Vineri şi sâmbătă, Prima Doamnă a Statelor Unite va ajunge în Romania. Ups. Printre întâlnirile oficiale la nivel înalt, întâlniri cu membrii Guvernului României, ambasada SUA, Jill Biden se va întâlni cu persoanele din ajutorul umanitar şi cu profesorii care îi ajută pe copiii ucraineni refugiaţi. CNN sublinia că Jill Biden vine într-o misiune în Romania şi în Slovacia pentru a sprijini refugiaţii ucraineni. De fapt, înainte de a ajunge la Bucureşti, Prima Doamnă, în prima zi, se va întâlni cu soldaţii americani, arătând în primul rând respectul faţă de propria naţiune şi faţă de militarii ei. Diplomaţii şi politicienii americani ştiu ce fac!

Cu alte cuvinte, Prima Doamnă a SUA nu are vreo altă treabă esenţială pe la Washington, să stea relaxată într-o cameră largă din Casa Albă, e dispusă tocmai să facă o deplasare de 12 ore cu avionul, în alt continent, într-o ţară neimportantă şi îndepărtată, la vreo 8.000 de km distanţă. Vizita are un mesaj şi un impact internaţional. Să fim serioşi, nu vorbim de soţia vreunui preşedinte al vreunui stat mic din Europa, vecini cu Romania, nu e vorba de Cipru sau Muntenegru, ci de cea mai puternică ţară din lume.

Surse politice spun că e vorba doar de câteva zile pană când însuşi preşedintele american va ajunge în Ucraina. Dar asta e o altă discuţie.  

Surse politice din Romania au declarat presei că doamna Americii negreşit se va întâlni cu doamna României. Treaba asta a sună ca o palmă dată soţiei Johannis şi implicit României. Adică, Jill Biden, la 70 de ani face efortul acesta de a veni singură din America şi doamna Iohannis nu a făcut nicio vizită (cel puţin nu una publică) în ultimele 2 luni la nicio tabără de refugiaţi sau şcoală unde învaţă copiii ucraineni refugiaţi. De ce zic de şcoală, deoarece ambele soţii ale preşedinţilor au ceva în comun: sunt profesoare de engleză.

Îmi şi imaginez un prim dialog între cele două doamne:

- Bună, Carmen, ce mai faci? Cum e cu refugiaţii din Ucraina?

-  Păi Jill, nu ştiu, eu tocmai am predat o lecţie de gramatică la clasa a IX-a la liceul din Sibiu. Vrei să faci o vizită, o lecţie deschisă, ceva?

-  Dragă Carmen şi eu sunt profă de engleză, mă bucur că predai engleză (sper că nu cea britanică) dar mă interesează în ce proiecte naţionale eşti implicată acum? Ce ai făcut în ultimii ani pentru Romania ta?

---- păi.....

- Spune-mi dragă Carmen, ce fundaţii patronezi, ce iniţiative sociale, culturale, educaţionale ai avut în ultimii 8 ani? Soţul tău are deja două mandate, soţul meu e deja la primul şi mă gândeam să-i sugerez nişte idei.

......pauză.....hai mai bine să bem un fresh de portocale.

Pe drept cuvânt, soţia preşedintelui României a adoptat acelaşi comportament ca cele 3 doamne anterioare (Iliescu, Băsescu şi Constantinescu), nu aş numi discreţie cat mai mult pasivitate. Dacă în primii 15 ani după revoluţie încă eram adormiţi, dacă unii dintre preşedinţi erau autoritari, ar fi fost o bună şansă ca odată cu mandatul domnului Iohannis, distinsa doamnă să schimbe atitudinea şi comportamentul înaintaşelor, să arate ţării şi lumii că soţia preşedintelui nu este invizibilă, pasivă şi indiferentă. Ar fi putut avea şansa de a deveni un model pentru toate femeile din Romania indiferent de domeniul de activitate. Şi slavă Domnului de modele feminine chiar avem nevoie în Romania. Nicidecum nu e vorba de implicare politică, dar atât de simplu, ca profesoară de engleză de peste 30 de ani doamna Iohnannis s-ar fi putut implica cu generozitate într-o serie de acţiuni şi proiecte educaţionale. Tot ne-am propus o Românie Educată. Ar fi putut vizita sute de şcoli din Romania care funcţionează în condiţii mizerabile şi astfel ar fi ajutat la dezvoltarea acestora, ar fi putut avea întâlniri cu sute sau mii de elevi sărmani, singuri sau fără speranţă şi resurse financiare şi astfel soarta lor s-ar fi schimbat.

Doamna Iohannis înloc să continue să continue să predea engleză la liceul din provincie, (nobilă profesie desigur), ar fi putut deveni o personalitate a ţării care să inspire şi să motiveze sute şi mii de femei şi să încurajeze iniţiativele locale sau centrale ale miilor/ milioanelor de romani. Sunt atât de multe de făcut fie că e vorba de proiecte culturale, sociale, umanitare sau economice. Putea să-şi acorde patronajul unor fundaţii mai mici sau mai mari. Să sprijine în mod vizibil şi exemplar copiii vulnerabili, copiii cu dizabilităţi, copiii cu părinţii plecaţi în străinătate, copiii din comunităţile sărace (care nu au ce pune pe masă la mic dejun şi care adorm zilnic flămânzi), copiii rromi, etc.  

În timpul liber fie la Sibiu fie la Bucureşti, Iaşi, Timişoara sau Cluj putea să fie prezentă la o serie de evenimente reprezentative. Sunt convins că în ultimii ani a avut parte de multe invitaţii specifice, pe care le-a refuzat. Fiind o fire sportivă, ar fi putut să încurajeze sportul în rândul tinerilor.

Să ne gândim la modelul Reginei Maria care nu doar că a făcut voluntariat pe front dar s-a implicat in renaşterea României pe multe planuri, inclusiv internaţional, inclusiv politic. Avem astăzi exemplul Custodelui Coroanei, Margareta, fiica Regelui Mihai, care conduce Crucea Roşie din Romania, are o fundaţie care îi poartă numele încă din 1990, sprijină mii de copii şi de persoane vârstnice.

În ceea ce priveşte refugiaţii, M.S. Margareta şi-a luat jacheta cu Crucea Roşie şi a vizitat încă din 8 martie tabăra de la Vama Siret, iar o săptămână mai târziu a vizitat tabără din Tulcea de la Isaccea. Regula e simplă: în vreme de război eşti lider, nu stai la catedră, te ridici şi eşti alături de poporul tău, lupţi şi inspiri.

Am simţit un regret profund când am citit biografia lui Michelle Obama. Păi distinsa doamnă, dincolo de personalitatea deosebită care s-a manifestat în viaţa publică înainte de a ajunge Prima Doamnă a Americii, a avut sute de acţiuni. Vă amintiţi o serie de vizite neanunţate la şcolile de provincie, cum vorbea cu deosebită naturaleţe şi modestie fetelor care aveau un risc crescut de abandon şcolar. În biografia de 450 de pagini veţi descoperi cate a făcut Michelle şi te cuprinde aşa o invidie (noi de ce nu am avut parte?).

Conform site-ului de la Casa Albă, Michelle nu doar că a fost un model pentru femeile din SUA şi din întreaga lume dar a muncit zilnic făcând propagandă pentru conştientizarea sărăciei, pentru educaţie, nutriţie, activitate fizică şi alimentaţie sănătoasă. Ea a susţinut designerii americani. În calitate de primă doamnă, Michelle Obama a iniţiat Let’s Move! un program care şi-a propus să pună capăt obezităţii infantile. Astfel a influenţat ca oamenii de afaceri, educatorii, părinţii să ofere alimente hrănitoare în şcoli, să aducă alimente sănătoase în comunităţile defavorizate.

În timpul celui de-al doilea mandat al lui Barack Obama, Michelle a condus Iniţiativa Reach Higher pentru a ajuta studenţii să înţeleagă oportunităţile de angajare şi rolul educaţiei şi abilităţile de care au nevoie la locurile de muncă. Ea i-a încurajat pe tineri să-şi continue educaţia după liceu în şcoli tehnice, precum şi în colegii şi universităţi.  

La nivel mondial, ea a susţinut educaţia fetelor şi a femeilor. Într-un discurs de absolvire la City College din New York, ea le-a spus absolvenţilor: „Nu priviţi niciodată provocările ca pe nişte obstacole”. De-a lungul timpului petrecut la Casa Albă, doamna Obama a sprijinit veteranii şi familiile militarilor.

De ce, la final de mandat, nu am avea şi noi pe site-ul administraţiei prezidenţiale o rubrică lungă de câteva pagini cu toate angajamentele şi misiunile publice ale doamnei Iohannis, de la educaţie la leadership ?

Doamna Iohannis a ratat şansa de a rămâne în istoria României ca un lider feminin, ca o promotoare a drepturilor fetelor, femeilor, copiilor sau persoanelor defavorizate, a ratat şansa de a fi ceea ce nu a fost soţul ei pentru Romania. Condiţia femeii în Romania are oricum multe dezavantaje, încă ne luptăm cu discriminarea în toate domeniile, cu violenta domestică, cu sarcinile nedorite la adolescente, doamna Iohannis putea prelua iniţiativa de a elimina orice stigmă şi stereotip de gen şi putea schimba viaţa romanilor cu propriile puteri. Şi satisfăcută putea reveni oricând la catedră. Misiunea de a sluji ţara de la cel mai înalt nivel este mult mai mare decât cea de a preda limba şi literatura engleză. Şi totuşi nu e prea târziu