„Picătură chinezească“ pentru Halep: De ce e clar că turneele din „Ţara Marelui Zid“ nu sunt pe placul Simonei

„Picătură chinezească“ pentru Halep: De ce e clar că turneele din „Ţara Marelui Zid“ nu sunt pe placul Simonei

FOTO: GettyImages

Simona Halep are 19 trofee WTA în palmares, dintre care două au fost cucerite în China, la Shenzhen, în 2015 şi în 2018.

De fiecare dată însă, românca a triumfat la această întrecere în luna ianuarie, când se pregătea de Australian Open şi avea bateriile reîncărcate după vacanţă. 

În schimb, turneele din „Ţara Marelui Zid“, organizate pe final de sezon, nu sunt pe placul lui „Simo“. Ceea ce se vede şi în rezultatele înregistrate de ea în aceste competiţii. 
 
Începând din 2014, de când şi-a scos capul în elita tenisului feminin, Halep a făcut doar două turnee remarcabile în China pe final de sezon. Mai întâi, a fost semifinala atinsă la Wuhan în 2016, iar apoi finala jucată la Beijing în 2017. La a doua competiţie, constănţeanca a fost motivată de prima ei victorie în faţa Mariei Şarapova şi de faptul că, avansând până în ultimul act, a urcat, în premieră, pe locul 1 mondial.

Calendarul lui Halep până la finalul sezonului

*22-28 septembrie: Wuhan

*30 septembrie - 6 octombrie: Beijing

*27 octombrie - 3 noiembrie: Turneul Campioanelor, Shenzhen

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: