Iertată de dopaj: Cum a câştigat Yastremska războiul cu Federaţia Internaţională de Tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yastremska

La începutul anului, o veste a zguduit lumea tenisului: Dayana Yastremska, cândva pe locul 21 WTA, a fost suspendată pentru dopaj. De atunci, sportiva de 21 de ani şi echipa ei de avocaţi au început un război cu ITF.

Iar victoria a fost obţinută acum, aşa cum a anunţat Yastremska printr-o postare pe Twitter. 

„Mă bucur să vă anunţ că acuzele împotriva mea au fost şterse. La data de 21 mai 2021, am fost la audieri, unde, în sfârşit, am putut să prezint dovezile mele, în faţa unui Tribunal Independent. Am primit decizia, ieri. Tribunalul a acceptat că testul meu pozitiv a fost contaminat, că sunt absolvită de orice greşeală şi că nu trebuie să fiu sancţionată, în niciun fel. Aşadar, îmi pot relua cariera sportivă, imediat“, e un fragment din postarea lui Yastremska.

Aceasta a jucat ultimul meci în circuitul feminin, la 9 noiembrie, la Linz (Austria). Când s-a încheiat 2020, ucraineanca ocupa locul 29 în lume. Între timp, fără meciuri, a ajuns pe locul 37 WTA. Cel mai bun rezultat al lui Yastremska de până acum, la un turneu major, a fost atingerea optimilor, la Wimbledon 2019. Potrivit cifrelor oficiale, ea a adunat 2,1 milioane de dolari din premii, la diferite turnee.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite