Nadal, încântat: Ce a spus după un meci în care Djokovici a fost huiduit copios

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal, un jucător formidabil
Rafael Nadal, un jucător formidabil

Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 5 ATP) a făcut încă o demonstraţie de forţă, la French Open, turneul în care se îndreaptă spre un bilanţ, aproape ireal: 14 trofee cucerite pe zgura pariziană!

Rafael Nadal e o figură foarte iubită, cam pe unde se duce, însă, la Paris, e un adevărat „zeu“. Iar asta pentru că, de-a lungul anilor, le-a oferit fanilor de la Roland Garros nişte partide memorabile. În plus, cele 13 trofee pe care le-a cucerit deja îl fac unic în istoria Open-ului francez.

În confruntarea cu Novak Djokovici (Serbia, 35 de ani, 1 ATP), Rafa a beneficiat din plin de statutul său de „zeu“ în ochii publicului francez. Mai ales că, înainte de partidă, spaniolul a lăsat de înţeles că aceasta poate fi ultima sa participare la Roland Garros, după cum Adevărul a scris aici.

Cu un joc sclipitor, Nadal a beneficiat şi de susţinerea fanilor, în momentele cheie ale duelului cu Djokovici. Din păcate, de multe ori, cei din tribune au depăşit limitele bunului simţ. Mai ales când Nole a păşit pe teren, după cum Adevărul a arătat aici. 

Aşa cum era de aşteptat, după meci, Rafa a evitat să vorbească despre acest aspect, taxat şi de Cristian Tudor Popescu, şi doar le-a mulţumit francezilor pentru felul în care l-au susţinut.

Ce a spus Rafael Nadal?

*Publicul a fost incredibil, încă de la începutul turneului. De fapt, nu ştiu ce să spun. Cred că ei ştiu că nu voi mai fi aici pentru mult timp. Aşa că e greu de descris ce înseamnă pentru mine să joc aici, în cel mai important loc pentru mine, şi să simt sprijinul publicului. Vreau să le mulţumesc fanilor.

*Mereu e o provocare să joci contra lui Novak. Sunt foarte fericit de meciul reuşit în faţa unui sportiv care a scris istorie în acest sport, printre cei mai buni. Sunt foarte emoţionat. Totul e incredibil. 

*Pentru mine e foarte important să joc aici. E cel mai important loc din cariera mea. Dar încă n-am câştigat nimic. Am doar ocazia de a reveni pe teren, peste două zile, şi de a juca într-un turneu care înseamnă totul pentru mine.

*Acum încerc să fiu echilibrat. E o noapte mare, trebuie să mă bucur de ea. Dar obiectivul e să rămân concentrat pe meciul următor (n.r. – cu Alexander Zverev, 3 ATP).

*Am jucat cea mai bună partidă din ultimele 4 luni. Am jucat bine, am avut intensitate fizică şi mentală. În setul patru, am luptat fără să-mi pierd speranţa (n.r. – Djokovici s-a dus la 5-2). E o noapte specială pentru mine. Aici e un teren special, are ceva unic.

*În ziua în care aveam cea mai mare nevoie, am reuşit să joc la un nivel la care nu credeam că pot, pentru că mi-a fost greu în ultimele 3 luni şi jumătate. Acum trebuie să menţin acest nivel. Am fost surprins de faptul că am început aşa. Ştiam că nu există planul B. Ori respecţi planul A, ori pleci acasă! Dar e foarte greu. Dacă îi dai voie, Djokovici revine mereu.

*Încă n-am câştigat nimic. Am experienţă, nu sunt genul de persoană care are suişuri şi coborâşuri. Sunt încă stabil din punct de vedere emoţional, aşa că vom vedea cum va fi, vineri, în semifinale. Obiectivul principal pentru mine e să mă concentrez pe nivelul meu de joc, cel pe care l-am avut astăzi (n.r. - marţi).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite