Naţionala ne vinde iluzii: De ce locul 2 din grupa pentru Mondiale nu va aduce, probabil, nicăieri

Naţionala ne vinde iluzii: De ce locul 2 din grupa pentru Mondiale nu va aduce, probabil, nicăieri

Nicolae Stanciu

România a încheiat şi a doua serie a meciurilor din preliminariile Mondialului din 2022. Am bătut ce era de bătut şi ne-am împiedicat în faţa singurei echipe mai de Doamne-ajută pe care am întâlnit-o.

Mirel Rădoi (40 de ani) era un selecţioner căruia i se cerea capul, acum o lună! Miercuri seară însă, el a ajuns în situaţia de a veni la conferinţa de la Skopje, vorbind despre şansele de calificare la Cupa Mondială.
 
Iar asta pentru că, din postura unei echipe cu patru înfrângeri la rând, care lua gol la fiecare meci cu Rădoi pe bancă, România a reuşit să lege acum trei partide fără înfrângere şi fără gol primit, dintre care două câştigate. Ca de obicei însă, cifrele nu spun toată povestea. Cel puţin, nu la prima vedere. Victoriile cu Islanda (2-0) şi cu Liechtenstein (2-0), deşi importante, au venit în faţa unor naţionale de lumea a treia, respectiv a patra a fotbalului. Dovadă şi faptul că, până la meciul cu noi, Islanda avea două victorii, o remiză şi opt înfrângeri, în ultimele 11 întâlniri. Iar victoriile au fost obţinute cu Feroe (1-0) şi cu Liechtenstein (4-1). 
 
Aşadar, primul test cu adevărat important din luna septembrie a fost cel cu Macedonia de Nord. Pe care l-am picat, parţial, făcând doar o remiză albă, la Skopje. Bineînţeles, în apărare lui Rădoi, se poate spune că acesta a abordat acest ultim meci, cu un lot răvăşit de absenţe. Pentru că, pe rând, selecţionerul i-a pierdut pe Tănase, Alibec, Rotariu, Drăguş, Aioani şi Ianis Hagi, fie din cauza unor accidentări, fie din cauza COVID-19. Chiar şi cu această precizare însă, nimeni nu poate nega că jocul de la Skopje a fost, din nou, unul slab. Semn că România are, în continuare, probleme serioase, cum dă de o echipă mai de Doamne-ajută. Şi atenţie: Macedonia de Nord e o formaţie care n-a mai bătut pe nimeni de pe 4 iunie! Atunci, a fost o victorie cu 4-0 cu Kazahstan, într-un amical, înainte de Campionatul European. Ulterior, macedonenii au înregistrat trei remize şi trei eşecuri. 
 
„Finala“ cu Armenia, la Bucureşti
 
Dincolo de calitatea jocului României, într-adevăr, situaţia din clasament, cu patru etape înainte de final, ne permite să sperăm la locul 2, în condiţiile în care Germania a cam „câştigat“ locul 1, încă de la tragerea la sorţi.
 
Pentru obţinerea acestui loc secund, calificant la baraj, decisive vor fi meciurile din luna octombrie, mai ales, dacă vom conveni că cele din noiembrie, cu Islanda acasă şi cu Liechtenstein în deplasare, vor fi nişte formalităţi. În aceste condiţii, orice punct smuls Germaniei, la Hamburg, ar fi un bonus, iar victoria cu Armenia, pe teren propriu, obligatorie!
 
 
Exact asta a spus şi Mirel Rădoi (foto), după egalul de miercuri seară, cu Macedonia de Nord: „E clar că n-aş putea să ne văd decât pe locul doi, dar cu un rezultat pozitiv în Germania. Lupta rămâne deschisă cu Armenia şi cu Macedonia de Nord. Era mai bine să câştigăm aici, scoteam Macedonia din lupta pentru locul doi. Mergem, în continuare, cu şanse reale pentru locul 2, eu cred că tot va trebui să câştigăm cu Armenia acasă. Atunci ar fi lucrurile mai clare“. Rădoi a admis şi el că jocul n-a fost unul reuşit la acest 0-0, la Skopje: „Nu pot spune că, în momentul de faţă, sunt nefericit că am terminat la egalitate, ci pentru că mi-ar fi plăcut să jucăm mai bine, să avem curaj. Rămân lucruri de reglat“.
 
Am avea de câştigat două meciuri de baraj
 
Unde duce însă acest loc 2 pe care, în mod oficial, ni l-am propus acum? La baraj. Unde trebuie să câştigăm nu un meci, ci două, ca să prindem Mondialul din 2022. Iar la play-off, sorţii ne pot scoate în cale naţionale precum Serbia, Suedia, Norvegia sau Elveţia, care, în acest moment, ocupă locul 2, în grupele lor. 
 
Doar că, în mod tradiţional, ne-am încurcat la meciurile de baraj, cel mai recent exemplu fiind cel pentru Euro 2020. Unde, de asemenea, ar fi trebuit să câştigăm două partide, ca să ajungem la turneul final. Noi însă ne-am împiedicat de prima, pierzând, la Reykjavik: 1-2 cu Islanda. Înainte de acest baraj, am mai avut o experienţă nefericită, la acest nivel. În 2013, cu Victor Piţurcă pe bancă, am avut un play-off cu Grecia pentru Mondialul din 2014. Cu returul decisiv pe teren propriu, cu aproape 50.000 de oameni pe „Arena Naţională“. Degeaba însă! După 1-3, la Atena, am remizat doar, la Bucureşti, scor 1-1, şi am ratat calificarea. Iar dacă ne întoarcem şi mai mult în timp, pe vremea când Hagi era selecţioner, dăm de barajul cu Slovenia pe care l-am pierdut pentru Mondialul din 2002.
 
Grupa J
 
Miercuri
 
Armenia – Liechtenstein 1-1
 
Islanda – Germania 0-4
 
Macedonia de Nord – România 0-0
 
1. Germania 6 5 0 1 17-2 15
2. Armenia 6 3 2 1 7-9 11
3. România 6 3 1 2 9-6 10
4. Macedonia de Nord 6 2 3 1 11-6 9
5. Islanda 6 1 1 4 6-14 4
6. Liechtenstein 6 0 1 5 2-15 1
 
 *Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.
 
 
Programul tricolorilor în grupa J
  
*8 octombrie: Germania – România
 
*11 octombrie: România – Armenia
 
*11 noiembrie: România – Islanda
 
*14 noiembrie: Liechtenstein – România
 
Toate partidele vor fi live pe Pro TV şi Radio România Actualităţi.
 
23
de ani au trecut de la ultima prezenţă a României la un Mondial, cel găzduit de Franţa, în 1998. Atunci, tricolorii au fost eliminaţi de Croaţia, în optimi, scor 0-1.
 

Nici din 2026 nu vor fi perspective mai bune

Mondialul din 2022 va fi ultimul în care vor fi 32 de naţionale la start. Începând din 2026, când competiţia va fi găzduită de Canada, SUA şi Mexic, numărul echipelor calificate va ajunge la 48! Doar că, din păcate, locurile alocate UEFA vor creşte foarte puţin, de la 13 la 16. Restul poziţiilor disponibile vor fi repartizate astfel: Asia (8 locuri), Africa (9), America de Nord (6), America de Sud (6), Oceania (1), Baraj (2). 

 

Preliminarii CM 2022, Europa

Grupa A

1. Portugalia 5 4 1 0 11-4 13

2. Serbia 5 3 2 0 12-7 11

3. Luxemburg 4 2 0 2 5-8 6

4. Irlanda 5 0 2 3 5-8 2

5. Azerbaidjan 5 0 1 4 3-9 1

 

Grupa B

1. Spania 6 4 1 1 13-5 13

2. Suedia 4 3 0 1 7-3 9

3. Grecia 4 1 3 0 5-4 6

4. Kosovo 5 1 1 3 3-9 4

5. Georgia 5 0 1 4 2-9 1

 

Grupa C

1. Italia 6 4 2 0 12-1 14

2. Elveţia 4 2 2 0 4-1 8

3. Irlanda de Nord 4 1 2 1 4-3 5

4. Bulgaria 5 1 2 2 3-6 5

5. Lituania 5 0 0 5 1-13 0

 

Grupa D

1. Franţa 6 3 3 0 8-3 12

2. Ucraina 5 0 5 0 6-6 5

3. Finlanda 4 1 2 1 4-5 5

4. Bosnia 4 0 3 1 5-6 3

5. Kazahstan 5 0 3 2 5-8 3

 

Grupa E

1. Belgia 6 5 1 0 21-4 16

2. Cehia 5 2 1 2 8-7 7

3. Ţara Galilor 4 2 1 1 5-5 7

4. Belarus 5 1 0 4 6-15 3

5. Estonia 4 0 1 3 6-15 1

 

Grupa F

1. Danemarca 6 6 0 0 22-0 18

2. Scoţia 6 3 2 1 9-5 11

3. Israel 6 3 1 2 14-11 10

4. Austria 6 2 1 3 9-13 7

5. Insulele Feroe 6 1 1 4 4-14 4

6. Moldova 6 0 1 5 3-18 1

 

Grupa G

1. Olanda 6 4 1 1 22-6 13

2. Norvegia 6 4 1 1 12-5 13

3. Turcia 6 3 2 1 16-13 11

4. Muntenegru 6 2 2 2 8-9 8

5. Letonia 6 1 2 3 7-10 5

6. Gibraltar 6 0 0 6 3-25 0

 

Grupa H

1. Croaţia 6 4 1 1 8-1 13

2. Rusia 6 4 1 1 10-4 13

3. Slovacia 6 2 3 1 7-5 9

4. Slovenia 6 2 1 3 4-7 7

5. Malta 6 1 1 4 6-11 4

6. Cipru 6 1 1 4 1-8 4

 

Grupa I

1. Anglia 6 5 1 0 18-2 16

2. Albania 6 4 0 2 10-6 12

3. Polonia 6 3 2 1 19-8 11

4. Ungaria 6 3 1 2 12-10 10

5. Andorra 6 1 0 5 4-14 3

6. San Marino 6 0 0 6 1-24 0

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările