Gică Popescu, încântat după incidentul de la Iaşi: Ce a spus despre victoria Viitorului la masa verde

Gică Popescu, încântat după incidentul de la Iaşi: Ce a spus despre victoria Viitorului la masa verde

Gică Popescu, preşedinte Viitorul

Instalaţia de nocturnă de pe stadionul „Emil Alexandrescu“ a cedat, la câteva secunde după ce ieşenii trecuseră în frunte, scor 2-1. Defecţiunea tehnică, care a şi amânat startul partidei cu o oră, a făcut ca arbitrul să pună capăt jocului, în minutul 55.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu siguranţă, cei de la Viitorul n-au avut mari aşteptări de la meciul cu Poli Iaşi, având în vedere că au făcut deplasarea pentru această partidă fără mai mulţi jucători bolnavi de COVID-19. 

De aceea, desfăşurarea evenimentelor i-a încântat, după cum a admis şi preşedintele clubului, Gică Popescu. 

„Nici ca jucător n-am trăit o astfel de situaţie, să pice nocturna. Aş fi ipocrit dacă aş spune că nu ne avantajează. Cele trei puncte sunt acolo, în clasament. Ţinând cont de condiţiile în care am jucat, victoria ne vine ca o mănuşă. Noi am cerut amânarea meciului din cauza numărului mare de îmbolnăviri. Sper ca până la meciul cu Dinamo cei infectaţi să-şi revină, la fel şi cei accidentaţi. Sperăm cu toţii ca lucrurile să intre cât mai rapid în normalitate, ca echipele să nu sufere din cauza acestui virus“, a spus fostul internaţional.

Liga I, etapa a 9-a

Vineri

FC Argeş - Voluntari 2-1

Sâmbătă

Clinceni - Sepsi 2-0

Botoşani - UTA 2-3

Hermannstadt - Univ. Craiova 0-1

Duminică

Poli Iaşi - Viitorul 0-3
Meci decis la masa verde

CFR Cluj - Gaz Metan 1-2

Luni 

Chindia - FCSB 21.00

14 noiembrie

Dinamo - Astra
Meci amânat din cauza focarului de la Astra


Clasament
1. Univ. Craiova 9 8 0 1 14-4 24
2. FCSB 8 6 0 2 22-9 18
3. CFR Cluj 9 5 3 1 10-5 18
4. Sepsi 9 4 3 2 12-8 15
5. UTA 9 3 5 1 10-8 14
6. Viitorul 9 3 4 2 15-13 13
7. Clinceni 9 3 4 2 8-6 13
8. Botoşani 9 3 2 4 14-13 11
9. Chindia 8 3 2 3 5-5 11
10. Gaz Metan 9 3 1 5 12-13 10
11. Voluntari 9 3 1 5 10-13 10
12. Hermannstadt 9 2 4 3 10-14 10
13. Poli Iaşi 9 3 0 6 11-24 9
14. FC Argeş 9 2 2 5 9-15 8
15. Dinamo 8 1 2 5 7-11 5
16. Astra 8 1 1 6 9-17 4

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările