Rădoi, discurs amar înainte de Armenia - România: A explicat de ce am ajuns în lumea a 3-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radoi

Pe vremuri, un meci cu Armenia era, practic, un antrenament cu publicul pentru naţionala României. Acum, înaintea partidei de la Erevan, atât selecţionerul Mirel Rădoi, cât şi jucătorii ne transmit că ne aşteaptă o misiune grea, în faţa unei formaţii aflate pe val.

România a strâns trei puncte după primele două partide din preliminariile CM 2022, dar senzaţia generală e că, deocamdată, prima reprezentativă scârţâie din toate încheieturile!

Victoria obţinută, în extremis, cu Macedonia de Nord a mai domolit valul de critici, însă înfrângerea cu Germania, la capătul unui meci în care am fost dominaţi copios, a arătat că suntem departe de fotbalul mare! Explicaţia acestei situaţii a fost oferită chiar de selecţionerul Mirel Rădoi, printr-un discurs amar. 

„Noi tot timpul am crezut că în continuare merge aşa, că avem o calitate tehnică, fără să vedem că din spate nu mai vine nimic. Asta referitor la intensitatea paselor, la felul cum deschideau nemţii unghiurile, felul cum preluau balonul. Ne uităm că în ziua de azi sunt copii de zece ani la noi care fac ture de teren şi, probabil, o să vadă gărduleţele abia la 15 ani. Ne uităm că în fotbalul european sunt jucători la 12 ani, care au o tehnică de invidiat. Asta nu scuză înfrângerea noastră, nu vreau să vin să mă scuz că altcineva în urmă cu 15 ani n-a făcut ce trebuia. Dar mă uit cât a trebuit să stăm noi pe loc ca să ne ajungă Malta, Luxemburg sau Feroe“, a spus Rădoi.

Puneţi la pariuri, câştigăm în Armenia! Mihai Stoichiţă director tehnic FRF  

Preliminarii CM 2022, grupa J, astăzi

Armenia - România 19.00, Pro TV

Germania - Macedonia de Nord 21.45

Liechtenstein - Islanda 21.45

Clasament

1. Germania 2 2 0 0 4-0 6

2. Armenia 2 2 0 0 3-0 6

3. Macedonia 2 1 0 1 7-3 3

4. România 2 1 0 1 3-3 3

5. Islanda 2 0 0 2 0-5 0

6. Liechtenstein 2 0 0 2 0-6 0

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul grupei J:

2 septembrie 2021
Islanda – ROMÂNIA
Liechtenstein – Germania
Macedonia de Nord – Armenia

5 septembrie 2021
Islanda – Macedonia de Nord
ROMÂNIA – Liechtenstein
Germania – Armenia

8 septembrie 2021
Armenia – Liechtenstein
Macedonia de Nord – ROMÂNIA
Islanda – Germania

8 octombrie 2021
Germania – ROMÂNIA
Islanda – Armenia
Liechtenstein – Macedonia de Nord

11 octombrie 2021
ROMÂNIA – Armenia
Islanda – Liechtenstein
Macedonia de Nord – Germania

11 noiembrie 2021
Armenia – Macedonia de Nord
ROMÂNIA – Islanda
Germania – Liechtenstein

14 noiembrie 2021
Liechtenstein – ROMÂNIA
Armenia – Germania
Macedonia de Nord – Islanda

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite