Traficantii de heroina din reteaua "Cimpoi" - prinsi de politistii Brigazii Antidrog
0Drogurile vandute de acestia erau introduse in tara pe filiera Turcia - Bulgaria - Romania
Una dintre cele mai importante retele de traficanti de heroina care au actionat in ultimii ani in Romania a fost anihilata de Brigada Antidrog din cadrul DGCCOA, la capatul unei operatiuni de durata. Politistii condusi de colonelul Mihai Anghel, seful BA, si adjunctul sau, col. Ilie Perca, au prins 11 membri ai retelei, care traficau heroina pe filiera Turcia - Bulgaria - Romania. La data de 21 mai a.c., trei lideri ai gruparii au fost prinsi in flagrant. Cimpoeru Vasile, zis "Cimpoi", sotia sa, Cimpoeru Aurica, si Gherman Marian, toti din Bucuresti, au fost arestati. In locuinta lui Gherman au fost gasite 166 de grame de heroina si un cantar electronic. Cimpoeru Vasile era principalul finantator si organizator al retelei. Drogurile proveneau din Turcia, unde acesta avea o retea de intermediari, fiind aduse in tara cu autocarul, cu ajutorul unor carausi. Doua zile mai tarziu, doi cetateni turci si o romanca au fost prinsi in timp ce incercau sa iasa din Romania, cu destinatia Istanbul. Mehmet Nuri Yildiz, Kokarslan Burhan si concubina sa, Feraru Rodica, din Campulung Muscel, judetul Arges, au fost arestati preventiv. Yildiz se ocupa cu transportarea si distribuirea drogurilor. Kokarslan era omul de legatura dintre Cimpoeru Vasile si traficantii turci, el ajutandu-l pe roman sa intre in mediul furnizorilor de heroina din Turcia. Continuand operatiunea, politistii au prins alti doi membri ai gruparii: Murat Ongor, zis "Serif", si Mehmet Bedrie, concubina lui Yildiz. "Serif" era dat in urmarire generala pentru executarea unei pedepse de 3,6 ani de inchisoare, pentru tentativa la talharie. Ion Alexandru, zis "Trita", de 28 ani, si Grigore Mitel, de 40 ani, ambii din Capitala, erau lideri ai dealerilor din cartierele Ferentari si Militari. Ultimul membru al retelei lui "Cimpoi" a fost prins de politisti marti. Pipita Vasile intermedia afacerile cu heroina ale lui Murat Ongor pe piata din Capitala. In primele 6 luni ale anului, lucratorii DGCCOA, condusa de generalul Mihai Stoica, au capturat aproape 40 tone de stupefiante, depasind capturile inregistrate in ultimii zece ani.























































