Dansând cu tulpina indiană: Decizie luată de autorităţile britanice când COVID revine în forţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer
Roger Federer

Într-un moment în care suntem avertizaţi că pandemia va face prăpăd, Marea Britanie pare că ignoră semnalele dezastrului iminent.

Doar aşa se explică faptul că, marţi şi miercuri, semifinalele Euro 2020 se vor juca pe „Wembley“ (Londra), cu minim 60.000 de oameni în tribune. Iar organizatorii Wimbledon, turneu de Grand Slam care de astăzi îşi începe a doua săptămână, tocmai au anunţat o decizie revoltătoare pentru cei care urmăresc cu interes şi îngrijorare cifrele COVID-ului.

Concret, meciurile de la sferturi, semifinale şi finale se vor disputa în faţa unor tribune arhipline. Vorbim despre partidele care vor fi găzduite de Terenul Central (14.979 de spectatori) şi de Terenul 1 (12.345 de spectatori).

Astfel, Wimbledon 2021 devine primul mare eveniment sportiv găzduit de Marea Britanie, în plină pandemie, în care partidele se vor desfăşura cu arene arhipline.

Potrivit organizatorilor, spectatorii vor avea trei opţiuni la dispoziţie pentru a pătrunde în complexul „All England Club“. Fie vor prezenta dovada vaccinării, fie dovada trecerii prin boală, fie rezultatul unui test efectuat în ultimele 48 de ore.

50% din capacitatea maximă a fost gradul de ocupare al locurilor, în prima săptămână de la Wimbledon 2021.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite