, în 1947, la Praga. De atunci şi până astăzi au avut loc 17 ediţii, ultima fiind găzduită de metropola sud-africană Pretoria, anul trecut. Pe lista oraşelor care au găzduit festivalul se află atât capitalele unor ţări foste comuniste precum Budapesta (1949), Berlin (1951 şi 1973), Varşovia (1955), Moscova (1957 şi 1985), Sofia (1968), Havana (1978 şi 1997), dar şi capitaliste - Viena (1959), Helsinki (1962), Alger (2001) şi Caracas (2005).

Propaganda funcţiona: „Pentru pace şi prietenie!"

Aparatul propagandistic şi-a făcut treaba în timpul Festivalului de la Bucureşti. Iar principalul mesaj transmis lumii întregi, unul care a fost reluat mai apoi în timpul lui Nicolae Ceauşescu, a fost „Pentru pace şi prietenie!".



Tema nu era nouă. Fusese folosită şi la ediţia precedentă, de la Berlin, din 1951, şi avea să fie reluată mai apoi, de-a dreptul obsesiv, şi la Varşovia, în 1955, şi la Moscova, în 1957, inclusiv la Pretoria, anul trecut - e adevărat, într-o formă schimbată: „Pentru o lume a păcii, solidarităţii şi transformării sociale".

N-a fost singura lozincă oficială folosită în 1953, la Bucureşti. Ziarele vremii le pomeneau în fiecare zi, cu titluri de-o şchioapă: „Înainte, tineret al lumii!", „Prin unire spre pace, prin pace spre fericire!". Iar potrivit unor surse externe, deviza Festivalului ar fi fost „Nu! Generaţia voastră nu trebuie să servească morţii şi distrugerii!". În acest iureş de scandări nu au lipsit nici acelea care atingeau coarda sensibilă a „iluştrilor conducători". Formula "Gheorghiu-Dej luptător, pentru ţară şi popor!" avea să inspire sloganurile de mai apoi...

Ziariştii s-au întrecut şi ei în relatări în care cosmetizau tabloul capitalei României din acele timpuri. Mizeria care domnea la marginea oraşului era trecută sub tăcere. Toată lumea era fericită.

Ziarul „Scânteia", organism al Partidului Muncitoresc Român, titra: „Niciodată n-a fost Bucureştiul atât de frumos, atât de plin de viaţă!". Şi cum pe atunci nu exista nici televiziune, nici internet, nimeni nu reuşea să contrazică acele spuse.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările