Record mondial de spectatori pe „23 August“

Acceptat de comunişti la intervenţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, rugby-ul avea să se dezvolte rapid în România anilor ’50. În 1957, cu Franţa (15-18), au fost 100.000 de oameni! 

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul" vă prezintă povestea Stadionului „Naţional" din Bucureşti. A celui vechi, care a purtat, timp de circa patru decenii, numele „23 August". Şi a celui nou, care urmează a fi inaugurat la meciul cu Franţa (6 septembrie). Astăzi vă prezentăm culisele unui meci memorabil din istoria sportului cu balonul oval. Contra reprezentanţilor „Cocoşului Galic", tricolorii au făcut spectacol, deşi, până la urmă, au pierdut, în faţa unei asistenţe-record.

Socotit de la începuturile sale un sport al elitei, rugby-ul a fost jucat şi la noi, în mare măsură, până prin anii '50 de reprezentanţii burgheziei. Tocmai de aceea, în momentul în care comuniştii au venit la putere, acest sport a fost în pericol de moarte. S-a salvat sau a fost salvat, se spune, doar pentru că Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul Partidului Muncitoresc Român, lucrase la Atelierele CFR Griviţa, iar acestea aveau dinainte de 1947 o foarte bună formaţie de rugby.

Cum sovieticii nu aveau echipă la acea vreme - acolo sportul cu balonul oval fusese interzis, iar el se juca doar în Georgia (RSS Gruzină), însă sub numele conspirativ de „lelos" (tot atunci, la noi, cuvântul „rugby" a devenit „rugbi", iar această variantă a fost folosită până prin 1965) -, ţinta trasată românilor care-l practicau a fost să-i învingă pe capitalişti. Adică pe francezi şi pe britanici. Ceea ce avea să se întâmple relativ repede. „Cocoşii" aveau să fie înfrânţi la Bucureşti, în 1960, cu 11-5. Erau anii în care naţionala de rugby reuşea o serie de 25 de meciuri-test fără înfrângere, între 21 mai 1959 şi 29 noiembrie 1964, câştigând de două ori cu Franţa, la Bucureşti, şi făcând tot atâtea egaluri în Hexagon.

Chirilă a scris despre „cutremurul" din 1960

Construit în 1953, pentru Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, Stadionul „23 August" a devenit mai apoi gazdă a unor importante dispute rugbistice. Primul meci a intrat în istoria acestui sport. În istoria mondială. Cu toate că vremea nu era tocmai bună, cerul fiind acoperit de nori, în 19 mai 1957, România a disputat primul meci-test de rugby cu Franţa de după război. Fără să fie impresionaţi de faptul că adversara tocmai câştigase Turneul celor 5 Naţiuni, Viorel Morariu, Titi Ionescu, Alexandru Penciu şi ai lor colegi au condus cu 15-6 în minutul 60, spre satisfacţia privitorilor din tribună.

România a pierdut „la mustaţă", în ultimul minut (15-18), însă presa străină a consemnat jocul nostru, dar şi un aspect nemaiîntâlnit la o dispută rugbistică interţări: la acel meci au asistat 100.000 de spectatori! Un record mondial doborât abia în 2000, când la jocul Australia - Noua Zeelandă, pe stadionul Olimpic din Sydney au fost cu 10.000 mai mulţi.

„Pentru bunăstarea întregului popor"

Trei ani mai târziu, în 1960, Franţa avea să cadă la Bucureşti. „Cea mai mare victorie a rugby-ului românesc a intrat în istorie. Iar seismografele rugbistice din capitalele celor cinci naţiuni, de la Johannesburg şi din îndepărtatul Wellington al Noii Zeelande au înregistrat duminică 5 iunie 1960 un puternic cutremur sportiv cu epicentrul pe Sadionul «23 August» din Bucureşti", scria Ioan Chirilă în revista „Sport". Pe pagina vecină apărea cu litere de-o şchioapă: „Trăiască cel de-al III-lea Congres al PMR!" şi „Pentru fericirea şi bunăstarea întregului popor".

„Haka", dublă reprezentaţie

Pe cea mai mare arenă bucureşteană s-au disputat şi cele două meciuri ale naţionalei cu Noua Zeelandă. Primul a avut loc în 1981 şi a reprezentat un eveniment, fiind pentru prima şi ultima oară când selecţionata „All Blacks" a jucat pe un stadion din Europa Centrală şi de Est. Disputa a avut loc la o lună după ce „stejarii" câştigaseră (12-6) în faţa Scoţiei, tot pe „23 August". Paradoxal, la meci au venit „numai" 25.000 de spectatori, care n-au avut însă ce regreta. Condusă de Mircea Paraschiv, naţionala a pierdut la mare luptă (6-14), însă arbitrul i-a refuzat de două ori un eseu perfect valabil.

A doua confruntare cu neozeelandezii nu contează în palmares, adversarii folosind echipa secundă. Pe 26 noiembrie 2000 au venit 40.000 de spectatori. Pregătită de Robbie Deans, actualul antrenor al Australiei, Noua Zeelanda A s-a impus cu 82-9. La meci a asistat şi preşedintele Emil Constantinescu.

Viorel Morariu, vicepreşedinte de onoare al Asociaţiei Europene de Rugby: „Tatăl meu era preot şi fusese trimis la Canal"

Fost internaţional român, apoi antrenor şi şef alfederaţiei, Viorel Morariu, a câştigat cu Locomotiva turneul organizat la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti (1953), dar a şi muncit pe şantierul Stadionului „23 August".
 
„Adevărul": Am auzit că şi sportivii au dat, efectiv, la lopată pe şantier.

Viorel Morariu: Da, am muncit şi eu, şi colegii mei care făceau rugby sau fotbal. Am fost câteva zile, nu o perioadă prea lungă. La Festivalul din 1953 s-a organizat o festivitate de deschidere cum se face şi la Jocurile Olimpice, iar eu am fost portdrapelul delegaţiei României. Am fost ales deşi tatăl meu, care era preot romano-catolic, fusese trimis să muncească la Canal.

E adevărat că românii au făcut foamea un an pentru a se organiza acel festival?

Lumea o ducea greu atunci. Şi s-au făcut sacrificii. Participanţii au avut un alt regim. Veniseră tineri din toată lumea. Şi nu numai sportivi pentru că atunci au fost şi alte activităţi culturale. Eu am avut noroc că la rugby era preşedinte Emil Drăgănescu. El nu ţinea cont cine-ţi sunt părinţii, ce-au fost şi chestii de-astea legate de statutul social. Important era pentru el să-ţi faci datoria.

Cum a fost cu Franţa în '57, cu 100.000 de fani în tribune pe fostul „23 August"?

Stadionul a fost arhiplin. Înainte de meciul nostru s-a disputat unul de fotbal, între echipele B ale României şi Poloniei. Spectatorii au rămas să ne vadă şi pe noi. Au mai venit însă şi alţii, interesaţi numai de rugby. Şi cum meciul a fost foarte disputat, lumea a rămas până la sfârşit. Am pierdut greu, cu 15-18, printr-o lovitură de pedeapsă fructificată de Vannier de la mijlocul terenului, chiar de lângă tuşă.

Erau românii mai atraşi de sport pe atunci?

În primul rând, în acei ani nici nu prea aveai ce să faci. Nu era televiziune, computere, internet, toate distracţiile de acum. Cred totuşi că erau şi mai interesaţi de sport. Ei veneau şi la meciurile de rugby din campionat. Pe Parcul Copilului, când juca Griviţa cu Steaua, de pildă, tribunele erau pline.

Cum vi se pare „Arena Naţională"?

Când fiul meu, Octavian Morariu, era preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, el a susţinut ca acest stadion să aibă şi pistă de atletism, să poată găzdui, printre altele, şi meciuri de rugby. Păcat că s-a făcut doar un stadion pentru fotbal.

"Am înţeles că pe noul stadion nu se pot organiza partide de rugby. Este un mare păcat.''

Marile victorii ale „Stejarilor" la rugby

- Pe defuncta arenă din Complexul „Lia Manoliu"
s-a disputat o parte dintre meciurile mari ale naţionalei de rugby.
- La 5 iunie 1960, 55.000 de spectatori au sărbătorit prima victorie importantă din istoria tricolorilor: 11-5 cu Franţa. Cu trei ani înainte, în faţa a 100.000 de oameni, românii trecuseră pe lângă egal (15-18).
- Din totalul celor opt meciuri disputate aici contra Franţei, România s-a impus doar de trei ori: 3-0 (1962), 6-9 (1964), 15-14 (1968), 3-14 (1970), 15-10 (1974), 3-18 (1984), 21-33 (1991) şi 15-24 (1995).
- În 1964, Griviţa Roşie a cucerit Cupa Campionilor Europeni, după ce a câştigat cu 10-0 finala cu Stade Montois (Franţa).
- La 1 mai 1977, România a umilit Italia: 69-0! Abia în 1999, peninsularii au pierdut la o diferenţă mai mare, cu Africa de Sud (3-74). Tot contra „Squadrei Azzurra", în 2004, „stejarii" au obţnut ultimul succes în faţa unei naţiuni majore: 25-24. A fost ultimul meci-test disputat de naţionala de rugby pe vechiul stadion. Alte partide cu Italia: 14-6 (1962), 28-4 (1989) şi 18-21 (1991).
- Singura echipă majoră de rugby din Emisfera Australă care a jucat cu România este Noua Zeelandă. S-a întâmplat la 24 octombrie 1981, când temuţii „All Blacks" au suferit crunt până s-au impus cu 14-6. De remarcat că în acel meci arbitrul scoţian Alan Hosie a refuzat să valideze două eseuri marcate de români, unul după altul, la aceeaşi acţiune de atac. El a declarat ulterior că n-a putut crede că naţionala noastră poate să marcheze o încercare Noii Zeelande!
- Nici echipele britanice n-au scăpat neînvinse. Rugbiştii noştri au învins Scoţia (28-22, în 1984 şi 18-12, în 1991), pierzând un singur meci (18-33 în 1986). Contra Ţării Galilor, România a înregistrat un succes, 24-6 la 12 noiembrie 1983, iar în 17 septembrie 1994 a pierdut onorabil (9-16). Cu Anglia, în schimb, în 13 mai 1989, România a pierdut la scor (3-58).
- Ultimul meci-test cu o echipă de limbă engleză a fost cel cu Irlanda, din 2 iunie 2001. Rugbiştii români au jucat cu mult curaj, însă au cedat (3-37) în faţa trupei lui O'Driscoll.
- România a susţinut 30 de meciuri pe locul în care s-a înălţat Arena Naţională, câştigând 17 partide, pierzându-le însă pe celelalte.

citeste totul despre: